Ioana Mihăilă: Specialiştii vor evalua infrastructura din spitale pentru a găsi zonele cu vulnerabilităţi

Ioana Mihăilă: Specialiştii vor evalua infrastructura din spitale pentru a găsi zonele cu vulnerabilităţi

Ioana Mihăilă a precizat că încă din mandatului predecesorului său, Vlad Voiculescu, au început demersuri "în vederea ameliorării siguranţei din spitale” FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, anunţă că specialiştii din Universitatea Tehnică vor evalua, în mod voluntar, infrastructura din spitale pentru a detecta zonele unde există vulnerabilităţi în ceea ce priveşte siguranţa, colaborarea având loc după incendiile care au avut loc în spitale COVID în ultimele luni.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Pe termen mediu am început deja o colaborare cu Universitatea Tehnică prin care vor evalua infrastructura din spitale şi săptămâna viitoare vom programa o conferinţă de presă comună cu colegii de la Universitatea Tehnică pentru că efortul lor este unul deosebit, fac această muncă voluntar şi aş vrea, cumva, să le las scena”, a declarat noul ministru al Sănătăţii, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Ioana Mihăilă a precizat că încă din mandatului predecesorului său, Vlad Voiculescu, au început demersuri "în vederea ameliorării siguranţei din spitale”. 

"Încă din luna februarie a fost semnat memorandumul prin care s-au alocat 50 de milioane de euro pentru asigurarea infrastructurii de gaze medicale şi infrastructurii electrice, precum şi pentru dotarea cu detectoare de fum şi detectoare de oxigen în secţiile ATI. Din a doua jumătate a lunii martie a început apelul de proiecte şi depunerea proiectelor, depunere care va fi deschisă până la finalul lunii decembrie”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările