Iohannis, despre faptul că AUR vrea suspendarea sa: E o poveste cam fumată. Este o formaţiune despre care nu se prea ştie ce vrea şi ce face în politică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO presidency.ro
Klaus Iohannis FOTO presidency.ro

Klaus Iohannis a afirmat, întrebat miercuri ce părere are despre faptul că liderul AUR George Simion a anunţat că vrea să îl suspende din funcţia de şef al statului, că aceasta este „o poveste cam fumată”. Preşedintele a adăugat că Alianţa pentru Unirea Românilor este „o formaţiune despre care nu se prea ştie ce vrea şi ce face în politică”.

„Asta cu suspendarea este, cum se spune foarte popular, o poveste cam fumată. Dacă îmi permiteţi să mă exprim aşa foarte informal. Este o formaţiune despre care nu se prea ştie ce vrea şi ce face în politică. Mai mult în momentul acesta nu am ce să comentez”, a declarat Klaus Iohannis, întrebat miercuri ce opinie are despre partidul AUR şi faptul că doreşte suspendarea sa din funcţie.

Co-preşedintele AUR George Simion a afirmat că, în cazul în care PSD nu demarează procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis care a devenit un „actor politic”, atunci Alianţa pentru Unirea Românilor va iniţia acest demers.

Marcel Ciolacu a afirmat, întrebat luni dacă PSD ia în calcul suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis în cazul în care nu desemnează un premier de la social-democraţi, că nu consideră că o criză politică de asemenea dimensiuni ar trebui lansată în România, având în vedere contextul actual.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite