Ciucă, la Comandamentul de Iarnă: La nivelul fiecărei prefecturi au fost acoperite toate sarcinile pe care le aveaţi în acest sens

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul interimar Nicolae Ciucă a afirmat, miercuri, la Comandamentul de Iarnă de la sediul Ministerului Afacerilor Interne, că la nivelul fiecărui judeţ au fost acoperite toate sarcinile pe care prefecţii le aveau în acest sens şi că sunt rezolvate problemele legate de echipamente şi utilaje de deszăpezire.

"Este nevoie ca de fiecare dată, indiferent de situaţie, să fim pregătiţi şi să avem oameni în măsură să intervină cât se poate de oportun, ca cetăţean vă spun este greu de acceptat când vezi că s-a întâmplat ceva şi autorităţile şi instituţiile statului fie nu au ajuns la faţa locului, fie au întârziat, fie au fost nenumărate situaţii în care am văzut că poate nici nu ştiau ce s-a întâmpla acolo”, a spus el. 

"Legat de activitatea Comandamentului de Iarnă, am dorit să avem această întâlnire împreună cu toţi cei care au responsabilităţi în acest domeniu, pe de o parte, pentru a lua măsurile ce se impun, dacă mai era cazul să se impună alte măsuri, dar am putut să constatăm că la nivelul fiecărui judeţ în parte, la nivelul fiecărei prefecturi în parte au fost deja acoperite toate sarcinile pe care le aveaţi în acest sens, mai puţin am înţeles la judeţul Bihor unde partea aceasta contractuală se află în soluţionare, dar am înţeles că au fost detaşate utilaje de la alte prefecturi şi este acoperită nevoia de intervenţie şi acolo”, a declarat Nicolae Ciucă.

El a cerut prefecţilor să ţină o evidenţă clară a resursei umane, nu numai a echipamentelor. 

"Am înţeles că sunt rezolvate problemele pe care le reclamă implicarea echipamentelor şi utilajelor, niciunul dintre dumneavoastră nu v-aţi referit la resursa umană pentru că este foarte corect să avem o evidenţă a utilajelor şi a echipamentelor, dar în acelaşi timp, ţinând cont de impactul pe care îl are infectarea cu virusul Sars-Cov-2, să nu avem personalul ca atare, cred că este nevoie de o evidenţă cât se poate de clară şi a resursei umane pentru a putea să intervenim acolo unde este cazul”, a explicat premierul interimar. El a mai declarat că şi reprezentanţii Ministerului Transporturilor sunt pregătiţi să intervină. "Am înţeles de la domnul ministru Bode că sunt acoperite toate nevoile de intervenţie pe reţeaua de drumuri naţionale, mai puţin în 12 staţii din 57, avem rezolvate problemele în 45 dintre ele prin încheierea de acorduri cadru, dar prin transferul şi detaşarea de echipamente acoperim şi în aceste 12 puncte nevoile de intervenţie. Cred că pentru noi este foarte clar că avem datoria ca nu numai în zona unde este semnalată vreme rea, respectiv ninsori în zona Carpaţilor Meridonali şi ploi abundente în judeţele din sud-vest, partea Munteniei şi de sud-est a Moldovei, este nevoie ca de fiecare dată, indiferent de situaţie, să fim pregătiţi şi să avem oameni în măsură să intervină cât se poate de oportun, ca cetăţean vă spun este greu de acceptat când vezi că s-a întâmplat ceva şi autorităţile şi instituţiile statului fie nu au ajuns la faţa locului, fie au întârziat, fie au fost nenumărate situaţii în care am văzut că poate nici nu ştiau ce s-a întâmpla acolo”, a afirmat premierul interimar. 

Ciucă a cerut prefecţilor să folosească sistemul Ro-Alert pentru a anunţa zonele cu probleme. 

"Domnul secretar de stat Arafat a subliniat şi v-a cerut să folosiţi sistemul Ro-Alert, el a fost întrebuinţat aseară, a funcţionat chiar dacă am avut porţiuni de drum cu gheaţă prin intervenţia oportună s-a reuşit să nu avem niciun fel de eveniment. Ca atare, solicit tuturor instituţiilor, întregului personal destinat să intervină în astfel de situaţii să aibă atât mijloacele, cât şi viteza de reacţie pregătite pentru intervenţii în astfel de cazuri”, a mai declarat Nicolae Ciucă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite