"Salam de Sibiu" - un produs tradiţional românesc

Ani Fuciu,consilier în proprietate industrială

Despre povestea produsului "Salam de Sibiu" s-a mai scris, dar insuficient şi incomplet pentru a ne ajuta să înţelegem de ce şi pentru cine este această denumire atât de importantă. "Salam de Sibiu" este denumirea tradiţională a unui produs românesc din carne. Istoria acestui produs începe se pare - la sfârşitul secolului al XIX-lea, în fabrica de la Mediaş, cu o reţetă permanent perfecţionată şi o tehnologie de fabricaţie specială, motiv pentru care acest produs era fabricat doar iarna. Se spune că numele acestui produs Salam de Sibiu - vine de la faptul că era exportat în vechiul regat prin Vama de la Sibiu. La sfârşitul Primului Război Mondial, patron al fabricii de la Mediaş devine Josef Theil care, după câţiva ani, deschide la Sibiu o fabrică de preparate şi conserve din carne, denumită "Theil & Co. A.G. Salami und Selchwarenfabrik", unde continuă tradiţia producerii aşa-numitului Salam de Sibiu. Produsele Fabricii de la Sibiu erau cunoscute însă (şi datorită reclamelor din ziarele vremii) sub denumirea de "Theil", după numele celui care a fondat în anul 1922 Fabrica Theil. Aşadar, denumirea "Salam de Sibiu" a fost utilizată înainte de apariţia Fabricii Theil de la Sibiu pentru un produs care avea anumite caracteristici calitative, o reţetă tradiţională şi o tehnologie specială. Chiar dacă acest produs era vândut sub alte nume sau provenea de la producători diferiţi, consumatorii îl recunoşteau ca fiind "Salam de Sibiu". Prin urmare, se pare că nu producătorii, ci consumatorii au fost cei care, la început, au utilizat această denumire şi au transformat-o într-o denumire tradiţională a unui produs. Acest lucru ar reprezenta o explicaţie a faptului că niciun producător nu a făcut demersuri, în decursul timpului, ca să înregistreze denumirea "Salam de Sibiu" ca marcă. În anul 1967, "moştenitoarea" Fabricii Theil, societatea Scandia Română, a înregistrat atât în România, cât şi în alte ţări, marca "Sibiu BRAND", pentru o listă limitativă de produse printre care se află şi produsul "Sibiu salami" ("Salam de Sibiu"). Această înregistrare a mărcii "Sibiu BRAND", inclusiv pentru produsul denumit "Salam de Sibiu", are următoarele semnificaţii: (1) Scandia Română devenea titulara unei mărci combinate "Sibiu BRAND", marcă pe care putea să o utilizeze doar pentru produsele pentru care a solicitat înregistrarea (conserve de carne de vită sau de porc, carne de porc presată, fasole cu carne de porc, jambon, cârnaţi, sarmale cu mămăligă), inclusiv pentru produsul "Salam de Sibiu"; (2) înscrierea de către Scandia Română a produsului "Salam de Sibiu" în lista de produse pentru care a solicitat înregistrarea mărcii sale "Sibiu BRAND" reprezintă o recunoaştere a faptului că aceasta era încă de pe atunci o denumire tradiţională a unui produs, iar nu o marcă pe care să o utilizeze numai ea. Ca urmare a recunoaşterii oficiale a caracterului tradiţional al acestui produs, din anul 2003, denumirea "Salam de Sibiu" este protejată şi recunoscută în România ca indicaţie geografică. Importanţa acestei protecţii nu este dată doar de faptul că, în acest moment, în România, nu există decât două produse tradiţionale din carne care beneficiază de un astfel de statut juridic (Salam de Sibiu şi Cârnaţi de Pleşcoi), ci mai ales de faptul că, o astfel de recunoaştere creează efecte juridice importante atât pe piaţa naţională, cât şi pe piaţa europeană. Statutul juridic de indicaţie geografică a denumirii "Salam de Sibiu" confera tuturor producătorilor români dreptul de a o utiliza (în România şi în Uniunea Europeană) pentru un produs românesc tradiţional, care respecta atât reţeta, cât şi tehnologia de fabricaţie. Acest drept pe care îl au producătorii români se extinde şi în piaţa comunităţii europene, deoarece România a obţinut pe bază de reciprocitate protecţia indicaţiei geografice "Salam de Sibiu". Orice încercare a oricărui producător român de utilizare exclusivă a acestei denumiri va fi, în cele din urmă, sortită eşecului. Denumirea "Salam de Sibiu" este şi trebuie să rămână denumirea tradiţională a unui produs românesc din carne (unul dintre cele două protejate până în acest moment) denumire protejată şi în Uniunea Europeană - pentru ca reţeta, tehnologia de fabricaţie şi numele nu aparţin unui singur producător, ci sunt rezultatul unor îndelungi practici şi experienţe acumulate în timp. În aceeaşi pagină a ziarului Adevarul am scris că obiectele de proprietate industrială (mărci, indicaţii geografice, desene şi modele industriale etc) sunt bunuri necorporale evaluabile în bani. Ele sunt valoroase nu numai pentru că au o valoare economică, o valoare de piaţă, ci şi pentru că utilizarea lor în regim exclusiv sau neexclusiv, după caz - le creează titularilor propria identitate în raport de concurenţii lor, şi le conservă acestora segmentele de piaţă pe care le-au câştigat cu investiţii mari de timp şi bani. Tot aici spun astăzi că obiectele de proprietate industrială au o existenţă proprie: se nasc (prin înregistrarea lor, de regulă), evoluează (o marcă necunoscută poate evolua, de exemplu, către statutul de marcă de renume sau marcă notorie), sau decad (o marcă insuficient apărată îşi poate pierde distinctivitatea iniţială şi poate eşua într-o denumire generică). În cazul denumirii "Salam de Sibiu", aceasta a evoluat de la statutul de denumire tradiţională a unui produs la cel de indicaţie geografică protejată şi recunoscută atât în România, cât şi în Uniunea Europeană. Tentaţia de a o transforma în marcă, pentru a putea fi utilizată de un singur producător din România ar conduce la o involuţie a acestei denumiri şi la confiscarea injustă a unui produs tradiţional românesc. De aici, până la vânzarea marcii s-ar putea să nu mai fie decât un pas. şi atunci e posibil să cumpărăm "Salam de Sibiu" produs oriunde, dar nu în România.