Trebuie să recunosc, mi-a oferit o satisfacţie enormă secvenţa respectivă, am văzut-o de cel puţin 10-11 ori. Ulterior am discutat cu mama mea pe subiect şi am descoperit imediat o a doua perspectivă. Amândoi am avut sau avem de-a face cu sistemul educaţional... de pe cealaltă parte a catedrei.
 
Un sistem educaţional cu multe găuri... pentru că lacune ar fi prea frumos spus. Deşi ministrul a făcut show zilele trecute, nu a rezolvat în niciun fel problema semnalată.
 
Acţiunile de genul nu se fac aşa, pentru că ar însemna să fie făcute prost. Pe lângă faptul că femeia a fost umilită în toată presa, din momentul ăla rămâne cu zero credibilitate în faţa elevilor, dar şi în faţa părinţilor. Dacă profesorul nu îţi impune ţie, ca elev, măcar puţin respect, e degeaba.
 
O să fac o referire la faptul că în liceu am fost la profilul pedagogic, ceea ce înseamnă că timp de patru ani am avut ocazia să fac practică la grădiniţă şi la clasele primare şi, deci, să predau unor şcolari şi preşcolari. 
 
Nu mi-a plăcut şi nici acum nu îmi place atât de mult ideea de carieră în învăţământ, dar am avut lucruri de învăţat. Aflându-mă pentru primele dăţi în faţa unor elevi, din postura de cadru didactic, am făcut multe greşeli de toate tipurile.
 
Profesoara mea de practică ştia că dacă se bagă peste mine în timpul lecţiei să mă corecteze, data viitoare când ne vom prezenta în faţa aceleiaşi clase nu vom mai avea nicio putere în a-i ţine în control, pentru că ăia mici vor şti deja că domnu' a greşit, deci nu reprezinta o sursă de încredere. De ce l-aş mai asculta data viitoare?
 
De asta, de fiecare dată când greşeam, femeia nota în sutele ei de agende şi ne atrăgea atenţia abia la orele de pedagogie, când eram numai noi.
 
Anisie ştia treaba asta. Ştia şi că uneori o clasă de 30 de elevi e greu de stăpânit, motiv pentru care trebuie să ridici vocea ca să te faci auzit, în funcţie de câtă energie au cei mici. 
 
La clasele primare treaba stă total diferit de elevii mai mari şi, oricât ai zice că nu trebuie să ţipi dacă ai conţinut interesant sau dacă ştii să le atragi atenţia, în momentul în care eşti pus în faţa unei clase şi toţi se apucă să vorbească între ei... te cam ia panica. 
 
Sunt sigur că şi Anisie în ăştia mai bine de 20 de ani de când predă s-a găsit în situaţia de a ridica tonul la nişte elevi. Nu din răutate, nu din ură, din necesitate. E adevărat că nu e corect să faci asta, dar uneori e indispensabil şi inevitabil. A nu se confunda cu violenţa, fie ea fizică sau verbală. Din filmare se aude că femeia nu vorbeşte urât, doar vorbeşte mai tare.
 
Nu mai vorbeşte nimeni, nu mai murmură nimeni, cine vrea ridică mâna şi răspunde”. Nimic violent. Şi da, scuza cu „asta e vocea mea” poate fi cât se poate de reală. După ceva ani în postura de învăţător, ajungi să ai o voce foarte enervantă.
 
Acum, pe final de intervenţie, vă zic şi vouă ce mi-a zis şi mie mama:
 
„Acum e doar teatru şi campanie electorală”.
 
Fix asta e. Măcar atât, dacă altceva nu.
 
 
Sursă foto: captură video Ştirile Pro TV