A scăpat ieftin agresorul lui Galamaz

A scăpat ieftin agresorul lui Galamaz

100 de zile a stat Dragoş Enache în închisoare pentru gestul său

Tribunalul Prahova l-a condamnat pe Dragoş Enache, agresorul ex-stelistului Galamaz, la trei ani de închisoare cu suspendare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe 30 octombrie 2011, opinia publică din România a fost zguduită de incidentul de la Ploieşti, când un fan al echipei Petrolul, pe numele lui Dragoş Enache, a intrat pe teren în plin meci cu Steaua şi l-a lovit pe jucătorul George Galamaz de la spate, cu pumnul în faţă.

Meciul a fost suspendat, Steaua a câştigat la masa verde, iar mass-media a vuit săptămâni comentând incidentul, toţi liderii de opinie propunând pedepse exemplare pentru suporterul respectiv, care să descurajeze pe viitor astfel de gesturi huliganice. Vorbele au fost vorbe, iar rezultatele, cu totul altele decât cele aşteptate.

Practic, după ce s-a răcit evenimentul, iar dezgustul şi revolta publicului au scăzut, cazul a fost tratat de autorităţi cu maximă indulgenţă.

50.000 de lei, despăgubiri

Ieri, Tribunalul Prahova l-a condamnat pe Dragoş Petruţ Enache la trei ani de închisoare cu suspendare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, la doi ani şi şase luni de detenţie pentru deţinere de droguri de mare risc şi la şase luni de închisoare pentru lovire sau alte violenţe.

În final, instanţa a stabilit pedeapsa cea mai mare, adică cea de trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, iar punerea sa în libertate s-a efectuat imediat. De asemenea, Tribunalul Prahova a decis că Dragoş Enache trebuie să-i plătească lui George Galamaz despăgubiri în cuantum de 50.000 de lei.

"Sper ca procurorii să facă recurs şi sentinţa să nu fie definitivă. Voi dona banii către copiii defavorizaţi."
George Galamaz
fundaş „U" Cluj

Mai citţi pe aceeaşi temă:

Incredibil cum s-a sucit Dragomir! De la inchizitorul numărul 1, acum e apărătorul huliganului de la Ploieşti!
Pe 30 octombrie, în seara în care George Galamaz a fost lovit cu pumnul în faţă de Dragoş Enache, în Petrolul - Steaua, unul dintre cei mai scandalizaţi de incident a fost preşedintele LPF Dumitru Dragomir. MAI MULTE DETALII AICI

Galamaz: "Respect decizia justiţiei, dar se dă un semnal greşit! Acum oricine poate da cu pumnul!"
George Glamaz, victima lui Dragoş Enache, cel care a scăpat ieri cu o pedeapsă impresionantă doar pe hârtie, dar o păcăleală penibilă în realitate, e dezamăgit de hotărârea Tribunalului Prahova şi spune că ar fi grav dacă decizia s-ar menţine. MAI MULTE DETALII AICI


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările