Hagi îşi freacă mâinile de bucurie: Câţi bani încasează după transferul fiului său la Rangers

Hagi îşi freacă mâinile de bucurie: Câţi bani încasează după transferul fiului său la Rangers

Gheorghe Hagi s-a ales cu o sumă importantă în plină pandemie

Ianis Hagi (21 de ani) a fost luat la preţ redus de vicecampioana Scoţiei, belgienii de la Genk fiind nevoiţi să scadă din pretenţii pentru a scăpa de el. Afacerea a rămas însă una profitabilă pentru Viitorul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ianis Hagi a încheiat telenovela transferului la Glasgow Rangers, după două luni în care fotbalul s-a oprit din cauza pandemiei, însă o parte a presei a scris atât de des despre această mutare, de parcă ea urma să elimine noul coronavirus!
 
Cert e că, după poveşti, mai degrabă, inventate despre o trecere la Lazio, Real Madrid sau Manchester City, Ianis Hagi a rămas la Rangers, împrumutul de la Genk devenind un transfer definitiv, pentru trei ani. Şi nu contra sumei de cinci milioane de euro, cum era pretenţia iniţială a celor de la Genk, ci pentru una mai mică, după cum „Adevărul“ a explicat aici.
 
Chiar şi în ciuda acestei devalorizări, transferul definitiv al lui Ianis Hagi la Rangers reprezintă o afacere profitabilă pentru Viitorul. Asta deoarece formaţia din Ovidiu păstrase un procent de 20% dintr-un transfer al lui Ianis, în momentul plecării acestuia de la Genk. 
 
În contul acestei clauze, Hagi are motive de bucurie acum, ca patron al Viitorului! Concret, clubul condus de el va încasa alţi 700.000 de euro, după ce a primit, în iulie 2019, 4,7 milioane de euro drept sumă de transfer, când Ianis a semnat cu Genk.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: