Sursele „Adevărul“, confirmate: Guvernul modifică OUG 114 printr-o nouă ordonanţă de urgenţă. Cât va fi punctul de amendă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban
Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban a anunţat o ordonanţă - simplă sau de urgenţă - privind modificarea OUG 114, aşa cum a anunţat, în exclusivitate, Adevărul. Miza: prorogarea pensiilor speciale pentru aleşii locali, plafonarea indemnizaţiilor pentru demnitari şi a punctului de amendă. Punctul de amendă revine la 145 de lei.

„Mi-am informat colegii şi am cerut susţinere pentru o situaţie care ne-a fost creată de adversarii din PSD, ca urmare a atacării la CCR a legii de corectare a OUG 114. Din cauza modului în care a fost gândită OUG 114, a trebuit să includem în legea de corectare o serie de măsuri care le-am considerat necesare pentru construcţia de stat şi construcţia bugetului asigurărilor sociale”, a spus Ludovic Orban

Liderul PNL a enumerat prevederile din ordonanţa ce ar urma să fie adoptată astăzi: „îngheţarea pentru anul 2020, la nivelul anului 2019, a indemnizaţiei demnitarilor; încetarea detaşărilor din mediul privat în zona publică, interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sectorul public; plafonarea punctului de amendă – ştiţi că punctul de amendă este stabilit în conformitate cu legea în legătură cu salariul minim pe economie şi am menţinut punctul de amendă la nivelul existent anterior, fără a ţine cont de creşterea salariului minim brut cu 7,2%; prorogarea termenului de intrare în vigoare a articolului 200 din Codul Administrativ privitor la pensiile speciale pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene”.

„Toate aceste măsuri stau la baza construcţiei bugetare şi ele trebuie adoptate cât mai rapid, pentru că altfel riscă să afecteze în mod negativ execuţia bugetară. PSD a atacat la CCR această lege, au atacat pe fond doar prevederea privind cumulul pensiei cu salariul, dar prin atacul la CCR ei şi-au asumat răspunderea politică să împiedice intrarea în vigoare a acestor prevederi. Ca şi consecinţă, legea nu poate să se ducă la promulgare şi nu poate să intre în vigoare. Toate aceste prevederi necesare, de bun simţ, prin care se restrângem cheltuielile şi să facem ordine în sistemul public, ar fi trebuit să intre în vigoare iar atacul la CCR împiedică intrarea în vigoare iar PSD a arătat foarte clar că nu doreşte aceste măsuri. Doreşte să ne încurce şi mai mult în executarea şi intrarea în vigoare a bugetului”, a completat Orban.

„Am cerut sprijinul colegilor mei, în cursul şedinţei de la ora 16:00 vom dezbate acest lucru şi cel mai probabil vom adopta un act normativ sub formă de ordonanţă, fie de urgenţă, fie simplă, ca să asigurăm intrarea în vigoare imediată a acestor prevederi care au fost cuprins în legea privind corectarea OUG 114”, a anunţat premierul.

PSD a sesizat CCR

La finalul lunii decembrie, Guvernul condus de Ludovic Orban şi-a angajat răspunderea în Parlament pentru modificarea OUG 114, în sensul în care pensiile speciale pentru aleşii locali au fost prorogate până la începutul anului 2021, iar salariile demnitarilor au fost plafonate, la fel şi punctul de amendă. Numai că PSD a contestat modificarea OUG 114 la CCR, aşadar măsurile fiscale impuse de liberali au rămas suspendate. Sesizarea PSD va fi judecată la CCR pe data de 29 ianuarie.

Aşadar, OUG 114, aflată pe masa CCR, încă produce efecte. Practic, de la 1 ianuarie, odată cu creşterea salariului minim pe economie, se majorează, automat, salariile demnitarilor, sporurile bugetare, dar şi punctul de amendă. De asemenea, tot de la 1 ianuarie 2020 a intrat în vigoare şi Codul administrativ adoptat anul trecut de PSD, care prevede pensii speciale pentru aleşii locali. Toate acest măsuri au un impact  bugetar considerabil.

Prin urmare, Guvernul ia în calcul o ordonanţă de urgenţă similară cu textul angajării răspunderii, astfel încât modificările la OUG 114 impuse în luna decembrie să intre imediat în vigoare, înainte de pronunţarea CCR. Astfel, Guvernul ar mai reduce din povara bugetară.

Primarii şi şefii consiliilor judeţene care au deţinut astfel de funcţii începând cu anul 1992 şi s-au pensionat deja pot depune până în primăvară cererile pentru acordarea unor indemnizaţii suplimentare pensiilor, al căror cuantum poate fi şi de 7.000 lei pe lună.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite