Dincolo de Ocean, şapte congresmani cer Departamentului de Justiţie să investigheze activităţile de lobby ale lui Rudolph Giuliani, spre a vedea dacă nu cumva încalcă legislaţia de lobby. Ceea ce e normal: Giuliani nu e doar un avocat, dar e şi avocatul personal al lui Donald Trump. Şi congresmanii asta şi vor să afle: dacă discuţiile dintre Giuliani şi Trump influenţează în vreun fel deciziile acestuia din urmă.

Dincoace de Ocean, nimic nu mai e normal şi lucrurile au luat-o razna de tot: minciuna e declarată adevăr şi în numele ei se distribuie represalii şi recompense.

La o oră după ce a spus că scrisoarea lui Giuliani e un lobby al unor persoane certate cu legea, ambasadorul României Washington, George Maior, a fost mustrat de MAE, prin comunicat oficial, că nu respectă „liniile de acţiune“ ale Guvernului român. Asta se întâmpla pe 27 august. Miercuri, 12 septembrie, Maior a fost audiat în Comisia de Politică Externă a Senatului, unde Călin Popescu Tăriceanu i-a întocmit un veritabil rechizitoriu pentru declaraţia făcută şi a propus trimiterea unei scrisori către MAE prin care să ceară rechemarea de la post a lui Maior. Decizia se va lua săptămâna viitoare.

Dar George Maior nu a fost singurul diplomat român care a vorbit despre scrisoarea lui Giuliani. Pe 29 august, deci la două zile după Maior, consulul României la New York, Cătălin Dancu, a declarat presei române că Giuliani nu ar fi trimis scrisoarea fără o „discuţie serioasă“ cu preşedintele Trump, iar acesta şi-ar fi dat acceptul. În aceeaşi zi, dar puţin mai târziu, Giuliani a recunoscut că a luat bani în calitate pur privată, iar Departamentul de stat a confirmat că administraţia americană nu a fost implicată deloc în povestea scrisorii.

Avem, aşadar, doi diplomaţi români aflaţi la post în SUA care spun lucruri perfect contrarii despre aceeaşi situaţie. Este evident că unul dintre ei minte, iar acela nu poate fi decât consulul Cătălin Dancu. Dacă în cazul Maior a fost atât de prompt, MAE nu a reacţionat în niciun fel la afirmaţiile lui Dancu - deşi acestea chiar periclitează relaţiile României cu SUA: îl atrag pe preşedintele Trump într-o afacere pur privată, care în plus contrazice chiar politica oficială a SUA faţă de România.

Văzând lipa de reacţie, am transmis la MAE fragmentul din interviul lui Cătălin Dancu şi, copiind aproape mot-a-mot din comunicatul prin care îl mustra pe George Maior, am solicitat să mi se precizeze dacă „poziţia lui Cătălin Dancu a fost aprobată la nivelul Centralei MAE sau al Guvernului, dacă reprezintă poziţia MAE, dacă se abate sau nu de la liniile de acţiune ale misiunilor diplomatice ale României şi dacă e de natură să afecteze negativ relaţia bilaterală dintre România şi Statele Unite ale Americii“. MAE mi-a trimis în aceeaşi zi confirmarea de primire şi numărul sub care solicitarea a fost înregistrată – dar răspunsul propriu-zis nu a mai sosit nici până în ziua de azi, deşi au trecut aproape două săptămâni.

Să mai adăugăm două elemente importante, ca să completăm acest puzzle: 1. Giuliani a mai declarat presei americane că a discutat cu un oficial român despre trimiterea scrisorii, fără să-i dea însă numele. 2. Cătălin Dancu a declarat, în acelaşi interviu, că a discutat cu Rudolph Giuliani ca acesta din urmă să ţină la Bucureşti două conferinţe pe teme de cyber-security, în colaborare cu serviciile secrete româneşti.

În lipsa oricărui răspuns din partea MAE şi pe baza elementelor disponibile până în prezent, tabloul ni se prezintă în felul următor: „Scrisoarea lui Giuliani“ a fost o operaţiune de intoxicare şi manipulare la care, pe lângă nişte inculpaţi sau infractori, a participat şi statul român, prin Ministerul de Externe - dar pe filiera consulului din New York, nu prin ambasadorul de la Washington. Aşa că diplomatul care a compromis operaţiunea riscă rechemarea de la post, iar cel care a susţinut-o - chiar şi cu riscul periclitării relaţiilor bilaterale - este recompensat prin menţinerea la post. Alte concluzii?