Referirea la sănătate o fac, de data asta, fără nici o ambiguitate semantică: vorbesc limpede despre faptul că discursul instigator la ură produce efecte nocive asupra psihicului celor care-l consumă. Mai mult, nu vorbesc doar despre efecte negative asupra unor persoane, ci şi asupra comunităţilor în ansamblul lor. Cota de ură pompată în societate de campaniile pentru alegerea lui Donald Trump şi, respectiv, cea pentru Brexit a avut consecinţe măsurabile în creşterea violenţelor împotriva imigranţilor, a refugiaţilor, a persoanelor de altă religie decât creştină etc.

În campania electorală de la noi, vocile de pe ecranul României TV, citate apoi cu nevinovăţie de candidaţii PSD, au folosit imaginea lui George Soros pentru a strecura spaima în sufletele poporului: el este însuşi Necuratul pentru că este ungur şi, pe deasupra, şi evreu şi este atât de bogat încât nu poate fi integru; şi, mai presus de orice, a împărţit bani în stânga şi-n dreapta! Un mafiot de scară planetară care vrea să distrugă ţara pe care a otrăvit-o cu oamenii năimiţi de el. Odată Soros ambalat în această teribilă imagine, tot ce le rămânea de făcut politicienilor - şi, mă rog, ziariştilor şi celorlalţi angajaţi pentru campanie - era să atârne imaginea evreului-ungur-miliardar-nenorocit de coada adversarilor lor. Prin extensie, în afară de cei care fuseseră direct atinşi de Soros*, în tagma ticăloşilor care vor distrugerea României intrau toţi străinii de România. Tot ce nu era născut român, toate numele care erau Ion sau Maria, toate capitalele altele decât Bucureştiul – inclusiv Bruxelles-ul, chiar dacă Uniunea Europeană a devenit, între timp, şi „ţara noastră” - şi, mai mult, toţi ticăloşii care promovează valori străine, fie ele neromâneşti, fie pur şi simplu prea moderne pentru a putea fi acceptate de România tradiţională a românilor tradiţionali.

Discursul naţionalist-extremist are o structură care se regăseşte la cvasitotalitatea promotorilor, indiferent de ţara/cultura de provenienţă. Una dintre particularităţi aste demonizarea elitelor intelectuale care s-au hazardat să susţină valori progresiste. Aşa au ajuns pe lista neagră a discursului autohton şi „tehnocraţii” şi „societatea civilă”. Consecinţele directe ale unei asemenea propagande pot fi întâlnite acum de jur împrejurul României: în Ungaria, Rusia şi mai ales în Turcia - unde în numele demonizatului Fethullah Gullen, presupus autor al tentativei de puci, au fost ucişi, arestaţi, daţi afară din instituţii sau scoşi din viaţa publică mii de militari, magistraţi, profesori şi jurnalişti. Pe lângă aceste exemple sinistre, englezii sunt o naţie de-a dreptul norocoasă pentru că, după o infuzie de ură la adresa străinilor, s-au trezit doar în afara Uniunii Europene, autorii campaniei fiind ei înşişi surprinşi de efectele ale populismului lor. Or’, faţă de aceste scenarii dramatice, ceea ce se întâmplă azi, după alegeri, în România, pare să fie un adevărat cadou de Crăciun. În perfect răspăr cu discursul campaniei care i-a adus la guvernare - George Soros a fost identificat de colegii mei de la ActiveWatch ca fiind tema principală a campaniei electorale - PSD-ul, prin vocea autoritară a preşedintelui Liviu Dragnea, propune pentru funcţia de premier o persoană care are toate datele pentru a fi ţinta urii, şi nicidecum vreo vedetă a apărării patriei de străini. Sevil Shhaideh este tătăroaică, musulmană şi este măritată cu un sirian. Este, cu alte cuvinte, o ofertă diavolească all-inclusive. Cu toate astea, iat-o, propusă pentru o funcţie importantă în stat de însăşi căpetenia xenofobilor. E adevărat că în campania electorală turcii şi tătarii n-au fost pomeniţi, dar atâta istorie ştie toată lumea dovadă că azi, în piaţa Matache, Mircea cel Bătrân şi Ştefan cel Mare erau invocaţi mai des decât brânza şi castraveţii.

Mandatul de premier al lui Sevil Shhaideh ar putea să imunizeze românii contra iresponsabilelor campanii xenofobe pentru câţiva ani buni.

Am citit multe comentarii care aveau ca subiect propunerea lui Liviu Dragnea, zeci de analize politice, acuzaţii la adresa ipocriziei sale ori aprecieri favorabile pentru realpolitik-ianismul său, demascarea şmecheriilor de Dâmboviţa folosite pentru a veni el însuşi la putere ori, mai frecvent, pentru a rămâne la controlul guvernării printr-un premier marionetă etc. Nu mă voi referi la nimic din toate acestea; analiza pe care o propun se referă nu la viitorul lui Dragnea, ci la efectul acestei propuneri asupra cetăţeanului român, din perspectiva sănătăţii sale psihice. Sevil Shhaideh ar putea să funcţioneze ca antidot al intoxicaţiei cu veninul urii. Dacă va fi numită în funcţie şi va rămâne cel puţin jumătate de an - atât timp cred eu că este necesar ca identitatea ei de premier să ajungă prevaleze în faţa celorlalte calităţi (femeie, tătăroaică etc.) - atunci o mare parte dintre români se vor elibera de ură. Găsim în istoria recentă un argument foarte puternic în sprijinul acestei optimiste presupuneri: intrarea UDMR-ului la guvernare în 1996 a avut ca efect dezamorsarea discursului şovin antimaghiar - discurs care făcuse victime cu câţiva ani mai devreme, la Târgu-Mureş. Publicul care se lăsase contaminat de ură faţă de unguri a început să se raporteze la „străinii” de la guvernare ca la co-etnicii săi. Cu alte cuvinte, au început să înjure ungurii nu pentru că erau unguri, ci pentru că furau la fel ca românii. Ei bine, cu câteva sute de ani întârziere, a venit şi rândul tătarilor să guverneze la noi. Mandatul de premier al lui Sevil Shhaideh ar putea să imunizeze românii contra iresponsabilelor campanii xenofobe pentru câţiva ani buni. Dacă am avea şansa să-l avem şi pe Soros ministru de Finanţe, am fi salvaţi pentru un secol. Cu această ipoteză în minte, mă văd nevoit să închei revoltător: mulţumesc, Liviu Dragnea!

*au fost, totuşi, cu atenţie evitaţi politicienii din propria tabără care au avut întâlniri cu George Soros şi, evident, toată istoria activităţii reale a Fundaţiei Soros în România - o organizaţie care a făcut pentru emanciparea României mai mult decât orice guvern românesc.