Paul Goma a vrut ca statul român să-i restituie ceea ce i-a luat în mod abuziv. Statul postcomunist nu a făcut gestul necesar. Au făcut un gest românii de peste Prut. Nu ştiu deocamdată ce va spune scriitorul şi celebrul militant anticomunist.

În 2009, în revista Timpul (nr. 127/iunie iulie), în articolul Cetăţenia românilor de peste Prut – ultima extinere a UE (ce este inclus în volumul Noi şi postcomunismul, publicat în 2012) am scris următorul lucru: „un aspect îmi este de neînţeles: de ce atunci când statul redă o cetăţenie retrasă în mod abuziv îi pune pe indivizi să facă cerere? Când statul a retras în mod ilegitim cetăţenia, nu a cerut voie în scris niciunui individ şi niciun individ nu a făcut cerere în acest sens. Cei în cauză ar trebui să facă cerere doar dacă refuză repunerea în drepturi. Este vorba aici nu doar de cazul cetăţenilor români din Republica Moldova, ci şi de al celor cărora statul român comunist le-a retras cetăţenia. De exemplu, de ce statul român nu îi redă cetăţenia lui Paul Goma fără a aştepta ca acesta să facă cerere? Când l-a expulzat şi i-a retras cetăţenia, nu i-a cerut părerea. Să nu i-o ceară nici acum. Dacă omul ar refuza acest lucru, nu are decât să se adreseze în scris şi să respingă un asemenea afront. Dar Paul Goma nu este singurul caz, fiindcă mai sunt şi azi români condamnaţi la moarte de către statul comunist din motive politice, pe care statul român democratic nu i-a repus în drepturi, fiind de acord în mod tacit cu măsurile statului comunist. De ce nu sunt ei graţiaţi şi de ce nu li se redă cetăţenia? Fără o asemenea măsură, condamnarea comunismului de către Preşedintele Băsescu rămâne un gest frumos, dar fără efecte”.

Nu am de schimbat nimic din acest fragment. Nu demult, scriitorul Alexandru Petria a iniţiat şi o petiţie pentru restituirea cetăţeniei lui Paul Goma. Şi? Nimic! Întrebările rămân valabile. Iar răspunsurile, şocante: pe 23 aprilie 2013, Camera Deputaţilor a respins inţiativa legislativă de înfiinţare a unui muzeu al comunismului în Bucureşti.