ANALIZĂ Ovidiu Hoban e cel mai în formă stranier de pe lista lui Iordănescu. Care e situaţia jucătorilor selecţionabili

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ovidiu Hoban (în roşu) joacă bine în Israel
Ovidiu Hoban (în roşu) joacă bine în Israel

“Generalul” a anunţat lista lărgită a fotbaliştilor de la naţională convocaţi pentru “dubla” cu Ungaria şi Grecia, iar fostul fotbalist de la Petrolul e cam singurul care are evoluţii unanim apreciate.

Pe 4 septembrie, de la ora locală 20:45 (21:45 ora României), la Budapesta, ”tricolorii” vor întâlni Ungaria, iar pe 7 septembrie, de la 21:45, pe Arena Naţională, România va juca împotriva Greciei în preliminariile Campionatului European de anul viitor. Pentru această ”dublă”, selecţionerul Anghel Iordănescu a convocat de principiu 20 de stranieri, dar lista definitivă va fi dată publicităţii pe 28 august. “Adevărul” vă prezintă situaţia de la echipa de club a jucătorilor aflaţi pe lista lui Iordănescu:
Portari:
Ciprian Tătăruşanu (
Fiorentina) – începe campionatul la finalul acestei săptămâni, dar nu e sigur de locul lui de titular, având o concurenţă serioasă în persoana italianului Sepe, adus de la Empoli.
Costel Pantilimon (Sunderland) – a fost titular în primele două etape din Anglia, dar a încasat şapte goluri, iar echipa sa e pe ultimul loc, fără niciun punct.

Fundaşi:
Alexandru Măţel (Dinamo Zagreb) – e rezervă la Dinamo Zagreb. A jucat un singur meci titular în acest sezon, în altul a intrat pe final, iar de patru ori a rămas pe bancăp.
Vlad Chiricheş (Napoli) – debutează duminică în Il Calcio. Evoluţiile din pregătiri au fost bune şi se pare că va începe ca titular.
Dragoş Grigore (Al Sailiya) – a plecat din Franţa în Qatar, la o echipă abia salvată de la retrogradare. N-a început sezonul.
Cosmin Moţi (Ludogorets) – e titular şi om de bază la bulgari. A jucat în cinci meciuri şi a dat un gol pentru Ludogorts.
Dorin Goian (Asteras) – Campionatul Greciei începe pe 22 august, iar Goian va fi titular la Asteras.
Iasmin Latovlevici (Genclerbirligi) –Aseară a jucat 90 de minute în partida Genclerbirligi - Rizespor 2-3 şi a reuşit o pasă de gol.
Răzvan Raţ (PAOK) – se pregăteşte singur şi îşi caută echipă, deoarece PAOK l-a anunţat că nu mai e interesată de serviciile lui

Mijlocaşi:
Andrei Prepeliţă (Ludogorets) – a fost titular în ultima etapă, dar pănă atunci a prins rar echipa, fiind mai mult rezervă.
Mihai Pintilii (Hapoel Tel Aviv) – s-a adaptat uşor şi e căpitan de echipă la noua sa formaţie, deşi abia a fost transferat.
Ovidiu Hoban (Hapoel Be'er Sheva) – e cel mai în formă tricolor, marcând de trei ori în ultimele trei săptămâni.
Lucian Sânmărtean (Al Ittihad) – a dat un gol şi o pasă de gol la primul meci din noul sezon în Arabia Saudită.
Gabriel Torje (Osmanlispor) – a fost titular în prima etapă din Turcia, la noua lui echipă, o nou-promovată pentru care a jucat 86 de minute.
Alexandru Maxim (VfB Stuttgart) – a început sezonul ca rezervă, jucând doar 15 minute în prima etapă, iar antrenorul lui stuttgart nu pare a se baza prea mult pe serviciile lui.
Cristian Tănase (Tianjin Teda) – în ultima etapă a jucat doat opt minute pentru Tianjin, care n-a câştigat niciun meci de la venirea lui la echipă.

Atacanţi:
Bogdan Stancu (Genclerbirligi) – a fost titular în pregătiri şi a jucat aseară primul meci în noul sezon din Turcia.
Ciprian Marica (Konyaspor) – a jucat şase minute în prima etapă din campionatul Turciei, iar în 2015 are doar 5 apariţii în meciuri oficiale.
Florin Andone (Cordoba) – toată vara a încercat să plece de la Cordoba, care a retrogradat în liga secundă spaniolă, dar până la urmă rămâne tot acolo.
Claudiu Keşeru (Ludogorets) – a debutat pentru Ludogorets în ultima etapă, direct ca titular, dar n-a reuşit să înscrie.

În contextul în care cei mai mulţi stranieri nu confirmă în străinătate, Anghel Iordănescu va fi nevoit să-şi îndrepte privirae mai mult către competiţia internă. Numai că, nici acolo lucrurile nu merg extraordinar pentru  internaţionalii obişnuiţi ai convocărilor. Asta pentru că Tamaş a fost dat afară de  Steaua, Papp şi Chipciu sunt ieşiţi complet din formă iar Rusescu şi Săpunaru şi-au găsit echipă. Cei mai în formă jucători din România, buni de naţională, sunt în acest moment: Adi Popa (Steaua), Găman şi Budescu (Astra), Steliano Filip şi Cosmin Matei (Dinamo).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite