Darren Cahill, fermecat de România: Ce îi place cel mai mult, de câte ori vine aici

Darren Cahill, fermecat de România: Ce îi place cel mai mult, de câte ori vine aici

Darren Cahill a ajuns în România şi deja a început să coordoneze antrenamentele Simonei pe zgură. Urmează o perioadă în care australianul o va însoţi peste tot pe eleva ei, inclusiv la Jocurile Olimpice (23 iulie - 8 august).

Simona Halep (3 WTA) a sărit peste meciurile României din acest weekend, cu Italia, în barajul de menţinere în Grupa Mondială. Revenirea pe teren e însă iminentă pentru fostul lider mondial.
 
Dovadă şi faptul că „Simo“ şi-a reluat deja pregătirile pe zgură şi, dacă nu se va întâmpla nimic neprevăzut, va juca la Stuttgart (19-25 aprilie), competiţie care, anul trecut, nu s-a mai organizat, din cauza pandemiei. Un alt semn bun, care arată că Halep e gata de revenirea în circuit, e faptul că ea l-a chemat pe Darren Cahill în România. Cei doi au fost surprinşi la Arenele BNR, unde au făcut o şedinţă de antrenament pe zgură. Cu acest prilej, australianul de 55 de ani a vorbit cu presa din România şi a anunţat că, în următoarea perioadă, o va însoţi pe eleva ei, în toate turneele importante, urmând să meargă cu ea şi la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
 
„Îmi e întotdeauna dor de România. E un loc extraordinar. Am petrecut mult timp aici, cu Simona, la antrenamente, în ultimii ani, şi îmi place să revin aici. Chiar dacă am avut o călătorie lungă, tatăl Simonei mi-a oferit, ieri, o băutură, un coniac, ceea ce m-a ajutat să trec cu bine peste oboseala acumulată pe drum. N-a fost tocmai uşor să jucăm tenis după masă, dar ne-am descurcat şi apoi am şi dormit bine“, şi-a început Cahill discursul cu zâmbetul pe buze.
 
„Întotdeauna avem aşteptări mari de la sezonul de zgură, pentru că e suprafaţa ei cea mai bună, e suprafaţa pe care Simona se simte cel mai confortabil. E campioană la French Open şi aceasta e suprafaţa pe care străluceşte şi joacă cel mai bun tenis al ei. Planul e să merg cu ea şi la Jocurile Olimpice. Cred că să-ţi reprezinţi ţara în Fed Cup sau la Jocurile Olimpice e o mare onoare pentru o jucătoare de tenis. Orice medalie ai obţine la Jocurile Olimpice, ar fi o mândrie extraordinară, aşa că obiectivul de a merge acolo şi de a obţine o medalie e extrem de important pentru Simo“, a continuat Cahill.
 
Cahill şi Halep împreună pe terenul de zgură din cadrul Arenelor BNR
 
Acesta a povestit că, de câte ori vine în România, e plăcut impresionat de căldura cu care e întâmpinat aici. „Românii sunt foarte asemănători cu australienii. Cei pe care îi cunosc m-au tratat foarte bine, e o ţară foarte relaxată. Cred că oamenii sunt la fel ca şi australienii, care suntem foarte departe de restul lumii, ne place să călătorim, ne place să ieşim din Australia, ne place să vorbim despre ţara noastră, despre cât de frumoasă e. Locurile voastre de la ţară sunt absolut senzaţionale. În plus, aveţi nişte deserturi fabuloase! În general, mie nu-mi plac foarte mult deserturile, dar am fost tentat să încerc câteva chestii aiciׅ“, a spus Cahill. 
 
Întrebat cine ar ceda primul, dacă ar face schimb de locuri cu Simona, antrenorul lui Halep a oferit un răspuns categoric: „Ea ar ceda prima. Îşi iubeşte ţara mai mult decât oricine altcineva pe care am cunoscut în viaţa mea, aşa că ar rezista câteva săptămâni în Australia şi apoi ar fi într-un avion, direct înapoi în România“.
Mă simt mai bine. N-am dureri, dar tot timpul se vede mai bine după vreo 4 zile de antrenamente, dacă problema a trecut sau nu. M-am speriat un pic cu umărul, pentru că niciodată n-am mai avut probleme de acest gen.
Simona Halep locul 3 WTA
 

Calendarul lui Halep pe zgură

*19-25 aprilie: Stuttgart

*30 aprilie - 9 mai: Madrid

*10-16 mai: Roma

*30 mai - 13 iunie: Roland Garros

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările