Adică, totuşi suntem europeni din 2007, însă nivelul de funcţionare este unul centralizat, învechit cu metehne comuniste.

Am urmărit îndeaproape tot ce s-a întâmplat cu acest subiect atât de important pentru viitorul României, uneori fiind implicat direct în diferite evenimente (conferinţe, articole, poziţii oficiale ale unor think-tankuri) alteori doar un simplu spectator, care observă, citeşte, urmăreşte emisuni. De multe ori m-am speriat de lipsa de substrat a discuţiilor, de lipsa de argumente pro sau contra, de o viziune de ansmablu a acestui proces, de soluţii, discuţiile limitându-se la capitalele de regiuni, la baroni locali sau la fonduri europene. Prea puţin se vorbea despre descentralizare fiscală, despre strategii de dezvoltare regională, despre reforma administraţiei publice. Adică toată lumea vorbea despre absorbţia de fonduri mai mare în cadrul unei regionalizări, însă, nu vorbea deloc despre performanţa administrativă din România. Politica de coeziune a UE este gestionată şi pusă în aplicare, în primul rând, de către administraţia publică a statelor membre ale UE şi, prin urmare, contextul instituţional şi sistemul de administraţie publică al unei ţări sunt principalii parametri pentru o realizare eficientă şi eficace a acestei politici.

Scriam în trecut că România este unul dintre statele cele mai centralizate din Europa. Din punctul meu de vedere, centralizarea generează ineficienţă, inechitate şi corupţie, fondurile bugetare ce nu sunt cheltuite în locul în care sunt generate, de fapt sunt trimise mai întâi la centru, prelucrate de către un aparat birocratic dens şi sunt repartizate în teritoriu pe linie politică şi pe baza unor principii arbitrare. Sistemul adminstrativ românesc a moştenit de la sistemul comunist un amestec foarte dăunător între politică şi funcţiile pur administrative, care a creat o diviziune neclară între responsabilitatea politică şi competenţele administrative şi acest lucru trebuie să se schimbe printr-o reformă a administraţiei care se poate realiza prin descentralizare. Fiecare regiune are propriile sale nevoi de dezvoltare, are specificul ei, istoric, cultural, economic. Pe termen scurt, există un impact negativ de funcţionare administrativă pe trei niveluri (din cauza costurilor ridicate de funcţionare a birocraţiei şi a posibilităţii apariţiei actelor de corupţie). Pe termen lung, guvernanţa pe mai multe niveluri are beneficiile sale (mai aproape de cetăţeni, nevoile locale vs finanţări locale şi alegerile directe regionale). Ar trebui remarcat faptul că guvernanţa pe mai multe niveluri nu funcţionează atunci când este în strânsă legătură cu incapacitatea administrativă şi performanţa slabă a administraţiei publice. Aşa cum este creionată în prezent regionalizarea, resursele financiare fiind în continuare la Bucureşti, iar totul limitandu-se doar la decizii politice, mi-e greu să cred că vom avea o reformă a administraţiei şi implicit o funcţionare eficientă a viitoarelor regiuni.

Centralizarea generează ineficienţă, inechitate şi corupţie, fondurile bugetare ce nu sunt cheltuite în locul în care sunt generate.

V-am înşirat câteva idei pe care le-am exprimat în ultimul an de zile. Am fost unul dintre promotorii ideii de regionalizare, cred în continuare în eficientizarea guvernanţei pe trei nivele. Ma sperie, însă, modul cum se pune problema şi neprofesionalismul celor care au început acest demers: de un an de zile pe agenda publică de discuţii se află acest subiect, sute de ştiri şi articole au apărut despre regionalizare, emisiuni tv şi campanii media, conferinţe şi luări de poziţii, referendum, schimbarea Constituţiei…şi, de fapt, aceasta nu se poate realiza prea curând şi nu din cauza deciziei Curţii Constituţionale sau pentru că nu există încă o înţelegere la nivel politic, ci deoarece nu ne permite Comisia Europeană. Numărul şi configuraţia unităţilor NUTS II (Nomenclature of Territorial Units), adică cele 8 regiuni de dezvoltare „trebuie să rămână neschimbate dacă România nu vrea să suporte penalităţi. Schimbarea configurarii regiunilor poate  da peste cap tot efortul de planificare şi de evidenţă statistică din instituţiile europene”, îmi spunea un expert în dezvoltare regională. Adică, la nivel European există o planificare strategică, pe şapte ani, a politicii de coeziune care ţine cont de numărul regiunilor NUTS II din Europa şi de nivelul de dezvoltare (PIB) al acestora. Era plauzibil ce mi-a spus amicul şi am dorit sa aflu dacă este real acest lucru. „Regionalizarea cu tot ce s-a făcut în ultima vreme, «dezbaterile»  din teritoriu şi activitatea CONREG (Consiliul Consultativ pentru Regionalizare) de «fundamentare a regionalizării»  nu este altceva decât o campanie de manipulare a opiniei publice”, îmi spunea prietenul meu.

După cei doi ani petrecuţi la Bruxelles, am păstrat legatura cu oamenii de acolo şi am apelat la o prietenă din Parlamentul European să mă ajute să aflu adevărul. Poate fi oare adevărat? Totul e o campanie de manipulare? Împreună cu prietena mea de la Bruxelles am elaborat o întrebare, pe care am adresat-o Comisiei Europene pe care o găsiţi aici: „A contactat Guvernul României, Comisia, pentru a o informa cu privire la modificările prevăzute care ar putea afecta clasificarea NUTS II?”. Iar răspunsul oficial al Comisiei Europene a venit la scurt timp : „Atât Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, cât şi Institutul Naţional de Statistică (INSSE) au informat Comisia în cadrul rundei de revizuire a NUTS din februarie 2013 că România nu va propune nicio modificare a actualei structuri a NUTS (NUTS 2010) pentru următoarea versiune (NUTS 2013), care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2015.”

Deci, dacă România dorea sa aibă altă divizare administrativă, trebuia să anunţe Comisia până în luna februarie 2013, pentru ca noua structura să funcţioneze din ianuarie 2015. Dacă acest lucru nu se poate întâmpla, ce sens are tot ceea ce s-a întâmplat în România în ultimul an: dezbateri, conferinţe, articole, emisiuni, înfiinţarea CONREG (Consiliul Consultativ pentru Regionalizare)?