PSD: „Salutăm decizia PNL de a susţine propunerea social-democrată de acordare a voucherelor pentru alimentele de bază”
0PSD salută faptul că liberalii susţin propunerea social-democraţilor privind acordarea de vouchere românilor cu venituri mici, pentru achiziţia alimentelor de bază, potrivit unui comunicat de presă al partidului.
După ce în spaţiul public au apărut informaţii pe surse potrivit cărora pe masa coaliţiei de guvernare se află noi măsuri de sprijn pentru români, propuneri făcute de specialiştii PSD, formaţiunea a transmis printr-un comunicat de presă faptul că salută decizia liberalilor de a susţine această măsură, în contextul în care PNL a reacţionat şi a transmis că voucherele ar trebui să fie de 100 de euro şi să se aplice cel puţin până în iunie 2023.
„În privinţa valorii finale a acestor vouchere, PSD consideră că aceasta trebuie stabilită în cadrul Coaliţiei de guvernare, pe baza datelor economice privind impactul bugetar, numărul estimat de beneficiari şi sursele de finanţare disponibile”, arată comunicatul de presă al social-democraţilor
Sursa menţionată mai precizează că ambele propuneri fac parte dintr-un plan mai amplu de stabilizare şi rezilienţă economică şi socială pe care PSD îl va propune în scurt timp coaliţiei de guvernare. Totodată, PSD consideră că este binevenită orice altă propunere din partea partenerilor de guvernare care poate veni în sprijinul populaţiei şi al economiei naţionale şi care poate fi susţinută de sursele de finanţare disponibile în acest moment.
Pentru cetăţenii cu venituri mici, PSD a propus acordarea unor vouchere în valoare de 50 euro la fiecare 2 luni, până la sfârşitul anului, pentru a cumpăra şase alimente de bază. Această măsură s-ar aplica pentru gospodăriile formate din doi părinţi şi cel puţin doi copii dependenţi, dar şi pentru gospodăriile monoparentale cu un venit net mediu lunar mai mic de 600 lei. De asemenea, la această categorie de ajutoare s-ar încadra şi persoanele care beneficiază de Venit Minim Garantat, persoanele cu dizabilităţi şi pensionarii cu un venit mai mic de 1500 lei.
A doua măsură de sprijin vizează elevii care provin din familii cu venituri mici şi ar presupune acordarea de vouchere de 30 euro lunar (în jur de 150 de lei), până la finalul acestui an. Voucherele nu vor fi acordate şi în perioada vacanţei şcolare, iar banii vor putea fi folosiţi pentru achiziţionarea de alimente şi rechizite.
În replică, PNL a plusat şi a transmis că dacă social-democraţii din Guvern se gândesc să ofere vouchere pentru familiile cu venituri reduse şi pentru elevii fără posibilităţi, acestea ar trebui să fie de 100 de euro şi să se aplice cel puţin până în iunie 2023, au declarat surse din PNL pentru „Adevărul”.