Dragnea acuză că Iohannis şi-a falsificat declaraţia de avere: „A trecut o sumă de 18 ori mai mică. Are 17 dosare penale. Procurorii l-au descris ca un şef de clan“
0Liderul PSD LIviu Dragnea a venit luni la Parlament cu o nouă valiză de documente, obţinute de la un cetăţean din Sibiu, despre preşdintele Klaus Iohannis. Liderul PSD îl acuză pe Iohannis că a trecut în declaraţia de avere o sumă de 18 ori mai mică decât a primit în realitate.
Declaraţiile lui Liviu Dragnea:
- Azi e a doua zi de luni şi este a doua valiză. Un localnic din Sibiu a zis că a găsit-o în curte şi a dat-o unui prieten, care a dat-o altui prieten şi care prietenul ăla cică a devenit martor sub acoperire. Acestea sut nişte stick-uri pe care o să vi le oferim.
- Am văzut cu toţii că de foarte mult timp, deşi există jurnalişti car fac dezvăluiri bine documentate cu privire la activitatea infracţională a domnului Iohannis, acestea nu se prezintă. Foarte ciudat. Am zis să le dau eu. Eu cred că românii au un drept legitim să ştie cine e acest personaj.
- Acest preşedinte e unul fake, fals, pus în vitrină de statul paralel. Mulţi procurori l-au descris ca un şef de clan. Putem vorbi, până la ora asta, am înţeles, 17 dosare penale.
- Acest domn, Iohannis, care vorbea cu atâta plăcere de penalii care s-au cocoţat în vârful statului. Dumnealui e în vârful statului. A zis că nu a fost niciodată urmărit penal, Minciună.
- Eu aş vrea să vedem o ştire pentru că asta am primit eu de la localnicul din Sibiu şi anume să vorbim puţin despre minciunile lui Klaus Iohannis privind averea lui Iohannis.
După introducere, Liviu Dragnea a prezentat, pe un ecran, un clip despre averea preşedintelui Klaus Iohannis, pe care l-a acuzat că şi-a falsificat declaraţiile de avere, trecând sume de 18 ori mai mici.
Jurnalist: Definiţi statul paralel!
Liviu Dragnea: O să facem o altă conferinţă de presă pe acest subiect. Am mai dat declaraţiile astea, o să mai explic, dar nu azi. Altă întrebare!
Jurnalist: Klaus Iohannis a spus azi că România nu e pregătită să preia preşedinţia UE, după demisia lui Victor Negrescu. E pregătită?
Liviu Dragnea: Binînţeles. Nu vă mai lăsaţi păcăliţi de minciunile lui Iohannis! Tot ceea ce noi ne-am angajat să facem prin programul de guvernare s-a realizat. Guvernul este pregătit să gestioneze cu succes preşedinţia Consiliului UE. Ceea ce face Iohannis aduce deservicii majore ţării. Încearcă să inducă ideea că guvernul din ţara lui nu e în stare să gestioneze preşedinţia. Iohannis nu are nicio dovadă.
Jurnalist: Demisia ministrului Negrescu nu e o dovadă?
Liviu Dragnea: La o logică atât de tare, rămân blocat. nu mai pot să vă răspund.
De ce a demisionat Victor Negrescu?
Liviu Dragnea: Domnul Negrescu e cel mai potrivit să vă răspundă. Dar nu se pune problema ca această demisie foarte ciudată să afecteze pregătiera României. Acolo nu a lucrat un singur om.
Ana Birchall va fi noul ministru?
Dragnea: Nu sunt purtătorul de cuvânt al Guvernului. Altă întrebare!
De ce nu va fi decis viitorul ministru al Afacerilro Externe în CEX?
Dragnea: E o situaţie specială.
Cum vor vota senatorii PSD în cazul imunităţii lui Tăriceanu?
Dragnea: Eu sunt mama Omida? Senatorii PSD au personalitate. Se vor uita bine pe acest dosar.
Gabriela Firea spunea că vreţi să desfiinţaţi Primăria Capitalei.
Dragnea: Altă enormitate, nu pot să comentez.
Cine a făcut acestă prezentare despre Iohannis?
Dragnea: Eu, personal. De la mine, am cheltuit eu din buzunar.