INTERVIU VIDEO Dirijorul Vasily Petrenko: „Nu stau în faţa oglinzii să găsesc gesturi speciale“

Vasily Petrenko vorbeşte, într-un interviu pentru "Adevărul", despre motivele pentru care nu pozează în ipostaza de dirijor, despre expresivitatea gesticii sale care vine de la sine, pentru că îi pune pe muzicieni pe primul loc, şi despre ce înseamnă înregistrările într-o lume digitală. Dirijorul povesteşte despre planurile pe care le are în operă şi despre cele alături de Orchestra de Tineret a Uniunii Europene (EUYO).

Interviu realizat de Alexandru Pătraşcu

Video: Dorin Constanda

Orchestra Filarmonicii din Oslo, dirijată de Valery Petrenko, concertează vineri şi sâmbătă la Sala Palatului. În program, vineri, au fost  lucrări de  Øyvind Torvund – (Lucrare orchestrală în primă audiţie), Edvard Grieg şi Béla Bartók. Sâmbătă, orchestra va interpereta Strauss - Poemul simfonic „Don Juan”, Enescu - Simfonia concertantă pentru violoncel şi orchestră op. 8 şi Ceaikovski - Simfonia a V-a în mi minor op. 64.

"Adevărul": Dirijaţi cu mâna stânga într-un mod foarte expresiv. Cum aţi reuşit să ajungeţi la această performanţă?

Vasily Petrenko: Să fiu sincer, nu am lucrat niciodată, cu mâinile, separat. Desigur, tehnica poate să o înveţe toată lumea, asta am făcut şi eu. Nu am încercat însă niciodată să stau în faţa oglinzii şi să găsesc gesturi speciale. Sigur, înveţi tehnicile de bază, dar cred că cel mai important este următorul lucru şi asta e ceva ce mi-a spus tot unul din profesorii mei: "Dacă totul este bine în mintea ta, mâinile te vor urma". Problema pentru dirijori, în special pentru dirijorii tineri, este că ei nu au destul de clar în minte ce vor să obţină şi cum vor să obţină ceea ce vor de la orchestră. În fiecare moment, trebuie să fii foarte clar, să ştii ce viziune ai asupra lucrării, trebuie să ştii cum vrei să se audă. Trebuie să auzi muzica foarte clar în mintea ta şi apoi trebuie să aduci orchestra cât de aproape se poate de acest sunet ideal. Dacă ai în minte foarte clar această viziune şi sunet, mâinile tale te vor urma. Să dirijezi este în continuare o treabă foarte misterioasă.  Unii spun că este chiar o treabă foarte întunecată (Râde). Dar, de fapt. această chimie între orchestră şi dirijor este unică de fiecare dată, dar ca să ai mai multe şanse ca asta să se întâmple, în primul rând, trebuie să-ţi fie foarte clar ce vrei, în al doilea rând, trebuie să ai foarte mult respect pentru fiecare muzician din orchestră.

Niciodată nu ar  trebui să uiţi că bagheta ta singură nu face niciun sunet, oricât de repede te-ai mişca. Muzicienii sunt cei care vor face sunete, ei vor cânta, nu tu, dirijorul. Muzicienii au un rol primordial, creează sunetul.

În al treilea rând, este vorba despre respect, care pentru mine vine într-un mod natural pentru fiecare muzician. Nu pot să cânt la instrumentul lor la acel nivel. Foarte puţini dirijori pot să depăşească nivelul muzicienilor şi chiar şi ei nu pot să facă asta decât, eventual, la un instrument, nu la toate. Am foarte mare respect pentru orice persoană care stă să înveţe un instrument, şi are propria viziune despre cum ar trebuie muzica să sune. Aşa că sarcina mea este să-i ajut să se unească şi să definesc direcţia în care mergem cu toţii, în termenii fiecărei fraze muzicale, dar şi în termenii simfoniei şi ai concertului. Aşa că asta vine foarte natural. Cât despre mâinile expresive, cred că doar prin experienţă înveţi ce-ţi aduce cele mai bune rezultate pentru tehnica pe care o ai. Pentru mine e mai important cum sună muzica. Ştiu că mulţi oameni cred că noi, dirijorii, suntem acolo pentru divertismentul vizual al spectatorilor, dar toţi dirijorii încearcă să traducă muzica orchestrei. La final e mai important cum sună orchestra, nu cum arată dirijorul pe scenă, nu contează ceea ce face dirijorul pe scenă. 

Ştiţi să creşteţi o orchestra, o luaţi de la un anumit nivel şi o duceţi mai departe la un standard.

Desigur, Filarmonica din Oslo lucrez de şase ani, îl cunosc pe fiecare muzician foarte bine. Pe parcursul anilor am juns să ştiu cum va reacţiona un artist, ştiu că unii dintre muzicieni au nevoie de indicaţii puţin mai repede, alţii nu au nevoie de acestea, alţii au nevoie de indicaţii puţin mai târziu. Alţii au atenţia distrasă în momentul în care încep un solo şi trebuie să respecţi ritmul fiecăruia. Asta nu afli decât prin experienţă. Omogenitatea sunetului şi a muzicii ţin de pasiune şi de nivelul la care cânţi. Mulţi dirijori cred că cel mai important lucru este ca orchestra să cânte împreună. Acesta e rolul dirijorului, dar cred că mai important este mesajul, cum curge muzica şi cum suna stilul unui compozitor faţă de un alt compozitor. Noi vom cânta, în Festival , de la Ceaikovski, Strauss, Bartok la Enescu, şi încerc să obţin de la orchestra ca fiecare lucrare să fie interpretată în stilul compozitorului şi în tradiţia perioadei aceleia. Un alt lucru important este că muzicienii să nu cânte doar note, ca ei să ştie ce e în spatele notelor, să ştie care sunt tonurile compozitorilor, care sunt contextele istorice, care este contextul filosofic al lucrării, să ştie  despre ce esye vorba în lucrare, nu doar să cânte nişte simboluri abstracte create de un compozitor călugăr italian.

Povestiţi-mi despre Orchestra de Tineret a Uniunii Europene, cu care aţi susţinut un concert şi în România.

Este o orchestră foarte specială, e unică, sunt puţine astfel de orchestre în lume. Unii pleacă de la an la an, uneori, o treime din orchestră e nouă în următorul an. E puţin trist că pleacă oamenii, dar pe de altă parte mă bucur pentru ei pentru că cei mai mulţi pleacă la slujbe în domeniu, cei mai mulţi pleacă la orchestre profesionale şi de asta ne adunăm, pentru că ne-au angajat, ne-au plătit şi pleacă de la o orchestră unde nu sunt plătiţi, deci eşti acolo doar de plăcere. Asta este un exemplu bun despre cum Uniunea Europeană poate lucra împreună, cum putem lucra în mod pozitiv să ne construim viitorul. De fiecare data la orchestră ai peste 100 de indivizii minunaţi şi treaba ta este să construieşti o echipă minunată cu ei. Nu întotdeauna indivizii minunaţi se transformă imediat într-o echipă minunată. Mulţi au foarte puţină experienţă de orchestră aşa că trebuie să-i creşti şi să-i educi, să-i conduci înspre unitate, de fapt cel mai plăcut şi mai incredibil lucru este progresul pe care  îl faci în cinci sau şase  zile de orchestră, cum de la 100 de idei se cristalizează una foarte puternică despre cum să interpretezi o lucrare.  Într-o orchestră profesională acest progres ţi-ar lua luni sau ani, în principal datorită experienţei oamenilor. În Orhestra de tineret este foarte fezabil, poţi să le simţi entuziasmul. Şi, de asemenea, de multe ori  muzicienii cântă pentru prima dată o piesă, aşa că au o abordare proaspătă. Niciodată nu lasă ceva deoparte, este mereu vorba de o dedicare 100% din partea lor. Aceşti muzicieni dau mereu tot ce au, tot entuziasmul şi energia lor.  Este dificil şi pentru dirijori să-i urnprească, pentru că ştii că aceşti muzicieni nu vor uita niciodată dacă tu nu dai 100%. Este cev foarte special. Pentru mine, să lucrez cu EUYO  e unul din cele mai iubite proiecte, este unic. Aceşti tineri sunt exemple bune pentru viitor şi pentru societate. În plus, această orchestră îi ajută pe tinerii muzicieni să-şi dezvolte cariera.

Credeţi în viitorul înregistrărilor muzicale, acum când totul se trasmite prin streaming?

Cred că pentru o orchestră este foarte important să înregistreze. Standardul unei înregistrări şi formatul acestora în viitor cresc mereu în tandem cu nivelul tehnologiei. Întâi. a fost gramofonul, apoi casetele, viniull, CD-ul, DVD-ul, acum totul e digital. Motivul din spate e că oamenii nu mai vor să poarte cu ei atâtea lucruri, avem tot mai puţine lucruri, aşa că e mai uşor să ai totul în telefon, decât într-o bibliotecă uriaşă. Însă pentru orchestra înregistrările sunt foarte importante. În primul rând, cred că şi azi înregistrările sunt o sursă importantă de publicitate pentru orchestre, să aduci întreaga orchestră la un loc este scump, dar să iniţiezi acest proces funcţionează atunci când oamenii ascultă înregistrarea şi spun: “Oh, aş vrea să o aud live”. Pentru mulţi dirijori asta e ce rămâne după ei. După compozitori rămân compoziţiile, după dirijori ce mai rămâne? Amintirile oamenilor despre un concert sau altul se vor şterge şi, în final, foarte puţine lucruri vor mai supravieţui la 50 de ani după un concert.

Dar o înregistrare e ceva pentru eternitate, este un moment important din cariera ta. Pentru mine, personal, este foarte important să fac asta, este un mod foarte diferit de a face muzică, spre deosebire de un concert.

În primul rând, nu ai public şi să cânţi cu acelaşi nivel de adrenalină şi mişcări performative este o provocare mare pentru orchestră. În al doilea rând, un concert ţine poate două ore jumătate, o sesiune de înregistrare e de obicei, trei, patru, uneori şase ore. Pe parcursul acestor ore, trebuie să păstrezi acelaşi nivel de intensitate şi implicare emoţională. În al treilea rând, sunt lucrări bune, uneori de un minut jumătate care trebuie înregistrate perfect din punct de vedere al tehnicii. Le repeţi, uneori, de cinci, şase ori, una după cealaltă. 

Trebuie să menţii, în tot acest timp, implicarea emoţională. Un concert e o alergare pe distanţă lungă.   

Aţi început ca dirijor de opera. Când veţi dirija opera din nou?

Foarte curând. Următorul mare proiect de operă este, într-o lună, Dama de pică” (n.r.- o operă în trei acte de Piotr Ilici Ceaikovski)  la Metropolitan Opera din New York. Acum câteva ore, am văzut-o pe soprona Lise Davidsen, care cântă în Festivalul Enescu (n.r.- duminică, în  „Peter Grimes” de Britten, la Sala palatului) Soprana norvegiană o va interpreta pe Liza în distribuţia operei de la New York . Este o soprană foarte bună şi de-abia aştept să facem spectacolul la New York. Am început ca dirijor de operă, în primii câţiva ani din cariera mea m-am ocupat de operă şi am multe spectacole de operă în palmares. Ocazional, fac operă opera în continuare dar, având atâtea orchestre de dirijat, nu mai am atâta timp cât mi-aş dori. Dar voi dirija şi la Londra, la Royal Philharmonic Orchestra (RPO), şi voi avea mai mult timp să mă ocup de operă.

Unul dintre cei mai bine cotaţi dirijori

Vasily Petrenko s-a născut în 1976 şi şi-a început educaţia muzicală la Şcoala de Muzică din Sankt Petersburg Capela de Băieţi – ce mai veche şcoală din Rusia. A studiat la Conservatorul din Sankt Petersburg şi, de asemenea, a participat la cursuri de măiestrie cu personalităţi ca Ilya Musin, Mariss Jansons, Yuri Temirkanov şi Esa-Pekka Salonen. Între 1994 şi 1997, Petrenko a fost dirijor rezident la Opera de Stat din Sankt Petersburg şi la Teatrul de Balet din Teatrul Memorial Mussorgsky. După un considerabil succes în competiţii internaţionale de dirijat cum ar fi a patra ediţie a Competiţiei de Dirijat Prokofiev din Sankt Petersburg (2003), Premiul I la Competiţia de Dirijat Coral Şostakovici din Sankt Petersburg (1997) şi Premiul I la a şasea ediţie a Competiţiei Internaţionale de Dirijat Cadaques din Spania, a fost numit Dirijor Principal la Orchestra Academică de Stat din Sankt Petersburg între 2004 şi 2007. În stagiunea recentă, Petrenko a dirijat multe orchestre de marcă din Rusia, inclusiv Filarmonica din Sankt Petersburg  şi Filarmonica din Moscova.

A primit pentru prima dată funcţia de Dirijor Principal la Orchestra Filarmonică Regală din Liverpool în septembrie 2006 şi după şase luni ale primei stagiuni, contractul său a fost extins până în 2012. În 2009, contractul i-a fost din nou extins până în 2015 şi a mai primit titlul de Prim Dirijor. În continuarea debutului său formidabil cu Orchestra Naţională de Tineret a Marii Britanii, în care, conform ziarului The Guardian „a oferit o claritate a expresiei de parcă ar fi fost la conducerea orchestrei de ani buni”, a fost  numit ca Dirijor Principal  pentru a lucra cu orchestra în fiecare stagiune.

Petrenko este familiarizat atât cu repertoriul simfonic, cât şi cel de operă. În ultimele sezoane, şi-a făcut debutul la Orchestra Simfonică din Londra, Filarmonica Radio Olandeză şi Orchestrele Festivale din Budapesta, a mai debutat la BBC Proms cu Orchestra Filarmonică Regală din Liverpool şi a realizat un turneu cu Orchestra de Tineret a Uniunii Europene. Punctele culminante ale sezonului 2009/10 şi ale următorului includ debuturile la Orchestra Philharmonia, Filarmonica din Londra, Orchestra Naţională Rusă, Orchestra Naţional a Franţei, Orchestrele Simfonice Radio din Frankfurt şi din Finlanda, Orchestra Simfonică NHK din Tokyo şi Accademia di Santa Cecilia. După ce în ultimul a debutat cu succes în Statele Unite (cu Orchestrele Simfonice din Dallas, Baltimore, Cincinnati şi St Louis), a debutat la Boston Symphony, Los Angeles Philharmonic, Atlanta Symphony şi San Francisco Symphony în 2009/10 şi la Orchestrele din Philadelphia şi Minnesota şi Orchestra Simfonică Naţională din Washington în 2011.

Cu peste 30 de opere în repertoriu, în ultimele stagiuni a dirijat trei producţii la Reisopera din Olanda (Le Villi de Puccini, Messa da Gloria, I due Foscari şi Boris Godounov), iar în martie 2004 a avut un debut fulminant la Opera de Stat din Hamburg, dirijând Dama de Pică de Ceaikovski. Planurile sale de viitor includ debuturi la Glyndebourne Festival Opera (Macbeth) şi la Opera din Paris (Evgeny Onegin).

Înregistrările cu Orchestra Filarmonicii Regale din Liverpool includ un dublu CD ce conţine Rothschild’s Violin de Fleishman şi The Gamblers de Şostakovici, şi un disc cu suitele de balet de Ceaikovski. Recent au fost lansate înregistrări pentru Naxos cu Simfonia Manfred de Ceaikovski (laureată în 2009 cu Gramophone Award pentru cea mai bună înregistrare orchestrală), Concertele pentru pian de Liszt şi primele discuri dintr-un proiect în desfăşurare cu muzica lui Şostakovici (Simfoniile 5, 9 şi 11). În octombrie 2007, Vasily Petrenko a fost numit Tânărul Artist al Anului la Gramophone Awards, iar în 2009 a fost distins cu Doctor Honoris Causa atât de Universitatea din Liverpool cât şi de Liverpool Hope University, ca recunoaştere a imensului impact pe care l-a avut asupra Orchestrei Filarmonicii Regale şi direcţiei culturale a oraşului.