Dacian Cioloş, după consultările USR-PLUS cu preşedintele Iohannis: „Nu ne propunem alegeri anticipate”
0Dacian Cioloş a declarat, luni, după consultările pe care reprezentanţii USR-PLUS le-a avut cu preşedintele Klaus Iohannis, că formaţiunea politică nu îşi propune alegeri anticipate.
„Nu ne propunem alegeri anticipate. Ar fi iresponsabil din partea celui care vine cu o astfel de soluţie. Asta nu e o soluţie, este o non-soluţie”, a afirmat Dacian Cioloş, într-o conferinţă de presă luni, după consultările de la Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis.
De asemenea, Dan Barna a precizat: „Eu refuz să cred varianta cu plecăm acasă sau alegeri anticipate. USR-PLUS este asumat pentru guvernare”.
Preşedintele Klaus Iohannis are consultări luni cu partidele parlamentare în vederea desemnării unui premier.
USR-PLUS îl propune prim-ministru pe Dacian Cioloş, în timp ce PNL îl susţine pe Florin Cîţu, iar PSD pe Alexandru Rafila.