Kelemen Hunor, despre ministrul Sănătăţii: „Nu se pune problema să facem schimbări. Am încredere în Voiculescu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vicepremierul Kelemen Hunor.  FOTO: Mediafax/ Alexandru Dobre
Vicepremierul Kelemen Hunor.  FOTO: Mediafax/ Alexandru Dobre

Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat marţi că este nevoie de investiţii masive în Sănătate, după ce acestea au lipsit timp de 30 de ani, spunând că „pe o infrastructură precară” nu poţi face minuni în trei luni. Vicepremierul a comentat şi recentele tensiuni din coaliţia de guvernare cu privire la activitatea ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, subliniind că „nu se pune problema să facem schimbări”.

„Nu este o perioadă fericită. Trecem cu toţii prin această pandemie. Presiunea este din ce în ce mai mare şi de un an de zile cu toţii ne chinuim să asigurăm condiţiile în sistemul de sănătate cu toate presiunile existente. Da, sunt multe improvizaţii pentru că investiţiile au lipsit 30 de ani. Pe o infrastructură precară nu ai cum să faci minuni în 3 luni. Ne preocupă o investiţie masivă în sistemul de sănătate”, a declarat vicepremierul, informează Digi24.

Kelemen Hunor a precizat că tragedia de la Victor Babeş nu trebuie politizată, aceasta fiind „o chestiune tehnică”. Gestionarea sistemului de sănătate este, însă, o altă problemă, vicepremierul spunând că avem nevoie de acţiuni mai bine pregătite, făcând referire la situaţia de la Spitalul Foişor. 

„Tragedia de la ATI, o chestiune tehnică. Nu vreau să politizăm o problmeă tehnică. Îmi pare rău. Gestionarea sistemului este o altă problemă. Am avut discuţii ieri în coaliţie. Ar trebui acţiune mai bine pregătită şi dacă există o decizie care nu poate fi pusă în aplicare în 5 ore, să pregăteşti 5 zile, asta în legătură cu Spitalul Foişor. Preocuparea cea mai importantă este să salvăm vieţi”, a explicat vicepremierul.

Vicepremierul susţine că are încredere în Vlad Voiculescu, iar responsabilitatea menţinerii lui este asumată de USR.  Kelemen Hunor îi cere lui Voiculescu mai multă „empatie” în comunicare dar şi o rapiditate „ieşită din comun” atunci când trebuie să ia decizii.

„Responsabilitatea este asumată de colegii din USR. Cu toate că avem cu toţii o părere, nu comentăm public mai mult decât este necesar. Sperăm să trecem cu responsabilitate prin acest moment. Nu se pune problema să facem acum schimbări. Când şi dacă se face o schimbare va fi anunţată de prim-ministru. Criticile din PNL spre USR, nu comentez. Am încredere în Vlad Voiculescu. Am încredere că este în stare să gestioneze sistemul de Sănătate. În momente critice ar trebui să comunice cu mai multă empatie. Şi deciziile trebuie să fie de o rapiditate ieşită din comun”, a mai declarat Kelemen Hunor.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite