Directorul executiv al Festivalului „Enescu”: Numirea unui director artistic bun nu garantează continuarea cu succes a evenimentului

Directorul executiv al Festivalului „Enescu”: Numirea unui director artistic bun nu garantează continuarea cu succes a evenimentului

Mihai Constantinescu, directorul executiv al Festivalului Internaţional „George Enescu”, care urmează să se pensioneze toamna aceasta, a transmis marţi într-un comunicat, după ce dirijorul Cristian Măcelaru a acceptat funcţia de director artistic al evenimentului, că numirea unui director artistic bun nu garantează continuarea cu succes a evenimentului.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Nominalizarea dirijorului Cristian Măcelaru ca director artistic al Festivalului «Enescu» este de bun augur pentru menţinerea acestui eveniment în top 5 mondial. Am încredere că Cristian Măcelaru are talentul şi capacitatea de a contribui la dezvoltarea în continuare a festivalului, valorificând tot ceea ce a fost construit bine până acum şi găsind direcţii artistice noi pentru a îmbogăţi oferta făcută publicului. Mă bucur că dirijorul Cristian Măcelaru, a cărui candidatură la funcţia de director artistic, am susţinut-o, a acceptat această provocare”.

Directorul executiv al Festivalului „George Enescu”, Mihai Constantinescu, a făcut precizările în urma întâlnirii avute luni cu Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, şi cu Sergiu Nistor, consilierul prezidenţial pentru Cultură, cu privire la viitorul festivalului internaţional.

El a adăugat: „Cu toate acestea subliniez şi public ceea ce am susţinut în toate discuţiile mele cu decidenţii de la nivel instituţional: numirea unui director artistic bun nu garantează continuarea cu succes a Festivalului «Enescu». Un rol cheie în acest sens îl au directorul executiv, care trebuie să aibă un anumit profil profesional, şi arhitectura organizaţională care stă la baza festivalului şi care are nevoie de consolidare şi de modernizare, pentru a face faţă concurenţei internaţionale pe piaţa evenimentelor de profil”.

Constantinescu a precizat că a acceptat propunerea de a-i asigura consiliere lui Cristian Măcelaru, în calitate de director artistic, „câtă vreme în funcţia de director executiv va fi numit un profesionist care va continua să dezvolte Festivalul şi Concursul Internaţional «George Enescu», menţinând ancorarea acestora şi a României în cultura internaţională de nivel înalt”.

(Foto: Alex Damian)
(Foto: Alex Damian)

„În ce mă priveşte, eu voi ieşi la pensie în această toamnă. Până atunci, ca în ultimii 30 de ani, voi continua să lucrez pentru Festivalul «Enescu». Parte din această muncă o reprezintă un set de propuneri strategice pentru consolidarea acestui eveniment atât de iubit în ţară şi în străinătate şi un profil profesional pentru viitorul său director executiv”.

Capacitatea Festivalului Internaţional „George Enescu” de a supravieţui actualei duble schimbări a conducerii sale, la nivel executiv şi artistic, este „un test de maturitate pentru evenimentul pe care l-am servit în ultimii 30 de ani”, a mai spus Constantinescu.

„Îmi doresc ca Festivalul să treacă acest test de maturitate şi voi face ceea ce pot pentru a contribui la succesul său”.

El i-a mulţumit maestrului Vladimir Jurowski pentru contribuţia pe care a avut-o la festival în ultimii 6 ani. „Este un exemplu pentru ce înseamnă să fii un director artistic care serveşte cu viziune şi cu loialitate proiectul cultural a cărui ghidare a acceptat-o. De asemenea, îi mulţumesc maestrului Zubin Mehta pentru faptul că de 6 ani este preşedintele de onoare al Festivalului şi Concursului Internaţional «George Enescu», fiind o garanţie pentru calitatea lor artistică la nivel internaţional”, a încheiat Constantinescu mesajul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările