Vinerea Verde, o adevărată mişcare de curăţare a României

Vinerea Verde, o adevărată mişcare de curăţare a României

Foto Facebook

Ministrul Mediului: "Vinerea Verde nu e doar despre transport ecologic, ci şi despre schimbarea de mentalităţi. Ne-am propus să pornim o adevărată mişcare de curăţare a României de deşeurile abandonate pe străzi, pe câmpuri, în păduri sau în râuri".

 Pentru a avea succes, o astfel de mişcare are nevoie de implicarea, deopotrivă, a cetăţenilor voluntari şi a autorităţilor locale şi centrale. 

Soluţii IT pentru colectarea deşeurilor

Tanczos Barna a afirmat că s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanţii asociaţiei Let's Do It, Romania!, pentru a stabili modul în care soluţiile IT dezvoltate de asociaţie – aplicaţia TrashOut şi Platforma 4B – ar putea deveni resurse utile pentru identificarea rapidă a deşeurilor abandonate, cu ajutorul voluntarilor, conform news.ro.
 
"Cei de la Let's do it, Romania! mi-au prezentat o soluţie utilă, care şi-a dovedit deja eficienţa şi pe care cred că o putem susţine cu acţiuni concrete, de la nivel instituţional. Sunt optimist că cetăţenii ne vor sprijini în mişcarea de curăţare a României, vor descărca aplicaţia TrashOut şi o vor utiliza cât mai des. Am această convingere pentru că tot ei sunt partenerii noştri cei mai importanţi în lupta cu tăierile ilegale, prin utilizarea masivă a aplicaţiei #InspectorulPădurii. Mă aştept la aceeaşi implicare şi de la autorităţile publice locale", a detaliat, într-o postare pe Facebook, ministrul Mediului.
 
El a adăugat că specialiştii din cadrul MMAP, GNM şi LDIR vor stabili modul de colaborare şi vor lucra la o procedură comună, astfel încât toate sesizările cetăţenilor prin aplicaţia TrashOut să fie preluate, urmărite şi soluţionate de autorităţi.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările