La prima vedere, aşa se părea. Formal vorbind, doar alte două partide au mai avansat câte un nume: UDMR şi AUR. Când a anunţat că-l mandatează pe Cioloş să caute o majoritate, orice om de bună credinţă a considerat că şeful statului are în vedere refacerea coaliţiei croite în decembrie trecut. Din motivul foarte simplu că acesta era obiectivul asumat de către fostul comisar european chemat acum să devină a doua oară prim-ministru. O asemenea lectură a intenţiei prezidenţiale s-a năruit, însă, foarte repede.

Într-adevăr, la câteva minute după anunţul făcut la Cotroceni, F. Cîţu l-a trimis pe premierul desemnat să negocieze majoritatea cu PSD şi AUR. La fel a procedat şi Kelemen. Şi unul, şi celălalt au susţinut că ar exista o majoritate a useriştilor cu aceste partide, construită la votul de la moţiunea de cenzură. Acest discurs a continuat inclusiv după ce Dacian Cioloş a explicat că, dacă peneliştii şi udemeriştii nu doresc să trimită miniştri în guvern, mai are în vedere o singură variantă, şi anume guvern minoritar susţinut tot de PNL şi UDMR.

Inflexibilitatea acestor două partide a copiat, de fapt, poziţia exprimată de către Klaus Iohannis înainte de consultările de la Palatul prezidenţial. Şeful statului a prefaţat discuţiile despre un nou guvern atacând USR tocmai pentru că ar avea o majoritate cu pesediştii şi cu extrema dreaptă. Credea oare preşedintele că majoritatea de la răsturnarea guvernului ar putea fi transformată într-o majoritate în favoarea unuia nou? Sau a fost vorba, cum zic unii, despre o manevră politicianistă, care avea în vedere să bifeze un eşec în procedura de învestire, pentru a putea veni, imediat după aceea, cu a doua propunere de prim-ministru, de nerefuzat în Camere, de teama unui scrutin anticipat? Ori avem de-a face, cum cred alţii, cu un gest de răzbunare împotriva unui fost aliat, care trebuia umilit public, fiindcă a votat contra premierului PNL? Ori să fi fost o simplă capcană, întinsă USR pentru a arăta că e un partid slab şi izolat?

Oricum ar sta lucrurile, un lucru e cert: preşedintele e depăşit de situaţie. De o lună şi jumătate încoace, niciunul dintre gesturile sale nu a calmat criza politică. Nici absenţele repetate din ţară la tot felul de ceremonii, nici încurajările pentruCîţu în congresul PNL, nici schimbarea atacurilor la adresa PSD cu unele ce vizează USR, nici amânarea consultărilor politice, nici desemnarea lui Cioloş nu au mişcat lucrurile către o soluţie. Dimpotrivă. Aşa cum scria deunăzi amicul Paleologu, Klaus Iohannis s-a transformat, dintr-un „pompier atomic”, aşa cum se auto-gratula în 2019, într-un adevărat piroman.