Redau mai jos un articol semnat de jurnalistul şi scriitorul Rod Dreher pentru publicaţia „The American Convervative”, in memoriam pentru prietenul nostru comun, jurnalistul Alin Bogdan. Rod Dreher a vizitat România weekendul trecut pentru a îşi lansa cea mai recentă carte, „Să nu trăim în miunciună!”, apărută la editura ContraMundum. La conferinţa susţinută la Precupeţii Noi au participat câteva sute de oameni şi s-au vândut peste 400 de cărţi. Moartea jurnalistului Alin Bogdan, unul dintre fondatorii editurii ContraMundum, a survenit la doar două zile după vizita lui Rod Dreher. Jurnalistul american a scris, după această vizită, un reportaj foarte emoţionant, cu observaţii profunde despre România. La aflarea veştii despre trecerea la cele veşnice a lui Alin, Rod Dreher a scris apoi o serie de materiale in memoriam pentru jurnalistul român. Redau aici unul dintre ele, în traducerea editurii ContraMundum, cu acordul autorului (n.m. – Cătălin Sturza) 

Poate că aţi văzut deja postarea mea de pe blog legată de moartea complet neaşteptată a lui Alin Bogdan, directorul unei mici edituri care a tradus în română „Live not by lies” – „Să nu trăim în minciună!”. Am petrecut weekend-ul trecut împreună şi ne-am bucurat amândoi când am văzut primul mare succes din viaţa acestei mici edituri. Am mâncat cu el, am mers la biserici cu el, am băut bere cu el, am vizitat o mănăstire cu el, şi m-am bucurat nespus de toate acestea. Când ne-am luat la revedere la aeroport, l-am strâns tare în braţe şi i-am promis că mă voi întoarce. Dimineaţa următoare a murit – în această dimineaţă, marţi. Avea 42 de ani şi a lăsat în urmă o soţie şi o fetiţă de 11 ani.

Unul dintre creştinii care au petrecut sfârşitul de săptămână cu noi ne-a trimis următorul mesaj:

„Fraţilor întru Hristos,

Singurul gând pe care-l am legat de moartea neaşteptată a lui Alin este că noi trăim şi purtăm un război duhovnicesc real şi nevăzut, şi că trebuie să fim pregătiţi în orice moment pentru orice, inclusiv pentru moarte.

Este o binecuvântare că ne ştim unii cu alţii şi că ne putem ruga unul pentru altul.
Dumnezeu să-l odihnească pe Alin şi să-i ocrotească fetiţa şi familia.

Hristos a Înviat!”

Încă încerc să-mi dau seama de sensul tragediei, deşi nu vom şti niciodată de ce a lăsat Dumnezeu să se întâmple asta. Un om, un credincios autentic, aflat la apogeul succesului profesional, moare de infarct. Sora mea Ruthie a murit, de asemenea, la 42 de ani, dar ea a avut timp să se pregătească 19 luni, din momentul în care a aflat că are cancer. Alin s-a culcat luni seara şi nu ştiu dacă s-a mai sculat (Alin a murit marţi dimineaţa – notă Contra Mundum).
Prietenul nostru, Cătălin, care lucra cu Alin la editură mi-a spus că în fotografia pe care am postat-o vineri seară, într-o biserică din Centrul Vechi al Bucureştiului (este vorba de Biserica Rusă – n.n.) se poate vedea în planul îndepărtat Alin, sărutând icoana Mântuitorului Hristos. Nu avea de unde să ştie că în câteva zile se va întâlni faţă către faţă cu Hristos Însuşi.

Gândul acesta mă copleşeşte complet.

Unul din lucrurile cele mai izbitoare la Alin era tristeţea din ochii lui.

Îmi vine în minte ce spunea amicul nostru despre cum moartea lui Alin ne-a reamintit că ducem o luptă duhovnicească reală şi că ar trebui să fim pregătiţi în orice moment pentru orice, chiar pentru moarte. S-ar putea să mă înşel, dar nu cred că vrea să spună că Alin a fost ucis de duşmanii lui spirituali, ca urmare a unui blestem sau ceva asemănător. Însă noi credem că există un înţeles duhovnicesc în tot ceea ce se întâmplă.

În cazul lui Alin, în măsura în care îmi pot da seama, moartea sa ne învaţă să nu luăm nimic şi pe nimeni ca fiind veşnic. Este o lecţie care, scrisă astfel, sună a lozincă sentimentală. Dar este adevărată! Dacă lucrurile ar sta aşa cum le gândim noi, omul acesta de 42 de ani, care tocmai repurtase cel mai mare succes din cariera sa de editor, ar fi trebuit să construiască mai departe pe baza acestei izbânzi.  Am primit un email de la Smaranda Nistor, traducătoarea în română a cărţii mele, care mi-a povestit ceva ce s-a întâmplat chiar după lansarea cărţii, sâmbătă seara. Era spre miezul nopţii şi mâncarea întârzia la restaurant. Eram atât de obosit încât îmi cădea capul pe masă, aşa că l-am rugat pe Cătălin, la rândul lui epuizat, dacă mă poate duce la hotel. Smaranda stă lângă Cătălin şi a vrut, la rândul ei, să plece acasă.

Mi-a spus cum Alin a rugat-o să mai stea un pic la cină, că o va duce el. Luase în seama oferta dar văzându-l cât e de obosit şi ştiind că asta ar însemna jumătate de ceas întârziere pentru el, a refuzat. I-a adus minte că trebuie să se vadă din nou săptămâna viitoare pentru a discuta noile cărţi de tradus.

„Acum mă tot uit la o poză de la prima noastră întâlnire din 2014 şi plâng. De ce am plecat, de ce nu am mai stat, să mai fur câteva ore cu el?”

Poate că în asta este o lecţie pentru noi: să furăm cât mai multe clipe alături de cei pe care îi iubim. Staţi până târziu la masă. Nu rataţi ocazia de a vă arăta iubirea. În timp ce scriu, am remuşcări că nu m-am dus să-l vizitez pe prietenul meu aflat pe patul de moarte, episcopul Charles Jenkins. Voi avea timp mai târziu, mi-am spus, iar el a murit în timp ce eu eram aici, în Ungaria. Mă doboară regretul.

I-am spus Smarandei că m-a mişcat figura aceea împovărată a lui Alin, gândindu-mă de ce este atât de încercat. Smaranda mi-a răspuns că el a rămas credincios celor pe i-a iubit. I-a rămas credincios până şi mentorului său politic, chiar dacă asta l-a făcut să fie ridiculizat de prieteni vechi: „A rămas fidel credinţei sale creştine, de asemenea aflată sub asediu astăzi. Spre deosebire de mulţi oameni moderni, a evitat să-i învinovăţească pe cei din jurul său pentru problemele sale. Le-a dus pur şi simplu, încercând să le vadă ca fiind parte inevitabilă din viaţă. Până când a fost prea mult chiar şi pentru o inimă mare.”

Acest om micuţ dar curajos, care m-a surprins atunci când l-am cunoscut prin tăcerea, seriozitatea şi cuminţenia lui, a fost un erou. Priviţi la poza de grup de la Mănăstirea Antim. Alin este cel micuţ şi chel. Privindu-l aţi fi spus vreodată că este un erou?

Dar chiar asta era! Vă spun că era un om mare, un cavaler al credinţei. Şi-a dus crucea cu modestie, până când l-a pus la pământ.  Ce binecuvântare pe mine să petrec ultimul weekend din viaţa sa pământească împreună cu el! Mă voi gândi la taina aceasta cât timp voi mai trăi. Îl voi ruga să mijlocească pentru mine în Ceruri să merg mai departe în această vale a plângerii, din aceste vremuri lipsite de credinţă. Nu mă îndoiesc că prietenia creştinească legată la Bucureşti zilele trecute va continua pentru tot restul vieţii: Alin ne-a unit pe vecie.

Am fost de acord să iau parte alături de fraţii de la Bucureşti la rugăciunea pentru sufletul fratelui nostru catolic Alin (Alin a fost botezat ortodox şi a avut parte de o înmormântare ortodoxă – notă Contra Mundum). Se vor citi zilnic două catisme din Psaltire, în următoarele 40 de zile. O catismă reprezintă o secţiune din psalmi, astfel încât să fie citită întreaga Psaltire într-o săptămână.

Vă las această poză făcută vineri aproape de miezul nopţii, în prima mea zi la Bucureşti. M-a impresionat femeia care se ruga având în faţă o carte de rugăciuni, noaptea târziu. Cătălin mi-a spus că omul din fundal, care săruta icoana Mântuitorului, era Alin. Câţi sfinţi şi eroi întâlniţi în fiecare zi, fără să ştiţi cine sunt ei cu adevărat? Câţi oameni au apăsări uriaşe, dar nu o arată? Cum îi putem iubi mai mult şi îi putem ajuta să-şi ducă mai departe crucea? Sunt întrebările pe care mi le pun după moartea lui Alin. Sper să vi le puneţi şi voi.

Încercaţi să furaţi clipe astăzi, chiar astăzi, în fiecare zi.