Gorghiu: Tăriceanu nu a fost la consultările de la Cotroceni şi propagă minciuni. La Cotroceni nu s-a făcut politică de partid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu îl critică pe că Călin Popescu Tăriceanu pentru că nu a participat la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, însă, susţine liderul PNL, propagă minciuni în spaţiul public, ceea ce arată ”zero respect” pentru instituţiile statului şi pentru funcţia pe care o ocupă.

”Dl Tăriceanu a fost invitat de Preşedintele României la consultările pe tema unui proiect de ţară, dar a declinat invitaţia. Să ocupi a doua funcţie în stat şi să propagi minciuni despre o discuţie la care n-ai participat, înseamnă să ai zero respect pentru instituţiile statului şi pentru funcţia ta. Mai poate însemna că aliaţii şi colegii te dezinformează sau că nu ai încredere în ce îţi transmit, ceea ce poate fi fatal într-un parteneriat politic. Domnii Liviu Dragnea şi Daniel Constantin ce au de spus?”, scrie Alina Gorghiu pe Facebook.

Ea spune că nu va comenta scenariile imaginate de Tăriceanu, cu ”laboratoare”, ”binoame” şi ”planuri de forţă”. ”Ele pot face, mai degrabă, obiectul unor alt gen de analize...”, adaugă Gorghiu.

”Revenind la lucruri cu adevărat importante, la Cotroceni nu s-a făcut politică de partid, ci politica statului român. A fost o discuţie bună, care poate să fie punctul de pornire pentru un viitor proiect de ţară. Şi obiectivele întâlnirii, şi concluziile au fost absolut transparente - mai puţin pentru cei care suferă de scenarită”, mai scrie copreşedintele PNL.

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu susţine, într-un comunicat de presă, că, întrucât PNL are cea mai slabă conducere din istoria sa, preşedintele României, ”guvernul său şi laboratoarele oculte, în care se ticluiesc aranjamente de menţinere la putere cu orice preţ, au renunţat la aparenţe şi au preluat nemijlocit iniţiativa pe baza unui plan de forţă”. Tăriceanu susţine că planul vizează impunerea unui viitor Cabinet din care PNL nu trebuie să lipsească, indiferent de rezultatul alegerilor şi acuză implicarea justiţiei în realizarea acestui obiectiv.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite