Liderii dreptei dau semnalul primelor înţelegeri. Rareş Bogdan: Azi veţi vedea fum alb. Barna: Am rumeguşul în portbagaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rareş Bogdan FOTO Facebook
Rareş Bogdan FOTO Facebook

PNL-USR-PLUS-UDMR au reluat vineri negocierile pentru formarea unei coaliţii de guvernare. Mai mulţi lideri atât din PNL cât şi din USR-PLUS au dat deja semnale că s-au ajuns la acorduri, după ce, vineri dimineaţă, sursele Adevărul au dezvăluit cum se vor împărţi funcţiile din noul Executiv. „Azi veţi vedea fum alb”, a menţionat Rareş Bogdan.

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat vineri dimineaţă, la sosire: „Va fi fum alb, azi veţi vedea fum alb. Sută la sută, guvernăm”. el a sugerat astfel că discuţiile, care durează de mai bine de o săptămână vor fi un succes.

Întrebat în legătură cu afirmaţiile liderului liberal, liderul USR Dan Barna a replicat în glumă: „Eu am venit cu rumeguşul în portbagaj”.

Liderii dreptei au ajuns în sfârşit la un acord în privinţa împărţirii funcţiilor din noul Executiv, afirmă surse politice pentru Adevărul. Astfel, se conturează scenariul cu Florin Cîţu în postul de premier iar Ludovic Orban preşedinte al Camerei Deputaţilor, în timp ce funcţia de vicepremier şi cea de preşedinte al Senatului revin către USR-PLUS.

Potrivit surselor politice din USR-PLUS, funcţiile din noul Guvern s-ar împărţi astfel:

Premier: Florin Cîţu (PNL)

Preşedinte al Camerei Deputaţilor: Ludovic Orban (PNL)

Vicepremier: Dan Barna (USR)

Preşedinte al Senatului: Anca Dragu (PLUS).

De cealaltă parte, surse din PNL au dezvăluit pentru Adevărul că USR-PLUS pune presiune pentru paritate asupra ministerelor şi că, pe lângă Justiţie, pe mâna acestora să mai ajungă Finanţele şi Dezvoltarea. Negocierile asupra ministerelor vor continua însă, întrucât PNL încearcă să tragă o pondere cât mai mare, în timp ce UDMR cere două sau trei ministere, exprimându-şi deja interesul pentru Cultură şi Mediu. De principiu, s-a stabilit pe următoare îmărţire: opt portofolii la PNL, şapte la USR-PLUS şi trei la UDMR.

Ludovic Orban, Dan Barna şi Kelemen Hunor au dat o declaraţie comună joi după ce au avut o întâlnire în vederea negocierilor pentru formarea unei coaliţii de guvernare. Liderul PNL a spus că cele trei partide au decis să continue discuţiile, liderul USR a precizat că fiecare parte şi-a exprimat mandatul de negocieri şi o anumită flexibilitate, iar liderul UDMR a afirmat că toate soluţiile rămân pe masă.

La negocierile care au avut loc ieri, conducerea PNL a venit cu două variante: 1) Ludovic Orban premier şi Florin Cîţu şef al Senatului; 2) Florin Cîţu premier şi Ludovic Orban preşedinte al Camerei Deputaţilor. De cealaltă parte, USR-PLUS nu-şi dăduse acordul pe una dintre cele două variante expuse de liberali şi a venit cu propriile propuneri: 1) Dacian Cioloş premier şi ambele funcţii de şef din Parlament la PNL; 2) Florin Cîţu premier şi Dan Barna preşedinte al Camerei Deputaţilor. 

Cel de-al treilea partener al coaliţiei, UDMR, anunţase anterior că. în ce priveşte premierul, poate lucra atât cu Ludovic Orban cât şi cu Florin Cîţu. „Mai departe, lucrurile se complică, fiindcă că în acest moment noi considerăm că celelalte două funcţii politice din stat - cea de preşedinte al Senatului şi preşedinte al Camerei Deputaţilor - trebuie să revină celorlalte două formaţiuni care nu vin cu premierul”, a afirma Kelemen Hunor.

„Vom continua aceste discuţii, fiindcă aproape singura soluţie bună pentru România şi sunt convins că, de fapt, este singura soluţie această majoritate formată cu PNL, USR-PLUS şi UDMR. Toate soluţiile rămân pe masă din punct de vedere politic şi vom găsi o echilibrare până la finalizarea negocierilor pe toate palierele - Parlament, Guvern. Sunt convins că, până la sfârşitul anului, vom avea un Guvern funcţional, fiindcă intenţia noastră este să avem o guvernare responsabilă, o guvernare eficientă, corectă şi binele comun să primeze. Restul, totul se poate discuta şi se poate ajunge la o înţelegere. Toate soluţiile rămân pe masă, vom găsi cea mai bună soluţie pentru România”, a revenit joi seară  Kelemen Hunor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite