Am trăit s-o văd sau, mai bine zis, s-o citesc şi pe-asta! Şi anume, o pledoarie a dlui prof. univ. dr. Adrian Năstase întru apărarea libertăţii de exprimare şi a dreptului la opinie. Care, ne arată dumnealui, sunt puse azi la grea încercare în democraţia noastră. "În regimul Băsescu, alternativa şi gândirea critică sunt interzise", susţine fostul prim-ministru al României, în prezent simplu deputat pesedist şi lider de rangul al doilea în cadrul principalului partid al Opoziţiei.

Am desprins citatul de mai sus dintr-un articol postat ieri pe blogul său. Autorul începe cu faimosul raţionament cartezian ("dubito, ergo cogito; cogito, ergo sum") pentru a-şi construi acuzaţia că "îndoiala, ca atitudine şi metodă de progres, este eliminată din discursul public". Spre exemplificare, suntem trimişi la o recentă afirmaţie a guvernatorului BNR, care i-a împărţit pe cei care se îndoiesc (de adevărurile sale financiar-bancare) în "analişti de rasă şi trăncănitori care dau poporului inflaţie cu televizorul".

Dar politicianul nu se opreşte aici şi, extrapolând, ajunge la concluzia că nu doar presa, ci întreaga societate se află într-un moment de cumpănă. Căci, ne dă de înţeles dl Năstase, regimul Băsescu îi pune la zid pe toţi cei care îndrăznesc să gândească altfel. "Identificată de cârmuire ca principal vinovat al cogito-ului cetăţeanului de rând, presa din ţara noastră şi mai ales televiziunile săvârşesc în fiecare zi o greşeală capitală. Arată derapajele grave ale actualei puteri şi prezintă alternative, îndreaptă oamenii spre îndoială", opinează distinsul blogăr.

Carevasăzică, dacă e să luăm de bun ce scrie dl Năstase, dreptul cetăţenesc la liberă îndoială se află într-un mare impas de când funcţia supremă în stat este ocupată de fostul său contracandidat din 2004. Aşa o fi. Mă număr printre cei care s-au ridicat împotriva oricărei tentative de a pune botniţă presei. De la includerea ei pe lista pericolelor la adresa siguranţei naţionale şi până la diversele proiecte de legi menite s-o controleze. Proiecte venite, atenţie, nu de la Cotroceni, ci chiar din minţile bolnave ale unor colegi parlamentari ai dlui Năstase!

Dar nu vi se pare straniu să-l ascultăm cum ne deplânge soarta pe cel care, atunci când se afla la guvernare, îi fugărea cu procuratura şi-i sălta de pe stradă pe răspândacii de „armaghedoane"? Tocmai dumnealui, satrapul de altădată şi campionul aroganţei, s-a găsit să joace rolul avocatului din oficiu al mass-media? Sau poate crede că, luaţi de valul stenogramelor lui Vîntu, am uitat de stenogramele PSD? Cele în care premierul Năstase şi ai lui discutau despre cum să amuţească puţinele ziare şi posturi tv rămase necumpărate de vreun "guzgan rozaliu".