Marko Attila şi ceilalţi politicieni maghiari nu vor mai avea de ce să se teamă de justiţia din România, pentru că în cadrul provinciei separatiste maghiare din Transilvania vor avea parte de o justiţie numai a lor, pentru ei şi în favoarea lor.

În timp ce toată lumea e supărată, şi pe bună dreptate, pe felul în care Dan Şova a fost scăpat a doua oară în Parlament, nimeni nu se indignează de vizita pe care Kelemen Hunor a făcut-o în Statele Unite ca să-l apere pe infractorul fugar Marko Attila, o biată victimă, vorba lui Hunor, ”a începutului unui proces periculos de restauraţie, sub masca luptei anticorupţie”. Aşadar, anticorupţia e numai pentru români, pentru politicienii maghiari e restauraţie!

Eu mă mir la ce nivel a fost primit Kelemen Hunor în Statele Unite ca să combată campania anti-corupţie atât de încurajată de Statele Unite şi ca să salveze un infractor condamnat deja cu suspendare şi care are pe cap un mandat european de arestare, fiind căutat prin Interpol. UDMR este, la această oră, singura organizaţie din România care îşi permite să dea cu flit luptei anti-corupţie pe faţă. Până şi Tăriceanu mai are nuanţe. PSD, PNL şi sateliţii, chiar dacă votează în bloc împotriva justiţiei, se scaldă în declaraţii, ştiind că nu îşi pot permite să recunoască faptul că nu vor justiţie pentru că ar însemna destructurarea lor şi a modalităţii de a face politică din ultimul sfert de veac. Numai UDMR e impunabilă şi luptă pe faţă, în ţară şi în străinătate, împotriva legii. Dar nimeni nu se nelinişteşte, iar liderii partidelor româneşti se duc la Congresul UDMR cu laude şi cu aprecieri faţă de forţa progresistă pe care o reprezintă.

Ei bine, Kelemen Hunor, liderul progresist al organizaţiei ”europene” UDMR, a întreprins un turneu în SUA, cu sprijinul lobby-ului maghiar de acolo, tocmai pentru a se plânge de lupta anti-corupţie din România. Dar şi pentru a cere noi şi noi restituiri, pentru că, ştim bine, politica maghiară nu se va mulţumi cu restituirile în România până când nu-şi va ”restitui” toată Transilvania. Despre acest lucru vorbim, nu are rost să ne ascundem. Dacă UDMR nu se fereşte şi luptă deschis împotriva justiţiei din România, dar nimănui nu i se pare nimic anormal, atunci să recunoaştem şi noi deschis că politica maghiară, de la noi şi de aiurea, are ca scop ”restituirea”, adică raptul Transilvaniei. Pe bucăţi, că aşa sunt vremurile, nu se mai poate totul dintr-odată, ca pe vremea lui Horthy.

Totuşi, politica maghiară nu se dă în lături nici de la o ”restituire” en-gros. Doar nu degeaba a numit Viktor Orban, la sfârşitul lunii martie, un ”împuternicit special al Guvernului ungar pentru autonomie”, în persoana lui Katalin Szili, fosta preşedintă a Parlamentului de la Budapesta. Primul lucru pe care l-a făcut împuternicita a fost să coaguleze în România o alianţă autonomistă între Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) şi Consiliul Naţional Secuiesc (CNS). Eforturile Budapestei de a face politică separatistă în România au dat roade, ieri, la Târgu Mureş, când Consiliul Naţional Secuiesc şi Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania au decis să înfiinţeze un comitet pentru a depune la Parlament o iniţiativă legislativă cetăţenească privind autonomia unei părţi din Transilvania. 

Comitetul va fi condus de Laszlo Tokes şi Izsak Balazs, iar la această iniţiativă sunt invitate să participe şi cele trei partide maghiare din România, PPMT, PCM şi UDMR. Diferenţa faţă de proiectul de autonomie al UDMR este acela că se prevede, în plus, o nouă formă de organizare judecătorească. Aici e cheia noului proiect separatist. Pentru că, dacă politicienii maghiari îşi fac stat în stat în Transilvania, atunci îşi doresc şi justiţie proprie, una care, desigur, să îi declare pe Marko Attila şi pe ceilalţi hoţi din partidele maghiare, că au început să cadă ca popicele în plasele DNA, ca fiind eroi, nu infractori!

Nu degeaba a numit Viktor Orban, la sfârşitul lunii martie, un ”împuternicit special al Guvernului ungar pentru autonomie”, în persoana lui Katalin Szili, fosta preşedintă a Parlamentului de la Budapesta. Primul lucru pe care l-a făcut împuternicita a fost să coaguleze în România o alianţă autonomistă între Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) şi Consiliul Naţional Secuiesc (CNS). Eforturile Budapestei de a face politică separatistă în România au dat roade, ieri, la Târgu Mureş, când CNMT şi CNS au decis să înfiinţeze un comitet pentru a depune la Parlament o iniţiativă legislativă cetăţenească privind autonomia unei părţi din Transilvania. 

Aşadar, atunci când nu se ocupă cu furatul Transilvaniei cu bucata sau cu lobby-ul prin SUA pentru alte ”restituiri”, organizaţiile maghiare din România se organizează pentru a lua ditamai teritoriul cu totul. Pentru politica maghiară, aşadar, lucrurile sunt destul de clare, şi obiectivele stabilite. Fireşte că Budapesta nu îl predă pe Marko Attila, un politician maghiar adevărat care a pus umărul la ”retrocedarea” unor bucăţi bune din România către Ungaria. Numai România se complace în uzanţe diplomatice şi în alocuţiuni frumoase, Budapesta şi antenele sale la noi în ţară nu. Ca urmare, MAE rămâne mut la cazul Marko Attila, Iohannis şi Ponta la fel, liderul UDMR însă îi susţine cauza peste ocean. Totul în timp ce în România se fundează o mare alianţă maghiară pentru obţinerea autonomiei teritoriale a unei părţi din Transilvania. Dacă celelalte partide se duc cu cerşitul la UDMR după voturi şi atunci închid ochii la sforăriile separatiste maghiare, Partidul România Unită dă lucrurile pe faţă şi spune lucrurilor pe nume.

Ceea ce le lipseşte încă politicienilor maghiari este un precedent european de actualitate, ca de exemplu Kosovo. De îndată ce onor statul român, condus cu atâta înţelepciune spre dezastru de actuala clasă politică, va deschide cutia Pandorei, recunoscând independenţa provinciei separatiste, marea alianţă separatistă maghiară va primi un imbold nesperat. A doua zi după ce România va recunoaşte Kosovo, dacă îi vom lăsa pe Ponta şi pe Iohannis să comită această eroare impardonabilă, separatiştii maghiari vor începe să ceară statului român recunoaşterea autonomiei maghiare pe baza precedentului Kosovo.