Încă o dezertare din tabără lui Tăriceanu. Consiliera lui Dăncilă pe problematica romă a demisionat din ALDE. „Decizia de ieşire de la guvernare e de neînţeles“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dana Varga, consilier al premierului Viorica Dăncilă, şi-a dat demisia din ALDE, aceasta fiind dezamăgită de ultimele decizii ale formaţiunii din care a făcut parte.

„După 13 ani de implicare politică alături de domnul Călin Popescu Tăriceanu şi familia liberală, ani în care am muncit în toate campaniile electorale, candidând în 2008 şi în 2016 la alegerile parlamentare, dedicându-mă în totalitate partidului, cu sacrificii personale şi profesionale, promovând politica ALDE prin apariţii publice în calitate de comunicator, doresc să vă transmit că mi-am depus demisia din Partidul ALDE.Nu am luat această decizie pentru funcţia mea, ci pentru că nu pot continua politica fără demnitate, fără principii adevărate, fără implicare continuă, fără comunicare si, în niciun caz, cu prejudecăţi din partea unor colegi“, a scris pe pagina de Facebook Dana Varga, consilier al Vioricăi Dăncilă din partea ALDE. 

„În ultima perioada am simţit prejudecăţile anumitor colegi, mai ales când Departamentul pentru Minorităţi a fost desfiinţat, ceea ce a însemnat pentru mine o jignire după munca şi dedicarea pe care am depus-o în acest departament.Ultimele decizii ale ALDE: de a ieşi de la guvernare şi de a susţine un candidat independent, care o să facă politică într-un rol de „comedie”, sunt lucruri greu de înţeles, nu numai pentru mine, ci pentru un întreg electorat: De ce Mircea Diaconu şi nu Călin POPESCU-TĂRICEANU?“, a completat Varga.

În urmă cu aproape o lună, Dana Varga a fost implicată într-un scandal după ce a publicat pe pagina personală de Facebook un colaj foto în care preşedintele Klaus Iohannis apărea alături de Hitler.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite