Deputatul AKM, medic de profesie: Prin termoscanare se accesează toate datele personale. Autorităţile monitorizează persoanele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, de profesie medic, susţine că prin termoscanare „se accesează toate datele personale”. „Înţeleg că prin termoscanare facială deja în momentul ăla autorităţile respective monitorizează într-un fel sau altul orice fel de persoană din România, pentru că îţi ia datele”, susţine deputatul AKM.

„Eu am studiat şi ca medic chestiunea asta şi din punct de vedere al legalităţii şi a respectării drepturilor omului. Măsurarea temperaturii nu poate s-o facă decât un cadru medical. Nu poţi să pui pe unul să măsoare temperatura, care n-are nicio specialitate medicală, nici măcar asistent medical nu e.

Eu am înţeles că prin termoscanare deja se accesează toate datele personale, deci e fără acordul persoanei. Nu se respectă legea care îţi asigură dreptul la informaţii private. Înţeleg că prin termoscanare facială deja în momentul ăla autorităţile respective monitorizează într-un fel sau altul orice fel de persoană din România, pentru că îţi ia datele.

Pe de altă parte, orice răceală o să-ţi dea o temperatură mai mare fără să ai COVID. Nu trebuie să ai COVID ca să ai 37,3. Eu, de exemplu, am avut pneumonie la un moment dat, altă dată bronşită cronică şi am făcut temperatură. Orice stare de gripă, viroză gripală îţi dă temperatură peste 37 de grade.

Ca să interzici intrarea într-o locaţie a unui om să facă cumpărături pentru că are 37 de grade iarăşi este o prostie, deci este o încălcare a dreptului fundamental de mişcare.

Să vină cei de la o secţie de Poliţie să-l ridice şi să-l ducă la spital iar este îngrădirea unui drept, pentru că cel puţin omul ăla trebuie să meargă acasă. Dar din ce am înţeles de la ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, în momentul în care temperatura este peste 37,3 grade, prin termoscanare se anunţă o secţie de poliţie care vine şi te ridică.

Toate astea trei la un loc reprezintă nişte încălcări grave. Nu poate să existe o autoritate care să mă urmărească pe mine fără să aibă niciun fel de motiv să ştie în orice moment unde sunt, unde intru, de ce intru”, a precizat Rădulescu, potrivit Digi 24

Un termometru este diferit faţă de un termoscaner

Alexandru Rafila, membru în Comitetul Executiv al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii spune că la intrarea în magazine şi instituţii nu se face termoscanare, ci doar se măsoară temperatura. El explică unde se face de fapt termoscanarea.

„Termoscanarea nici măcar nu are legătură cu aceste aparate de măsurat temperatura individual. Sunt nişte dispozitive de mari dimensiuni care măsoară temperatura pentru persoane care trec prin anumite culoare, gen aeroport, gări, instituţii cu trafic mare de persoane”, a afirmat Rafila.

Luarea temperaturii este legală, iar termometrul nu înregistrează date personale

Avocatul Adrian Amuza precizează că luarea temperaturii în public, la intrarea în magazine, instituţii publice sau clădiri de birouri este perfect legală, în plină pandemie cu noul coronavirus. 

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a afirmat că măsurarea temperaturii la intrarea în spaţiile publice închise, magazine, clădirile instituţiilor publice sau ale operatorilor economici, reprezintă „o nouă temă falsă” de „dezbinare” şi de „minimalizare” a efectelor şi riscului virusului SARS-CoV-2.

El a adăugat că termometrul digital nu înregistrează date personale, „nu implantează cipuri”, „nu face poze” şi „nu ia CNP-ul, numele şi adresa persoanei”, ci afişează „doar” temperatura şi poate fi utilizat de personal nemedical instruit.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite