Badea vrea să fie primar ca să salveze „Ştiinţa“!

Badea vrea să fie primar ca să salveze „Ştiinţa“!

Pavel Badea

.. Pavel Badea, fost căpitan al alb-albaştrilor, va candida anul viitor pentru funcţia de edil-şef al Craiovei. Dacă va fi învins la alegeri, Badea tot va încerca să-l înduplece pe Mititelu să plece de la Universitatea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pavel Badea (43 de ani) are planuri mari pentru viitor. Fostul căpitan al Universităţii Craiova, director la Clubul Sportiv Şcolar Universitatea, om de afaceri, dar şi consilier local din partea PNL, a anunţat că în 2012 va candida pentru funcţia de primar al oraşului. „Sportul va fi una dintre priorităţile mele. Dacă voi câştiga alegerile, voi avea grijă să fie finalizate lucrările la Sala Polivalentă, voi milita pentru construcţia unor baze sportive şi a unor bazine de înot şi, nu în ultimul rând, voi face tot posibilul să ajut Universitatea Craiova, echipa mea de suflet", ne-a spus fostul mijlocaş.

„Bădiţă" e sigur că, din postura omului numărul unu al oraşului, va reuşi să facă pentru „Ştiinţa" mult mai multe decât au făcut primarii de până acum. „De ce cred asta? Pentru că ştiu să-i ascult mai bine pe cei de la echipă decât au făcut-o cei de până acum şi pentru că ştiu să las orgoliile de o parte", a explicat actualul consilier.

Unul dintre cei mai bogaţi craioveni

Chestionat în legătură cu şansele pe care crede că le are de a câştiga alegerile, Badea a replicat: „Sunt convins că există şanse reale să câştig bătălia electorală. Cred că voi ajunge în turul al doilea, alături de Aurică Solomon, iar craiovenii trebuie să aleagă dintre noi doi".
Badea are şi o soluţie de avarie pentru situaţia în care ar ieşi primar, dar nu ar reuşi să se înţeleagă cu Mititelu. Apropiaţii săi susţin că, în acest caz, el va face tot posibilul să-l convingă pe actualul patron să plece de la Universitatea. Echipa ar urma să fie preluată de autorităţi, dar şi de un grup de oameni de afaceri cu foarte mulţi bani. „Bădiţă" a jucat zece ani în străinătate, fiind primul român care a activat în Coreea de Sud şi Japonia, şi este azi unul dintre cei mai bogaţi craioveni. „E important ca primarul să fie bogat. Asta denotă că a reuşit din punct de vedere financiar. Am reuşit să fiu un bun administrator al firmelor mele. Sunt doctor în economie, dar nu ştie nimeni, pentru că nu mi-a plăcut să mă laud", a conchis fostul fotbalist.Badea este unul dintre fotbaliştii reprezentativi ai Craiovei din ultimele două decenii. El a câştigat eventul cu „alb-albaştrii" la finalul sezonului 1990-1991.

Doctor în economie

Pavel Badea face parte din categoria fotbaliştilor atipici. El s-a ţinut şi de şcoală în perioada în care era jucător activ, ba chiar a aprofundat studiile, fiind atras de economie. Badea a devenit doctor în economie în cadrul Universităţii din Craiova.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările