Ministerul Sănătăţii, despre coronavirus: Circulaţia persoanelor care vin din aria geografică a Chinei, monitorizată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministerul Sănătăţii a transmis primul buletin informativ privind coronavirusul FOTO: gettyimages
Ministerul Sănătăţii a transmis primul buletin informativ privind coronavirusul FOTO: gettyimages

Ministerul Sănătăţii a transmis, duminică, primul buletin informativ al Comitetului interministerial pentru monitorizarea şi managementul potenţialelor infecţii cu noul coronavirus. Ministerul precizează că circulaţia persoanelor care vin din aria geografică a Chinei este monitorizată pe criterii epidemiologice, până acum fiind alerte la Cluj, Timişoara, Constanţa şi Bucureşti.

Toate suspiciunile de infectare cu coronavirus al celor ajunşi în ţară au fost infirmate. Marţi ajunge în ţară un ansamblu de la Mioveni, aflat în turneu în China. Eventualele cazuri vor fi preluate de spitalele de boli infecţioase din Iaşi, Timişoara, Constanţa, Cluj, iar în Bucureşti de ”Matei Balş”şi ”Victor Babeş”. Până duminică, la ora 9.00, la nivel mondial au fost confirmate 2.061 de cazuri, dintre care 56 de decese.

Pe data de 22 ianuarie, s-a constituit Comitetul interministerial pentru monitorizarea şi managementul potenţialelor infecţii cu noul coronavirus, format din specialişti, sub coordonarea  miniştrilor din Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor.

Setul de măsuri pentru aeroporturi şi pentru unităţile medicale sanitare

1. Pentru aeroporturi:

• Instalarea de scannere termice pe fluxurile de pasageri pentru detectarea pasagerilor a căror temperatură corporală este ≥ 38o. Implementarea acestei măsuri se va decide, luni, 27.01.2020, cu toţi factorii decizionali.

• Asigurarea distribuirii de pliante de informare pentru aeroporturi (pregătite de INSP – CNSCBT la porţile îmbarcare/sosire, control paşapoarte, zone de aşteptare etc.)

• Expunerea la loc vizibil pe fluxurile de pasageri a unor afişe informative (pregătite de INSP – CNSCBT la porţile îmbarcare/sosire, control paşapoarte, zone de aşteptare etc.);

• Asigurarea permanenţei de asistenţă medicală (24/24 – 7/7), în cadrul cabinetelor medicale din aeroporturi, către care vor fi îndrumaţi pasagerii ce prezină simptomatologie respiratorie/febră;

• Asigurarea cabinetelor medicale din incinta aeroporturilor cu cantităţi suficiente de materiale de protecţie pentru personal (măşti şi mănuşi, precum şi cu dezinfectanţi pentru mâini şi suprafeţe;

• Asigurarea personalului aeroporturilor care vine în contact nemijlocit cu pasagerii, cu cantităţi suficiente de materiale de protecţie (măşti şi mănuşi), precum şi cu dezinfectanţi pentru măini şi suprafeţe.

2. Pentru unităţile sanitare:

• Redactarea definiţiei de caz conform recomandării OMS şi informarea medicilor de familie a Unităţilor de Primiri Urgenţe, precum şi a tuturor unităţilor spitaliceşti;

• Unităţile medicale desemnate să preia cazurile sunt spitalele de boli infecţioase din Iaşi, Timişoara, Constanţa, Cluj, iar în Bucureşti – INBI ”Matei Balş”şi SCBIT ”Victor Babeş”);

• Redactarea unui chestionar în baza căruia, în urma aplicării definiţiei de caz, pacientul să poată fi îndrumat către o unitate sanitară, secţie sau spital de boli infecţioase. Pacienţii suspecţi vor fi izolaţi în condiţiile necesare pentru bolile infecţioase cu transmitere aerogenă şi cu respectarea precauţiunilor universale;

• Personalul din toate UPU/CPU/camere de gardă vor avea obligaţia ca pe tot parcursul serviciului să poarte echipament de protecţie specific (mască şi mănuşi); 

• Unităţile sanitare au obligaţia să asigure personalului substanţele dezinfectante pentru mâini şi pentru suprafeţe în cantităţi suficiente;

• Primele cazuri suspecte vor fi dirijate către INBI ”Matei Balş”, unde vor fi izolate pentru asistenţă de specialitate (izolare, diagnosticare şi tratament);

• INBI ”Matei Balş” va redacta protocolul de diagnostic şi tratament care va fi pus la dispoziţia centrelor nominalizate.

Ministerul Sănătăţii mai anunţă că s-au precizat atribuţiile Institutului Naţional de Sănătate Publică, după cum urmează:

- Transmiterea definiţiilor de caz către DSP şi SNMF;

- Postarea pe site-ul şi pagina de FB a sfaturilor pentru călători;

- Informarea MAE pentru alerta de călătorie către zonele afectate;

- În funcţie de evoluţia situaţiei va updata toate alertele de călătorie şi eventualele modificări ale definiţiei de caz;

- INSP prin CNSCBT va implementa metodologia de raportare imediată pe fişe de raportare, precum şi telefonic pentru toate cazurile suspecte şi va implementa metodologia de raportare imediată a rezultatelor de laborator;

- Odată cu apariţia primelor cazuri suspecte se activează linia de gardă 24/ 24, 7/ 7.

„Până în acest moment, s-a monitorizat întreaga circulaţie a persoanelor care vin spre România, din aria geografică a Chinei, pe criterii epidemiologice. Alerte au fost la Cluj, Timişoara, Constanţa şi Bucureşti, dar toate au fost infirmate. De asemenea, se iau măsuri speciale pentru ansamblul folcloric din Mioveni, format din 25 de persoane, care în acest moment se află în Beijing-China şi va sosi pe aeroportul din Otopeni, marţi, ora 15.00. Deja oficialii români ai ambasadei au luat legătura cu aceştia”, a transmis Ministerul Sănătăţii.

Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte situaţia instrumentiştilor care au fost pentru o perioadă de 40 de zile, într-un turneu din China, DSP judeţean verifică starea lor de sănătate zilnic.

„Până în prezent nu există suspiciuni de pneumonie cu noul coronavirus, la niciuna din persoanele din acest grup”, a mai transmis Ministerul Sănăţiţii.

Până duminică, la ora 9.00, s-au înregistrat 2.061 cazuri confirmate cu noul coronavirus, din care 56 decese. Situaţia ţărilor unde au apărut cazuri este următoarea: China continentală 2019 cazuri, din care  56 decese; Thailanda - 6 cazuri; Japonia - 3 cazuri; Macao - 2 cazuri; Coreea de Sud - 3 cazuri;    Hong Kong - 5 cazuri; Taiwan - 3 cazuri; Singapore - 4 cazuri; Malaysia - 3 cazuri; Nepal - 1 caz;  Vietnam - 2 cazuri; Statele Unite - 2 cazuri; Canada - 1 caz; Franţa – 3 cazuri. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite