Cele de mai sus sunt deosebit de importante pentru medicii care doresc să lucreze în Marea Britanie, în vederea unei decizii cât mai bine informate şi a impactului cu o realitate la care să se aştepte, măcar cât de cât. Am fost deosebit de revoltată de-a lungul anilor văzând cât de dezinformaţi au fost medicii care au decis să plece, mai ales că veneau cu aşteptări şi speranţe total diferite faţă de ceea ce, de fapt, se întâmplă.

O cale de a lucra ca medic în Marea Britanie este cea „Training-ului”, care se termină cu Certificate of Completion of Training (CCT), ce permite ulterior concurarea pentru postul de Consultant. Am menţionat în detaliu această cale postuniversitară în Partea I.

O altă modalitate de a lucra ca şi medic în UK este cea de „Non-Training”, respectiv de prestare de servicii. Acestea sunt posturi la diferite niveluri de pregătire  (SHOs, Registrars etc), care nu au fost ocupate cu medici în formare (deoarece numărul de posturi dintr-un spital este mai mare decât numărul de „€œtrainees” pe care îi trimite decanatul). Posturile sunt scoase la concurs de către spital, iar spitalul îi angajează pe medici pentru a presta serviciile medicale de care este nevoie, aceştia nefiind sub umbrela niciunui decanat, respectiv nu li se oferă formare în specialitate şi nu pot progresa. Job-urile se numesc „œStaff grade”, dar mai au şi diferite alte denumiri precum „€œLocum appointment for service”, „€œClinical fellow”, „€œSpecialty Doctor”, pentru a fi mai atractive, dar în esenţă înseamnă toate acelaşi lucru.

Acestea sunt job-urile publicate de agenţiile de recrutare. Sunt job-uri de „Locums”, respectiv de umplerea unui post gol ca atare, sau înlocuirea pe o perioadă limitată (câteva săptămâni, câteva luni) a unui medic aflat în concediu de boală, de maternitate, ş.a.m.d. Aceste job-uri nu sunt permanente.
 
Agenţiile de recrutare plasează medici atât în sistemul public, NHS, dar şi în cel privat, asupra celui din urmă mă voi opri la finalul acestui articol.
 
Sunt şi situaţii în care medicii lucrează pentru aceste agenţii şi sunt trimişi pe la diferite spitale, o zi la unul, o zi la altul, şi sunt plătiţi pe oră.

Mulţi medici rezidenţi găsesc loc de muncă prin aceste agenţii, bineînţeles că job-urile par atractive, altfel agenţiile nu ar putea recruta, în consecinţă respectivii medici îşi lasă rezidenţiatul şi vin, în cazul de faţă, în Marea Britanie. Or job-ul la care au venit aici, în afara de faptul că este temporar, nu este de „training”, de formare în specialitate, de medic rezident. La terminarea acestui job, dacă spitalul este încântat de cum lucrează medicul, îl păstrează şi îi oferă prelungirea contractului, pe o altă perioadă determinată. Pentru spital este benefic deoarece are nevoie de mână de lucru, dar nu are nevoie de medic pe care să îl formeze.

Dacă medicul în cauză, însă, comite o eroare, nu are acoperirea pe care o au medicii în „€œtraining”, contractul i se poate încheia, iar medicul riscă să fie raportat la General Medical Council (GMC).
 
Calea „€œnon-training” este o cale periculoasă la care se expun medicii, pe de o parte nu îşi continuă rezidenţiatul, pe de alta lucrează într-un sistem pe care nu îl cunosc şi sunt expuşi la greşeli. Consecinţa am menţionat-o.

Job-urile acestea de „œnon-training” NU se transformă în posturi de „€œtraining”. Sunt 2 căi complet separate, şi pentru a intra în medical training trebuie urmată calea expusă în Partea I. Despre calea „training” citiţi pe larg aici.

Care este diferenţa între „Training” şi „Non-training”?

  • În „non-training” medicul nu are „scuza” necunoaşterii unui anumit detaliu, el nu este în formarea oficială, şi nimeni nu este obligat să îl formeze. Medicul este angajat să presteze servicii.
  • Nu are acces la zile pentru studiu (Study Leave) şi nici la „€œStudy Leave Budget” (care este oricum extraordinar de mic faţă de costurile cursurilor, dar există pentru cei aflaţi în „œtraining”). Medicul, însă, deşi nu este în "training", este obligat să facă evaluări şi să îşi menţină competenţele în timpul său propriu. El va fi supus unei evaluări anuale ("apraisal") unde trebuie să demonstreze că progresează, este la zi cu noutăţile medicale, este implicat în diferite proiecte etc. Aceste evaluări anuale vor conta pentru revalidare, care are loc o data la 5 ani, şi este făcută de către GMC. Toţi medicii din UK, indiferent de grad şi post, sunt supuşi acestei revalidari, şi dacă nu îndeplinesc anumite condiţii, li se ia licenţă de practicare a medicinei. Revalidarea nu este o problemă pentru cei aflaţi într-un program de "training", şi nici pentru cei care termină acest program aici (deşi devine mai dificil deoarece, că şi specialişti, sunt de sine stătători), dar este o problemă pentru mulţi dintre cei care vin că şi "locums", "staff grades" etc (vezi mai sus terminologiile).
  • Într-un final, aceste job-uri de “non-training” se pot transforma în posturi permanente, dar medicul va lucra maxim la nivel de Registrar, neavând perspectiva de a ajunge Consultant, oricâtă experienţa nu ar avea. În plus, nu poate practica medicina în sistemul privat.


NHS - Organizarea unui Departament

  • Există un Şef de Departament, dar care, spre deosebire de România, nu decide managementul şi tratamentul tuturor bolnavilor de pe secţie. Decide doar pentru pacienţii internaţi sub numele său.
  • Pe fiecare departament există un nr X de Consultants (X variind de la 6 la 20+, în funcţie de spital). Fiecare Consultant are Registrar-ul său, cu care lucrează în echipă. Structura departamentului mai cuprinde Senior House Officers (SHOs) şi House Officers (HOs). Tradiţional, fiecărui Consultant îi era alocat un Registrar, un SHO şi un HO, însă datorită aplicării Directivei Europene de Muncă, această structura s-a diluat în timp, un HO şi un SHO lucrând acum pentru oricare Consultant din departament.
  • Fiecare Consultant decide managementul pacienţilor săi, şi este direct responsabil pentru ei.
  • Pacienţii aparţin unui Consultant prin 2 modalităţi:
  1. Internaţi prin serviciul de Urgente atunci când acel Consultant este de gardă;
  2. Internaţi prin serviciul Ambulator (Outpatient Clinic), internare programată, prin decizia Consultant-ului.
  • Nu există număr de paturi alocat pentru fiecare Consultant. Într-o săptămână, un Consultant poate avea 40 pacienţi, în alta 3.
  • Nu există raport de gardă. Există ceea ce se cheamă "handover" la schimbul de ture dimineaţă şi seară, însă pe unele specialităţi se face acest "handover" de mai multe ori pe zi. La "handover" participă echipa care a fost de gardă şi cea care preia garda. Sunt prezentate cazurile care au fost internate şi planul de management aplicat, respectiv cum au răspuns la primele măsuri de tratament, şi unele cazuri deja internate, care au necesitat intervenţia echipei de gardă.
  • Management-ul bolnavului se face pe medicina bazată pe evidenţa clinică, ghiduri clinice şi protocoale locale, şi foarte rar pe experienţa personală.


NHS - Structura unei echipe de Gardă (pe o specialitate oarecare)

Echipa de gardă este formată din:

1 Consultant - acesta nu se află fizic în spital după orele 20:00 şi până dimineaţă la orele 08:00, el/ea este acasă, în spital aflându-se Registrar-ul de gardă, cu SHO (care nu sunt neapărat echipa acelui Consultant de gardă, ci sunt persoanele cărora le vine rândul la gardă). Registrar-ul va suna Consultant-ul pentru a-l informa sau a-i cere părerea ori de câte ori este nevoie. Sunt foarte puţine situaţiile în care se întâlnesc  Consultants a căror prezenţă fizică este obligatorie pe timp de gardă după orele 20:00, şi aici mă refer la specialitatea Obstetrică exclusiv, care nu demult a început să introducă acest rol pentru Consultants.

1 Registrar

1 SHO

1 HO (nu întotdeauna noaptea, depinde de mărimea spitalului şi de specialitate)

Ce înseamnă munca în sistemul privat?

Sistemul privat este complet diferit faţă de cel de stat (NHS), atât ca structură, cât şi ca muncă în sine. Experienţa din sistemul privat nu este echivalentă cu cea din NHS, şi nu este recunoscută în vederea vreunui „training”.

În sistemul privat se ajunge tot prin agenţii de recrutare.

Din punct de vedere al organizării medicale din sistemul privat vorbim despre:

  • un Resident Medical Officer (RMO), angajat pe o perioadă de 1-2 săptămâni, timp în care se află în permanenţă în spital, nu are dreptul să părăsească acea clădire deloc, prin urmare i se asigură facilităţile cazării, meselor etc, însă locuieşte acolo şi trebuie să fie disponibil 24/24 ore pe toată perioada acelui contract. El este chemat de către asistentele medicale ori de câte ori este nevoie să vadă un pacient dintr-un motiv anume (examinare, prescrieri, luare de sânge etc). După terminarea acelui contract de 1-2 săptămâni, RMO părăseşte spitalul, cazarea şi mesele nemaifiind asigurate. El/ea va avea parte de alt contract similar sau nu, depinde ce caută. Plata este făcută exact pe perioada acelui contract.
  • Consultant-ul, care are respectivii pacienţi internaţi, dar care nu stă în spital. El vine pentru intervenţii chirurgicale (dacă vorbim de o specialitate chirurgicală) şi pentru consultaţiile private din ambulator, însă nu stă în spital ca atare. El este în permanenţă disponibil la telefon. Consultant-ul care practică medicină privată este tot un Consultant din sistemul de sănătate public, însă pacienţii sunt, desigur, alţii.

Referitor la sistemul medical privat este important de ştiut că nu este mai bine dotat decât NHS, este doar mai aspectuos, iar dacă pacientul suferă complicaţii serioase, va fi transferat în sistemul medical de stat.

Cât se câştigă în sistemul medical britanic?

Consider că această întrebare este una la care mulţi îşi doresc un răspuns clar şi real. Pot spune că presa a vehiculat multe informaţii false.

Salariile din NHS pot fi aflate de pe website-ul bma.org.uk sau careers.bmj.com, ele variază de la grad la grad, sunt salarii anuale, şi pentru fiecare grad sunt între anumite limite, deoarece în cadrul aceluiaşi grad unii medici sunt plătiţi mai mult decât alţii, în cazul în care se iau în calcul anii de muncă anteriori.

Gărzile nu sunt plătite separat! Fiecare angajat are adăugat un procent la salariul de bază anual în funcţie de specialitatea în care lucrează, respectiv în funcţie de orarul antisocial pe care acea specialitate îl implică (mă refer la toţi medicii de orice nivel cu excepţia Consultant-ului, care are un alt sistem de calcul al salariului, şi despre care voi scrie mai jos). Acest procent se numeşte "banding" şi este de 20%, 40% şi 50%, crescând cu gradul de ore antisociale pe care un medic trebuie să le lucreze într-o specialitate. De exemplu, orarul antisocial este mai redus pe dermatologie, psihiatrie, faţă de urgenţe, obstetrică şi ginecologie. Acest "banding" diferă nu numai de la specialitate la specialitate, dar şi de la spital la spital, în sensul că un registrar pe chirurgie generală poate avea un banding de 40% într-un spital şi 50% în altul.

Salariile sunt decente este foarte adevărat, dar şi cheltuielile sunt imense. Acestea trebuie privite în contextul impozitelor, taxelor şi preţurilor din Marea Britanie şi nu raportate la România.
 
Un medic care lucrează ca şi "Locum", în locul cuiva, pe o gardă de noapte, de zi, un număr anumit de ture, este plătit pe oră, pentru numărul acelor ore lucrate. Dacă este vorba de un contract de "Locum" de câteva luni sau un an, salariul va fi lunar, conform website-ului menţionat mai sus.

Un alt paradox al sistemului medical britanic, de altfel revoltător pentru medicii aflaţi în "training", este acela că salariul de Consultant începător, mă refer la ce rămâne în mână, ajunge să fie mai mic decât cel din ultimii ani de Registrar din cauza taxelor şi impozitelor pe salariu, care cresc substanţial o dată cu acest grad profesional. Ulterior, pe parcursul anilor recuperează treptat, neajungând, însă, la sume imense. De asemenea, salariul este calculat în cu totul alt mod, deoarece programul de lucru este diferit, gărzile sunt diferite, şi dispare procentul la salariu care este dat de gărzile unei specialităţi anume.
 
În concluzie, medicina în Marea Britanie oferă o altă perspectivă şi o experienţă, care este, cu certitudine, un plus. Este un sistem diferit, care poate să nu ne placă de multe ori, sau cu care ne-am obişnuit mai greu, este o cu totul altă cultură medicală, dar este un sistem care are multe aspecte pozitive şi contribuie la a€˜slefuireaa€™ şi la formarea complexă a medicului. Activitatea ca medic aici nu aduce un plus numai din punct de vedere al actului medical în sine, care poate fi la fel că în multe alte părţi, ci şi un plus educaţional şi cultural.

Explicaţii cu privire la terminologia în engleză:

  1. De ce folosesc terminologie în limba engleza? Am preferat să folosesc termenii respectivi aidoma din 2 motive:
  1. Cei care decid să îşi încerce norocul în UK trebuie să cunoască denumirile ca atare şi să ştie exact ce înseamnă şi ce rol au, atât când ajung aici, dar şi când se documentează.
  2. Nu există un echivalent ca atare în limba română, traducerea ar fi lungă şi în niciun moment suficient de clară.

2. Ce înseamnă diferitele grade medicale menţionate în text:

Consultant - echivalentul medicului primar în România

Registrar - echivalentul rezidentului de an mare cuprinzând, de asemenea, nivelul medicului specialist în România.

SHO -  echivalentul rezidentului de an 2-3 în România, însă îndeplineşte şi roluri pe care le au asistentele în România, precum luatul probelor sangvine, pusul branulelor, al sondelor urinare etc. Pe de altă parte, însă, are şi o activitate mult mai independentă întrucât trebuie să ia decizii cu privire la managementul pacienţilor. Uneori este nevoie să îşi informeze seniorii (Registrar-ul, Consultant-ul), alteori, nu.

HO (nu este în toate specialităţile) -  medicul cel mai mic, aflat în primul an de la terminarea facultăţii, echivalentul medicului stagiar, cum era înainte, sau al rezidentului de an I, care are rol de efectuare ca atare a planului de management al pacienţilor, luarea sângelui, pusul branulelor, sondelor, luarea istoricului de la pacienţi (ulterior luat şi de seniorii care văd pacientul respectiv), este responsabil de analizele la zi, cunoaşterea şi raportarea lor, cererea de investigaţii, atunci când sunt în planul de management etc. Trebuie să fie întotdeauna la curent cu tot ce se întâmplă cu pacienţii de pe un salon, sau aflaţi în subordinea să, oricând gata să raporteze seniorilor ultimele detalii ale evoluţiei lor.
 
Vă rog a vedea echivalenţii în anii de training în postarea de blog precedentă. Această postare este dedicată job-urilor „€œnon-training”, unde sunt folosiţi exclusiv aceşti termeni.