Această scenă este imaginea iconică a realităţii româneşti ― ea exprimă coregrafia socială şi psiho-comportamentul imensei majorităţi a românilor. Într-un fel sau altul, mai mult sau mai puţin, direct (cinic, declarativ şi gestic) sau indirect (laşitate, asentiment tăcut şi judecată ocolită), indiferent de pregătire, studii, nivel cultural, domenii de activitate, profesii, statute şi roluri sociale, cei mai mulţi dintre români (după cât îmi spune experienţa, peste 80%) se regăsesc, din plin, în aceste ipostaze socio-existenţiale şi, fireşte, în dinamica lor dezastruoasă ajunsă cheie a succesului şi mental colectiv [în stânga, autoritatea coruptă (Octavian Cotescu) şi, în dreapta, slugărnicia şi arivismul (Petre Gheorghiu-Goe)].

De 30 de ani încoace, miriade de indivizi tot scandează binele ţării (că de ”importanţa culturii” şi de ”reformare” a unui domeniu sau altul nici nu mai vorbim), însă atunci când cineva din partidul ”inamic” intenţionează să facă un lucru bun nu-l susţin, iar dacă reuşeşte să-l facă singur nu apreciază, nu aplaudă, nu salută, nu laudă reuşita, ba chiar pun umărul hotărât să-l demoleze. Ce vor fi vrând, de fapt, aceşti nemulţumiţi?, că altfel cică sunt ”intelectuali”, ”dăştepţi la cap”, ”inteligenţi”, ”patrioţi”, ”disidenţi”, ”revoluţionari” ― adică totu'-i de bine despre ei.

Care este ”binele” pe care îl cer şi-l aşteaptă aceşti români (fruntaşi ai ”patriotismului”) de la politicienii aleşi dintre ei, deci asemenea lor (indiferent de partid), pe care tot dau vina? A cui parte o vor? În locul cui vor să fie aşezaţi? Ale cui merite vor să le fie lor recunoscute? Cine sunt ”proştii” pe care-i vor la cherem? Ce averi, onoruri, premii, distincţii, remuneraţii care mai de care mai speciale cred aceşti români că li se cuvin? Iată de ce România s-a clasat pe ultimul loc, în rândul ţărilor UE, la coeficientul de inteligenţă. Iată de ce România a ajuns în halul în care a ajuns, fiind ţara paradoxurilor ce frizează absurdul şi imbecilitatea: slugă stăpână; milog cu demnitate; hoţi cinstiţi; intelectuali analfabeţi; corupţie fără corupţi; cercetări istovitoare fără să se descopere nimic; scriitori de ”succes” fără cititori; merite fără fapte; viteji morţi de frică; trădarea privită virtute; revolta în genunchi şi cu capul plecat ş.a.m.d.

Sau poate că aceşti români aşteaptă ”binele” de la cei 20%, arzând de nerăbdare, după caz, să fie daţi afară din funcţii, să li se pedepsească infracţiunile, să li se confişte averile dobândite ilicit, să li se anuleze titlurile şi diplomele etc.? Mai ştii...!, în România, totul e posibil, chiar şi imposibilul.