CC: Hotărârea de revocare a Avocatului Poporului nu afectează valori şi principii constituţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisia de la Veneția atrage atenția asupra respectării Constituției în ceea ce privește CC
Comisia de la Veneția atrage atenția asupra respectării Constituției în ceea ce privește CC

Curtea Constituţională constată, în motivarea asupra deciziei privind revocarea Avocatului Poporului, Gheorghe Iancu, că aceasta nu afectează valori şi principii constituţionale, iar CC nu se poate pronunţa asupra acestui subiect întrucât s-ar substitui Parlamentului.

„Curtea constată că revocarea din funcţia de Avocat al Poporului a domnului Gheorghe Iancu nu vizează, prin natura juridică a hotărârii criticate, valori şi principii constituţionale, în sensul reţinut de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012 şi, ca atare, această hotărâre nu poate fi supusă controlului de constituţionalitate", susţin judecătorii Curţii Constituţionale.

De asemenea, în textul motivării deciziei din 10 iulie Curtea Constituţională precizează că nu intră în atribuţiile sale evaluarea activităţii Avocatului Poporului, iar o eventuală decizie în acest caz ar însemna ca CC să aibă posibilitatea de a se substitui Parlamentului.

„A decide altfel ar însemna să se recunoască Curţii Constituţionale posibilitatea de a se substitui Parlamentului, de a invalida evaluările făcute de acesta şi de a le înlocui cu evaluările proprii ale Curţii, ceea ce ar exceda, în mod evident, atribuţiilor instanţei de contencios constituţional", se mai arată în documentul citat.

„Avocatul Poporului răspunde numai în faţa Parlamentului, activitatea sa fiind supusă controlului parlamentar. Ca urmare, Parlamentul este singura autoritate în măsură să aprecieze dacă activitatea desfăşurată de Avocatul Poporului, în calitatea sa de conducător al instituţiei, s-a realizat în limitele stabilite de Constituţie şi lege sau, dimpotrivă, cu încălcarea acestora, şi în consecinţă, printr-o evaluare obiectivă în cadrul căilor şi procedurilor exclusiv parlamentare, să dispună măsurile legale", mai precizează judecătorii Curţii.

În acelaşi timp, CC precizează că potrivit legii „mandatul Avocatului Poporului încetează înainte de termen, printre altele, în caz de revocare din funcţie, iar revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor, se face de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, la propunerea birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului".
Pe de altă parte, judecătorul-raportor al şedinţei din 10 iulie în cauză, Iulia Motoc, a avut o opinie separată în ceea ce priveşte decizia Curţii Constituţionale. Motoc apreciază că „în mod evident revocarea Avocatului Poporului, prin Hotărârea Parlamentului nr.32 din 3 iulie 2012, afectează valori şi principii constituţionale în sensul reţinut de Curte prin Decizia nr.727 din 9 iulie 2012. Dacă revocarea Avocatului Poporului nu ar afecta principii şi valori constituţionale fundamentale sensul dispozitivului din Decizia nr.727 din 9 iulie 2012 ar fi lipsit de conţinut".

„Considerăm că Avocatul Poporului şi-a exercitat cu bună-credinţă atribuţiile reglementate de Constituţie şi a respectat dispoziţiile Legii nr.35/1997. Sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului nr.32 din 3 iulie 2012 pentru revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului trebuia admisă şi considerată întemeiată", mai apreciază Motoc.

În plus, ea susţine că revocarea Avocatului Poporului „nu a fost decât începutul unei suite de acte petrecute într-un interval de timp foarte scurt, respectiv trei zile, care au dus la suspendarea preşedintelui României. Aşa cum am arătat în opinia separată la Decizia nr.730 din 9 iulie 2012 (cea privind conflictul Preşedinte - Parlament, în urma suspendării din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, n.r.) aceste acte au constituit încălcări grave ale principiului statului de drept prevăzut de art.1 alin.(3) şi al respectării supremaţiei Constituţiei, prevăzut de art.1 alin.(5) din Legea fundamental".

Astfel, în motivarea deciziei privind inadmisibilitatea sesizării formulate de Traian Băsescu privind un conflict între preşedintele României şi Parlament, Motoc a susţinut că judecătorii Curţii „ar fi trebuit să nu ignore pentru considerente procedurale gravele încălcări ale principiilor statului de drept prevăzut de art.1 alin.(3) şi al respectării supremaţiei Constituţiei, prevăzut de art.1 alin.(5) din Legea fundamentală".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite