Rafila, după revocarea lui Voiculescu: „Trebuia să raspundă nevoilor populaţiei. S-a dovedit total incapabil”

Rafila, după revocarea lui Voiculescu: „Trebuia să raspundă nevoilor populaţiei. S-a dovedit total incapabil”

Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS şi deputat PSD  FOTO Inquam Photos / George Calin

Deputatul PSD Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, este de părere că decizia premierului cu privire la ministrul Sănătăţii este „perfect justificată”, spunând că Vlad Voiculescu s-a dovedit „total incapabil” în gestionarea pandemiei. Deputatul PSD consideră că actuala coaliţie de guvernare nu se va destrăma, solicitând să fie adus un om „competent şi profesionist” la Ministerul Sănătăţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Alexandru Rafila salută decizia premierului de a-l revoca pe Vlad Voiculescu din funcţia de ministru al Sănătăţii, spunând că PSD a dorit înlăturarea lui nu pentru apartenenţa politică, ci pentru că nu a răspuns nevoilor cetăţenilor în contextul pandemiei.

„Considerăm că această decizie este perfect justificată. Noi am fost consecvenţi din punct de vedere politic pentru că am solicitat acest lucru, nu pentru că Vlad Voiculescu era de la USR PLUS, ci pentru că rolul lui în calitate de ministru al Sănătăţii era să răspundă nevoilor populaţiei din România în gestionarea acestei pandemii. S-a dovedit total incapabil să o facă”, a transmis Rafila miercuri. 

Chestionat dacă Adrian Wiener este o variantă bună la conducerea Ministerului Sănătăţii, Rafila a răspuns:

„Portofoliul de la Sănătate trebuie preluat de un om cu experienţă, care cunoaşte sistemul de sănătate. Domnul doctor Wiener a fost director de spital şi trebuie să acordăm prezumpţia competenţă şi de bună credinţă. timpul rămâne să demonstreze acest lucru. Important este să nu politizeze sănătatea publică, aşa cum a făcut Vlad  Voiculescu. Dacă domnul doctor Adrian Wiener va apela la specialişti, oameni calificaţi, dacă va avea o gândire la modul de organizare a asistenţei medicale, atunci cu siguranţă se pot vedea rezultate”.

Deputatul PSD nu consideră că Alianţa USR-PLUS va ieşi de la guvernare.

„Eu nu cred că USR-PLUS va pleca de la guvernare, pentru că modul în care încearcă să ţină de funcţii, în ciuda evidenţei şi a incompetenţei şi la alte ministere, îmi demonstrează că dorinţa lor nu e de a pleca de la guvernare, ci dimpotrivă”, a explicat Rafila.

Premierul Florin Cîţu a anunţat miercuri că i-a trimis preşedintelui Klaus Iohannis documentele de revocare a lui Vlad Voiculescu din funcţia de ministru al Sănătăţii. „Interimatul funcţiei va fi asigurat de Dan Barna, până la numirea unui nou ministru”, a mai anunţat Cîţu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările