Ajax - Chelsea, prilej de controverse. Meciul arbitrat de Ovidiu Haţegan a început cu o fază discutabilă

Ajax - Chelsea, prilej de controverse. Meciul arbitrat de Ovidiu Haţegan a început cu o fază discutabilă

Chelsea o învinge pe Ajax

Meciul dintre Ajax şi Chelsea a deschis seria partidelor de miercuri seară, din cadrul etapei cu numărul trei, din Champions League.

Ştiri pe aceeaşi temă

Disputa dintre Ajax şi Chelsea a fost condusă de o brigadă formată din arbitri români, care l-a avut la centru pe Ovidiu Haţegan, ajutat la cele două linii de Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe şi avându-l drept arbitru de rezervă pe Sebastian Colţescu. Meciul s-a încheiat cu 1-0 în favoarea londonezilor, iar Răzvan Marin n-a reuşit să-şi facă loc nici în primul 11 al lui Ajax, nici în cele trei schimbări posibile. Unica reuşită a acestei întâlniri i-a aparţinut lui Michy Batshuayi (86').

Debutul a fost sub semnul controversei, existând un episod cu Octavian Şovre în rol principal. Mai exact, în minutul doi al partidei, Ajax a pornit pe contraatac, Donny Van de Beek i-a pasat mingea lui  Quincy Promes, care a făcut acelaşi lucru la rândul său, însă lovitura lui Donny Van de Beek a fost respinsă cu mâna de către un fundaş al adversarilor. În urma acestei faze, olandezii au cerut penalti, însă centralul Ovidiu Haţegan s-a consultat cu Octavian Şovre şi a dictat ofsaid. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: