Petrescu, oficial la CFR: „Super Dan“, declaraţii îndrăzneţe despre obiectivele sale, la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petrescu

După mai multe zile de tatonări, CFR Cluj a bătut palma cu fostul internaţional. Acesta va începe astfel al treilea său mandat în Gruia.

Dan Petrescu (53 de ani) are deja trei titluri succesive luate cu CFR Cluj, a contribuit, anul trecut, la câştigarea celui de al patrulea, stând pe bancă până în luna decembrie, iar acum s-a întors ca să-l ia şi pe al cincilea!

Într-o intervenţie la Digi Sport, noul tehnician al CFR-ului a vorbit despre obiectivele sale după ce a bătut palma cu patronul Neluţu Varga.

Ce a spus Dan Petrescu?

*Planul e să câştigăm titlul, iar în acest an va fi foarte greu. În Europa, vrem să ajungem cât mai departe, dacă e posibil în grupele Ligii Campionilor sau în grupele Ligii Europa. În Conference League, vrem să ajungem cât mai departe şi să câştigăm cât mai multe meciuri. N-am un obiectiv în contract pentru Conference League.

*Eu cu patronul echipei mă înţeleg extraordinar. Chiar dacă am semnat azi, noi eram înţeleşi cu contractul, era clar. N-au fost aşa mult clauze, cum s-a scris în ziar. Contractul nu era gata înainte să plece Şumudică, exclus! Am mai semnat pe 3 ani şi în alte părţi, dar aici mă simt ca acasă.

*M-am întors datorită patronului, simplu! Mereu a fost alături de mine, n-am avut niciun patron în cariera mea care să fie alături de mine în tot ce fac. N-aş vrea să vorbesc despre trecut, n-ar fi corect să vorbesc despre antrenorul precedent. N-aş vrea să vorbesc despre lot şi despre jucători, joi o să am o conferinţă de presă.

*N-ar fi corect să vorbesc în presă despre jucători. Nu fac nimic de capul meu, iar patronul face totul doar cu mine. Voi decide împreună cu patronul ce preşedinte va veni şi ce jucători vom aduce. Se negociază cu cineva pentru postul de preşedinte, e un nume mare în fotbalul românesc, sper să-l aducem.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite