De ce partidele extremiste AUR şi USR reprezintă un risc pentru România?

Alegerile parlamentare de anul acesta au arătat că în ciuda opiniilor afirmate anterior, ideile extremiste nu au dispărut din mediul politic românesc. Mai mult, creşterea agresivităţii discursului politic şi simplificarea comunicării publice a condus la tolerarea mesajelor politice populiste şi la sentimentul că doar extremismul poate fi garanţia schimbării.

Dezamăgiţi de alternanţa la putere a partidelor tradiţionale şi de incapacitatea liderilor politici în a propune o agendă serioasă, incluzivă şi modernizatoare pentru România, cetăţenii au devenit din ce în ce mai atraşi de mesajele politice anti-sistem. În acest sens, ambele partide cu discurs extremist din România, AUR şi USR, sunt de fapt două părţi ale aceeaşi monede. Cele două formaţiuni politice vând iluzia unei schimbări faţă de vechea clasă politică fără să propună de fapt nimic nou sau fezabil în locul lor.

AUR şi USR se erijează ca fiind deasupra societăţii. Se prezintă ca fiind partidele perfecte, compuse din oameni noi, propun o ţară fără viciile clasei politice, fără corupţie sau traseism politic. Spun că vor scăpa România de privilegiaţi, dar la o analiză atentă a oamenilor care conduc aceste partide vedem persoane care au beneficiat în permanenţă de privilegii şi care îşi propun doar să pună mâna pe putere pentru a-şi satisface propriile interese. Discursul promovat nu are nimic de-a face cu realitatea. Pe listele lor găsim oameni controversaţi, anchetaţi în diferite speţe, inclusiv de corupţie, identificăm persoane care au trecut pe la alte partide politice, remarcăm persoane care au minţit privind studiile lor, nepotismul sau politica de gaşcă.

Dar problema majoră este că reprezentanţii acestor partide se cred providenţiali. Consideră că ne pot impune normele şi valorile lor, într-o formă radicală care nu ne permite nouă să putem avea liberul arbitru. AUR ne spune că doar convingerile şi practicile sale creştine sunt cele corecte, inclusiv prin refuzul măştii, în timp ce USR ne spune că dacă nu îi susţinem, suntem proşti, bătrâni sau corupţi, fiind activi promotori ai discursului politic segregaţionist. Ori aici apare tocmai acea formă a extremismului care nu poate fi tolerată într-o democraţie modernă, consolidată, democratică. Acel risc care trebuie expus şi înţeles.

Acceptarea sau preluarea acestui discurs reprezintă cea mai mare greşeală pe care o pot face partidele tradiţionale şi oamenii politici responsabili. O arată practica la nivel european. Acolo unde acest tip de discurs extremist a fost acceptat, partidele anti-sistem au prins teren. A se vedea Italia, Austria, Franţa, Olanda, Polonia, Ungaria sau chiar Germania, unde doar o alianţă contra-naturii a putut bloca creşterea partidelor extremiste.

Din păcate, în cazul USR păcatul a fost deja comis. PNL şi USR au pornit într-un concurs spre radicalism pentru a demonstra care critică mai tare PSD. Au mers atât de departe încât expresia “ciuma roşie”, folosită şi de fascişti, a devenit acceptabilă şi utilizată inclusiv de media. Rezultatul a fost că USR a cucerit o parte semnificativă din electoratul PNL. Singurul moment în care nu au reuşit să facă acest lucru a fost la alegerile prezidenţiale când strategia mesajului pozitiv al USR şi lipsa atacurilor la adresa lui Klaus Iohannis au făcut ca partidul să nu devină o alternativă credibilă pentru respectiva categorie de electorat.

Acelaşi lucru se încearcă şi pe zona AUR. O cincime din votanţii AUR au votat la locale PSD. Dacă analizăm în detaliu strategia de comunicare online a AUR veţi vedea că au vizat direct alegătorii PSD cu idei tradiţionaliste. Încercarea de a asocia cele două partide după alegeri, de a arăta că au un discurs similar şi că AUR poate deveni acceptabil printr-o prezenţă constantă în zona media de stânga, sunt doar primii paşi prin care se doreşte canibalizarea electoratului PSD şi astfel înrădăcina un partid promotor al legionarismului şi intoleranţei.

Nu le putem reproşa nimic oamenilor. Au dreptul să aleagă pe cine doresc mai ales că, în contextul actualei crize medicale, economice şi sociale, caută să vadă că se întâmplă ceva pozitiv pentru ei, că îi apără cineva, că se luptă cineva pentru drepturile şi revendicările lor.

Însă le putem reproşa direct liderilor politici care trebuie să înţelegă responsabilitatea pe care o au. A tolera acest tip de discurs extremist poate conduce la dezastru pentru România. De la blocaje sistemice în luarea deciziilor de care are nevoie România până la mesaje incitatoare la ură care să ridice tensiunile sociale, într-o ţară care se poate dezvolta doar prin stabilitate şi dialog. Exemple sunt la tot pasul: blocajul negocierilor pentru formarea guvernului de către USR sau apelul AUR la intoleranţă civică la adresa autorităţilor publice. Acesta este discursul promovat de AUR şi USR.

Prin acest articol adresez o invitaţie partidelor politice tradiţionale să devină responsabile. Invit liderii politici să înţeleagă miza şi riscurile momentului şi să acţioneze în aşa fel încât să îşi recapete credibilitatea. Este esenţial ca aceste partide să se modernizeze rapid şi să livreze rezultate pozitive prin acţiunea lor politică sau guvernamentală. Dacă vor accepta trocul cu partidele extremiste, PNL şi PSD, partide cu tradiţie, reprezentante a două curente politice istorice în România, vor suferi un eşec major, cu costuri greu de evaluat. Miza este mai mare decât persoanele implicate sau interesele politice de moment.

Dar nu trăiesc într-o lume idilică. În speranţa că mesajul meu se va auzi, voi rămâne constant ideilor mele exprimate cu regularitate pe această platformă. Am votat împotriva susţinerii guvernului tehnocrat compus din cei care astăzi sunt în USR-PLUS, mă voi opune cât pot de mult oricărei colaborări cu AUR. Nu pentru că aş câştiga ceva din asta, ci pentru că nu aceasta este calea politică în care cred. De fiecare dată când scriu ceva negativ cu privire la aceste partide mă expun sistematic la atacuri, nu puţine, uneori chiar ameninţări cu moartea, dar prefer să o fac decât să accept ceea ce nu poate fi acceptabil, decât să mă fac că nu văd ceea ce cu toţi putem vedea şi opri până nu este prea târziu.

Cuvintele lui Martin Niemöller sunt ilustrative: “Când naziştii au venit să îi ia pe comunişti, n-am scos o vorbă. Nu eram comunist. Când i-au arestat pe social-democraţi, am tăcut. Nu eram social-democrat. Când au venit să îi ia pe sindicalişti, nu am protestat. Nu eram sindicalist. Când au venit să îi ia pe evrei, nu m-am revoltat. Nu eram evreu. Când au venit să mă ia pe mine, nu mai rămăsese nimeni care să-mi ia apărarea.”

România are nevoie de lideri politici care să traverseze ţara prin această criză teribilă şi care să facă reformele de care avem nevoie pentru a ne recâştiga demnitatea şi speranţa la un trai mai bun.