Încă o victimă a noului coronavirus în sport: doliu în judo
0Matsushita Saburo, membru al Comitetului Executiv al Comitetului Olimpic Japonez (JOC), a murit, la vârsta de 84 de ani, anunţă portalul Inside the Games. Oficialul japonez s-a stins din viaţă din cauza complicaţiilor unei pneumonii provocate de noul coronavirus.
Saburo şi-a dedicat viaţa judo-ului, predând acest sport în Marea Britanie începând cu anii '60. În 2000, Saburo a fost numit Director al Federaţiei de Judo din Japonia, iar în 2001 a intrat în structura de conducere a Comitetului Olimpic din Japonia.
Matsushita Saburo nu este singurul oficial din comitetul de organizare pentru Tokyo 2020 infectat cu coronavirus. Kozo Tashima, în vârstă de 62 de ani, vicepreşedinte al Comitetului Olimpic din Japonia a fost testat pozitiv cu Covid-19 la jumătatea lunii martie.