Mircea Diaconu, despre moartea lui Sergiu Nicolaescu: „Ultimul discurs al lui Nicolaescu a funcţionat ca o premoniţie“
0Actorul Mircea Diaconu crede că ultimul discurs al regizorului Sergiu Nicolaescu din Parlament a funcţionat ca o "premoniţie", precizând că în urma morţii cineastului rămân filmele acestuia, amintirea şi, "în rest, e tăcerea".
"Încă o dată în plus a funcţionat ca o premoniţie ultimul lui discurs din Parlament. Din păcate, în tot ce a spus acolo a avut dreptate, chiar şi în asta. Arată ca într-un film, deşi e viaţă crudă şi nemiloasă. Rămân filmele lui, rămâne amintirea, în rest, e tăcerea", a declarat actorul Mircea Diaconu.
Sergiu Nicolaescu a decedat, astăzi, la ora 8.20, în urma complicaţiilor cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat, a anunţat Spitalul Elias, unde regizorul era internat din 26 decembrie 2012 şi recent fusese operat de peritonită.
Cu o săptămână înainte de internare, Nicolaescu căzuse în timp ce se îndrepta spre garajul său, el suferind un traumatism toracic, respectiv i s-au fisurat câteva coaste.
În 12 decembrie 2012, senatorul PSD Sergiu Nicolaescu le adresa mulţumiri colegilor din Senat pentru perioada petrecută împreună, precizând că nu a mai candidat pentru un nou mandat deoarece mai are puţini ani de trăit pe care vrea să-i termine în profesia sa.