Ministerul Sănătăţii, în loc să se remarce prin politici publice eficiente în cea mai gravă criză cu care se confruntă societatea românească din punct de vedere medical, iese în faţă prin controverse şi decizii extrem de controversate care au creat o vulnerabilitate majoră pentru întreaga Coaliţie şi nu numai. Lucrurile gestionate prost, cum ar fi evacuarea unui spital în plină noapte, accentuează sentimentul de nesiguranţă în rândul populaţiei şi aşa aflate de luni bune în stres şi confuzie. Era tot ce mai lipsea pentru a mai da o mână de ajutor campaniei de şubrezire a încrederii oamenilor în autorităţi  pe care pescuitorii în ape tulburi o promovează cu asiduitate împreună cu ofensiva împotriva vaccinării şi restul teoriei conspiraţiilor .

Pentru a opri ciclul pandemic, este nevoie de prelungirea măsurilor de restricţie şi de creşterea ratei de vaccinare până se ajunge la imunizarea de grup. Abia apoi, se poate vorbi despre întoarcerea graduală la normalitate. Este ceea ce se întâmplă în Israel, în Marea Britanie, chiar şi în Statele Unite, ţările cu cea mai mare rată de vaccinare din lume.

Într-un asemenea moment în care lupta cu pandemia se poate îndrepta spre victorie, pentru că livrările de doze de vaccin încep să ajungă în cantităţi suficiente, scandalurile gen Foişor se adaugă unei stări generale de anxietate în care mesajele contradictorii îi fac pe oameni să nu mai înţeleagă nimic. Prestaţia lui Vlad Voiculescu, scandalurile nesfârşite ce îl implică şi senzaţia că fiecare face ce vrea într-o guvernare fără autoritate agravează situaţia, tocmai când urmează o perioadă decisivă.

Dacă PNL şi USR Plus consideră că pot să târască guvernarea mai departe în acelaşi stil şi că, între timp, va trece şi pandemia, fac o greşeală capitală. Vor deveni un sac de box şi vor încasa lovituri după lovituri fără a fi capabili să dea nicio replică. Vor pierde dezastruos, pe mâna lor. Am mai văzut un asemenea film, în timpul Guvernării Cioloş care a ţinut-o aşa până la alegeri, ducând PSD la cel mai mare scor din istorie.

Dar acum lucrurile nu privesc doar soarta unui partid sau a altuia. Miza este ieşirea din pandemie. Este prea grav ceea ce se întâmplă, sunt mişcări la tot pasul care, într-o formă sau alta, nu promovează decât destabilizarea societăţii şi intrarea în haos, fie că se luptă cu purtatul măştii, fie că răspândesc în masă teoriile antivacciniste şi conspiraţioniste.

Eşecul ar însemna criză economică şi tulburări sociale cu exacerbarea tensiunilor deja apărute în societate. Iar în planul sănătaţii publice, criza medicală nu va mai putea fi ţinută sub control.

Coaliţia nici nu a discutat situaţia din Sănătate. Dar, fie că vor, fie că nu, discuţia nu poate fi ocolită. Dacă au decis să nu facă schimbări de persoane, ar trebui să facă schimbări în modul de acţiune şi nu în ultimul rând de comunicare. Altfel, vor pierde ei, dar va suferi întreaga societate.