CSA Steaua, gafă de proporţii pe echipamentul oficial de joc! Greşeala gramaticală făcută de stelişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
gafa

Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti a prezentat, marţi, noul partener oficial al echipei de volei, însă o gafă gramaticală s-a strecurat în sloganul inscripţionat pe tricourl.

Verbul din motto-ul noului sponsor, "Performanţa creează performanţă”, a apărut în fotografia publicată pe site-ul oficial cu un singur "e”, aşa cum se poate vedea şi în poza de mai sus. 

Eroarea a fost prezentă însă doar în fotografie, în prezentarea noului sponsor, Glulam SA, sloganul fiind scris corect. "Începând de azi, pentru următorul an competiţional, GLULAM SA este noul sponsor al echipei de volei Steaua Bucureşti. Glulam, cel mai mare producător românesc de grinzi din lemn stratificat, va fi alături de roş-albaştri pentru realizarea obiectivelor propuse în viitorul apropiat, pentru revenirea brandului Steaua Bucureşti în elita voleiului românesc. Perseverenţa, determinarea, seriozitatea, ambiţia, respectul pentru tine şi pentru cei din jur sunt doar câteva dintre ceea ce îi leagă pe componenţii echipei de volei de sponsorul Glulam SA. „Performanţa creează performanţă” şi astfel, umăr lângă umăr, sponsor şi sportivi, vor păşi pe un drum nou, uniţi de aceleaşi valori", a fost comunicatul postat pe site-ul oficial al CSA Steaua.

Până la sfârşitul zilei, fotografia cu eroarea gramaticală a fost şi ea înlocuită cu una care conţinea varianta corectă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite