A vorbit despre multe subiecte familiare citorilor noştri: instabilitatea emisferei Estice, securitatea relativă a emisferei Vestice şi crizele interconectate din Europa, Orientul Mijlociu, Rusia şi China. A abordat aceste teme, aplicându-le în mod direct şi la cea mai mare provocare a României: depăşirea trecutului său comunist.

Conferinţa a avut loc la Athénée Palace Hilton. Athénée Palace este una dintre acele clădiri emblematice care sunt pline de grandoare istorică. Singurul hotel în care am mai fost şi mi-a lăsat o asemenea impresie este Grand Hôtel des Bains din Veneţia, unde protagonistul faimoasei nuvele scrise de Thomas Mann, „Moarte în Veneţia”, trece încet prin transformarea sa. Dar lucrarea lui Mann şi evenimentele care au făcut Hôtel des Bains să aibă o semnificaţie pentru mine sunt ficţiune. Pe de altă parte, hotelul Athénée aparţine istoriei.

Nu pot scrie despre România fără să mă gândesc la Robert D. Kaplan şi cea mai recentă carte a sa despre România, „În umbra Europei”, dar şi mai important, la cea mai cunoscută operă a sa din 1993, „Fantomele Balcanilor”. A trebuit să citesc „Fantomele Balcanilor” în liceu şi sunt destul de sigur că am fost singurul din clasă care chiar a citit-o pe toată. Cu acea lectură a început povestea mea de dragoste cu istoria şi politica. Nu a fost datorită faptului că am înţeles „Fantomele Balcanilor” după ce am citit-o. Dimpotrivă - oricât de precoce aş fi fost când eram adolescent, nu am putut înţelege cu adevărat suferinţa profundă care a fost regimul lui Nicolae Ceauşescu, ca să nu mai vorbesc de complexitatea Balcanilor.

Guvernul trebuie să încurajeze antreprenorii

România încă simte efectele celor 42 de ani de regim comunist. Chiar şi la 27 de ani de la execuţia lui Ceauşescu şi de la discreditarea economiei planificate, societatea pare că are încă un impuls să se uite către guvern pentru instrucţiuni în acelaşi timp în care îl critică pentru lipsurile sale. George a dezvoltat această temă explicând punctul nostru de vedere în ceea ce priveşte Uniunea Europeană şi de ce România nu ar trebui să-şi pună toate ouăle în coşul Bruxelles-ului - că acest lucru este, de fapt, tot o căutare a unei surse de aprobare. Atât George, cât şi toţi ceilalţi speakeri de ieri au vorbit despre cum una dintre cele mai mari provocări ale guvernului este să se dea la o parte din calea antreprenorului.

Guvernul poate încuraja antreprenorii prin crearea unui mediu stabil unde regulile sunt înţelese, iar cei care le încalcă sunt traşi la răspundere. Dar pentru ca acest mediu să aibă succes, instituţiile trebuie să existe pentru a permite antreprenorilor să creeze afaceri şi ţărilor străine să investească fără probleme în România. Provocarea cheie pentru România, spune George, poate fi rezumată într-un singur cuvânt: încredere. „Încredere” poate fi un cuvânt vag, dar aici echivalează cu dorinţa de a-şi asuma nişte riscuri pentru a fi răsplătit atunci când totul iese bine.

Acest lucru este mai mult decât de încrederea unei companii sau a unui om de afaceri în intuiţie pentru a lua decizii. Discutam cu un oficial acum câteva zile, iar el imi vorbea despre o strategie pe care am auzit-o de nenumărate ori de când am aterizat la Bucureşti - cum România se străduieşte să devină un nod energetic exportând resursele sale naturale către diferite ţări vecine, inclusiv, potrivit oficialului, către Europa de Sud. A trebuit să mă opresc puţin pentru că eu gândesc în termeni de imagini, iar imaginea pe care o aveam în minte era o hartă a Europei. Era corect ce spunea. Dar, dacă România nu este in sudul Europei, atunci unde e? Singura ţară situată la sud de România, înainte de a ajunge în Turcia, este Bulgaria. Până acum auzisem insistent că România e în Europa Centrală. Acesta nu este un crez unic României - spune-i unui slovac sau unui ceh că este est-european şi dacă-i laşi, îţi vor explica detaliat de ce nu sunt. De fapt, acele cuvinte (est sau sud) sunt un stigmat, de parcă dacă cineva face parte din „periferie”, devine mai puţin important sau rafinat decât cei din inima Uniunii Europene.

Creşterea economică a României, peste media UE

Nu vreau să minimalizez provocările României. În 2014, exporturile României au totalizat 41,1% din PIB, iar România depinde de companii străine pentru o majoritate importantă a acelor exporturi. Într-un raport din 2013,

Comisia Europeană a afirmat că firmele cu capital străin erau responsabile pentru 67% din exporturile româneşti; doar investiţiile străine directe în sectorul industrial erau responsabile pentru 58% din exporturi. În sectorul bancar, la sfârşitul anului 2013, mai mult de trei sferturi din băncile care operează în România erau deţinute de străini. Infrastructura şi mediul de reglementare al României lasă mult de dorit în comparaţie cu alte ţări europene, iar România trebuie să investească mult în tehnologie, cercetare şi dezvoltare dacă vrea să avanseze cu succes pe lanţul valoric pentru produsele pe care le produce.

Chiar şi aşa, este o ţară cu o economie care, conform predicţiilor Comisiei Europene, va creşte cu 4,2% în 2016 - o cifră impresionantă în comparaţie cu un continent care, per total, stagnează. Conform unui vorbitor la conferinţa de ieri, creşterea este şi mai mare în unele industrii. Şi, spre deosebire de alte ţări europene, România este relativ izolată de unele dintre problemele pe care le aşteptăm la orizont pentru economia germană. Mai mult decât atât, poziţia României la ţărmul Mării Negre o transformă într-un aliat nepreţuit pentru SUA, iar aliaţii americanilor sunt, cel mai adesea, beneficiari ai investiţiilor şi capitalului american. Dacă România poate realiza că statutul său imaginat ca „periferic” este acelaşi tip de bagaj ca regimul lui Ceauşescu, atunci îşi poate recăpăta încrederea în sine.

România mi-a spulberat toate ideile preconcepute. Părerea mea despre România era bazată pe lucrurile pe care le-am citit despre ea. Atunci când am ajuns aici, mi s-a părut uimitor faptul că urma să participăm la o conferinţă la Athénée Palace. Plec realizând că am sosit aici vinovat de fetişizarea chiar a acelui lucru pe care România încearcă să-l lase în spate.

Este un an foarte mare pentru România. Încă din noiembrie, la putere se află un guvern tehnocrat, după ce un incendiu într-un club din Bucureşti a rezultat în moartea a 27 de tineri şi a provocat proteste de stradă împotriva corupţiei şi ineficienţei guvernamentale. Mandatul guvernului este până în noiembrie, când sunt programate noi alegeri. Ce rezervă viitorul este neclar chiar şi pentru românii pe care i-am cunoscut. Toate lumea înţelege care sunt problemele, dar nimeni nu pare să aibă încă soluţiile.

Revoluţia Română a început cu răsturnarea şi execuţia lui Ceauşescu. Dar, în realitate, aceea a fost doar rebeliunea. Revoluţia nu este neapărat un moment purificator după care totul este frumos. Revoluţia Americană s-a terminat cu adevărat după Războiul Civil - după ce Statele Unite au descoperit prin vărsare de sânge ce fel de ţară urmau să fie. Revoluţia României are loc chiar acum. Poporul său vrea să poată să facă bani, să meargă acasă şi să-şi iubească familia. Dar moştenirea sistemului politic anterior nu permite încă un asemenea tip de viaţă idilică. Totuşi, tipul de ţară care va deveni România depinde de puterea românilor de a reimagina şi reorganiza modul în care ţara lor e guvernată. Poporul român trebuie să aibă încredere, iar guvernul român trebuie să fie modest. Geopolitica poate fi indiferentă în ceea ce priveşte rezultatul, dar, chiar şi aşa, nesiguranţa din partea oricărei părţi duce înapoi la Athénée.



Traducere din limba engleză a textului „Journey to Europe: The Ongoing Romanian Revolution“, publicat de Jacob L. Shapiro în geopoliticalfutures.