NY Times: Românul care a călătorit 13.000 de kilometri ca să descopere Marea Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Publicaţia americană „The New York Times” prezintă povestea lui Petruţ Călinescu, un tânăr crescut pe litoralul din Constanţa, care a făcut din Marea Neagră locul lui de joacă. 

El şi-a petrecut după-amiezile cu prietenii, în căutarea buncărelor nemţeşti şi plănuind aventuri. Îşi aminteşte că a fost atras de misterul apei întinse.

„Odată ce te-ai uitat la mare, mereu vrei să descoperi ce se află dincolo de ea”, mărturiseşte Petruţ din locuinţa sa din Bucureşti, pentru „The New York Times”.

Dar, în cei 35 de ani pe care îi are, nu a reuşit să ajungă pe malul celălalt al mării. Aşa că, „Marea Neagră”, un proiect pe care l-a început împreună cu scriitorii Ştefan Candea şi Ioana Hodoiu, s-a născut din nostalgia pentru un ţărm necunoscut.

Petruţ atrage atenţia că românii sunt mai interesaţi de călătoriile în oraşele europene, decât de cele care traversează Marea Neagră. 

image

Cu ajutorul unei burse primite de la „German Marshal Fund” din Statele Unite ale Americii, Călinescu şi colegii săi au început să exploreze „o gaură neagră” din mintea românilor. Au străbătut 13.000 de kilometri în doar 80 de zile, descriind călătoria pe blogul theblacksea.eu. Unele dintre cele mai surprinzătoare fotografii au fost făcute sub apă, lângă o staţiune de pe litoralul Mării Negre. „A fost amuzant. Trăgeam cadre, dar nu ştiam exact ce va ieşi”, povesteşte Petruţ Călinescu (foto dreapta).

Au pornit din România şi de-acolo au ajuns în Bulgaria şi în Turcia, apoi în Armenia şi Azerbaijan. Au vizitat Rusia, Ucraina, Republica Moldova şi Georgia şi au traversat republicile separatiste Nagorno-Karabah, Transnistria şi Abhazia.

Spiritul „comunist” al regiunilor străbătute îi părea familiar. Călinescu a fost fascinat de frumuseţea şi ciudăţeniile locurilor din Abhazia, o regiune a fostei republici sovietice, Georgia.

„Era visul fiecărui cetăţean sovietic ca, măcar o dată-n viaţă, să-şi petreacă o vacanţă aici”, adaugă Petruţ.

Astăzi, vederile trimise din Abhazia ar putea avea pe ele scene ale epocii Războiului Rece şi clădiri cu urme de gloanţe. Totuşi, pozele făcute de Călinescu surprind imagini sărbătoreşti, cum este fotografia care prezintă două rusoaice dansând samba în lumina molcomă a serii.

Petruţ Călinescu, care este reprezentat de „Panos Pictures”, a urmat şcoala de jurnalism, dorindu-şi să devină scriitor. A început să facă fotografii de plăcere, în perioada liceului. Acum, se concentrează pe mai multe proiecte, unul dintre ele fiind despre efectele migrării locurilor de muncă la români.

Totuşi, el visează încă la Marea Neagră, pe care o vede ca pe o metaforă a vieţii. Mulţi dintre români îşi petrec toată viaţa visând la plajele Mării Negre şi muncind din greu pentru a ajunge acolo câteva zile pe an. Dar, „odată ajunşi la mare, văd că totul este foarte scump, aglomerat şi urât.”

Cu toate acestea, Petruţ Călinescu simte că nu şi-a terminat misiunea cu Marea Neagră, deşi a fost nevoit să sisteze proiectul din lipsă de fonduri. Călinescu şi Candea au depus mai multe cereri pentru burse care ar putea să le permită să-şi continue călătoriile. În luna iulie, au obţinut a doua bursă de la „German Marshal Fund” ce le va permite să-şi reia incursiunea din Marea Neagră în această toamnă şi să-şi publice poveştile pe blog.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite