Opera „Arminio“ de  Händel, la Ateneu

Opera „Arminio“ de  Händel, la Ateneu

Orchestra „Armonia Atenea”

Sambata, 14 septembrie, de la ora 22.30, în seria Concertelor de la Miezul Nopţii,  la Ateneul Român, va evolua Orchestra „Armonia Atenea”, dirijată de George Petrou. În program, va fi opera "Arminio" de  Händel. Adevarul.ro va transmite acest concert.

Text de Cristina Sârbu

În partiturile lirice semnate de Georg Friedrich Händel (1685, Halle–1759, Londra), sunt sintetizate toate influenţele şi curentele vremii. Călătorind mult, compozitorul cunoaşte îndeaproape creaţiile de operă italiene, franceze ş germane, oferind în creaţia sa un complex tablou al teatrului muzical baroc, în general.  Rigoarea germană se împleteşte cu libertatea fără de margini cu care italienii cântă tema lor favorită, dragostea, în toate formele ei, cu recitativul acompaniat al lui Rameau şi cu montările fastuoase ale lui Lully. Din 1710, compozitorul german începe colaborarea cu teatrele  englezeşti. Prima sa premieră londoneză este Rinaldo (1711). În 1712 Händel se stabileşte definitiv la Londra. Îşi alege subiecte inspirate din istoria antică: Teseo şi Silla (1713), Muzio Scevola (1721), Giulio Cesare (1724)...  perfecţionând, atât ca formă cât şi ca expresivitate, aria da capo. În operele sale este cuprins un număr foarte mare de arii între care arareori mai au loc scene de ansamblu cu cor, duo-uri sau trio-uri.

Mult timp Arminio a fost inclusă în lista celor mai slabe lucrări de operă ale lui Händel. Premiera din 1737 a fost o cădere şi, după doar cinci reprezentaţii, lucrarea fost scoasă de pe afişe. Au trecut 200 de ani până când celebrul contratenor Max Emanuel Cenčić a şters praful de pe filele partiturii şi s-a ocupat personal de readucere la viaţă a ceea ce consideră a fi  „…una dintre cele mai bune lucrări de teatru muzical scrisă de compozitorul german”. Este singura partitură pentru care  acesta a ales un personaj principal din istoria veche a Germaniei. Acţiunea operei se petrece cu puţin timp înainte de  lupta din pădurea Teutoburgică. Denumită în trecut Osning, este o regiune muntoasă aparţinând landurilor Niedersachsen şi Nordrhein-Westfalen – în care germanul Herman (Arminio) i-a învins pe cuceritorii romani. Totuşi, compozitorul nu a insistat pe faptele de arme ci pe relaţiile dintre personaje, pe dragostea dintre cei doi soţi Arminio şi Tusnelda, dintre cei doi iubiţi Sigismondo şi Ramise, pe sentimentele vinovate pe care cuceritorul roman Varo le nutreşte faţă de soţia duşmanului său şi pe caracterul detestabil al lui Segesto, germanul gata să îşi trădeze patria şi familia.

Opera „Arminio”, pe un libret după Antonio Salvi, bazat pe  tragedia Arminius de Jean Galbert de Campistron, s-a jucat în premieră la Teatrul Covent Garden din Londra în 12 ianuarie 1737.

Actul I. Arminio – un prinţ german cunoscut în istorie drept Hermann şi angajat puternic în luptele contra invaziilor romane – revine la palatal său după o luptă în care a fost învins de duşmani. Soţia lui, Tusnelda, îl îndeamnă să fugă. Arminio ezită, nu doreşte să devină un trădător. Când însă Tusnelda îi aminteşte că, sub ocupaţia romană, ea va deveni o preţioasă pradă de război, Arminio cedează şi cei doi fug.

Căpitanul Tullio aduce conducătorului armatei romane, Varo, vestea dezertării lui Arminio. Varo este nemulţumit. Victoria lui îşi pierde din strălucire. Mai mult, conducătorul roman o iubeşte, în taină, pe Tusnelda. Sfatul lui Tullio nu se lasă aşteptat – dragostea trebuie să învingă şi să se împlinească! Şi da, Varo declară că este hotărât să lupte şi mai puternic, în egală măsură, pentru victorie atât pe câmpul de război cât şi în dragoste.

Principele Segeste, tatăl Tusneldei, îl trădează pe Arminio. El îi predă  lui Varo pe cei doi fugari împreună cu imperiul german. Arminio îl acuză pe Segeste de trădare faţă de ţara natală, fiică şi ginere. Tusnelda este profund impresionată de conflictul brutal dintre tată şi soţ. Segeste şi Varo încearcă să îl îmbuneze pe Arminio oferindu-i posibilitatea de a cere împăcare cu Roma. Acesta însă preferă să moară decât să-şi trădeze patria. Segeste este revoltat de mândria ginerelui său şi este gata să îl sacrifice.

Sigismondo, fiul lui Segeste, povesteşte despre visele îngrozitoare pe care le are, toate în legătură cu soarta nemiloasă care îi aşteaptă pe germani. Împreună cu iubita lui, Ramise, el află de la Tusnelda vestea că Arminio a fost luat prizonier. Ramise, sora lui Arminio, este gata să se ofere, ea însăşi, lui Varo în schimbul vieţii fratelui ei. Când fata află de trădarea lui Segeste îl întreabă pe Sigismondo cum de acesta mai poate să o iubească pe ea, sora lui Arminio. Dar atât Tusnelda cât şi Sigismondo se dezic de trădarea tatălui şi îşi susţin nevinovăţia.

Ramise încearcă să plece. În sufletul ei rănit nu mai este loc pentru iubire. Sigismondo cere ajutor surorii sale dar, deşi convinsă de sentimentele lui, Tusnelda îi cere să se gândească şi la dragostea ei. Ea mai spune că, un pumn de lacrimi sunt o dovadă prea slabă faţă de o dragoste puternică al cărei foc mistuitor nu poate fi stins nici prin moarte.

Segeste apare şi vrea să îşi silească fiul să renunţe la dragostea pentru Ramise. Sigismondo refuză şi-şi aruncă spada la picioarele tatălui său. Preferă să moară decât să renunţe la dragoste. Furios, Segeste îşi numeşte fiul trădător şi pleacă. Sigismondo este convins că mai bine îşi pierde viaţa decât dragostea pentru femeia fără de care nu poate trăi.

Actul II. Segeste îi spune lui Tullio că rezistenţa şi lacrimile fiicei sale ca şi îngrijorarea pentru soarta soţului ei Arminio nu sunt sincere. Odată căsătorită cu Varo, Tusnelda îşi va schimba uşor sentimentele. Segeste mai adaugă că, în chiar aceea zi, Arminio trebuie să aleagă între supunerea faţă de Augustus sau moarte. Dar Varo îi arată lui Segeste o scrisoare primită de la împărat în care acesta mulţumeşte pentru predarea germanilor dar cere ca Arminio să fie ucis. Segeste vrea ca porunca să fie deîndată îndeplinită. Dar, şi el şi Varo, se întreabă, fiecare în parte, dacă vor fi în stare să-i provoace Tusneldei asemenea suferinţă.

Cu credinţa datoriei îndeplinite faţă de ţara-mamă, Arminio acceptă cu uşurinţă lanţurile prizonieratului. Segeste încearcă să îl determine să se supună Romei dar, numindu-l trădător, Arminio este gata să se sacrifice pentru libertate. Mai mult, el crede  că, după moartea lui, remuşcările îl vor copleşi pe Segeste. Acesta încearcă să obţină de la Tusnelda ajutor: soţia să îşi convingă soţul să-şi înfrângă mândria şi să se supună cuceritorilor. Dar şi Tusnelda este convinsă  că moartea este mai de dorit decât o viaţă în sclavie şi fără onoare. Şi atunci, ea îi cere tatălui să o omoare şi pe ea, căci nu va putea trăi fără Arminio!

Ramise apare şi îl numeşte pe Segeste trădător de ţară şi tată nevrednic. Ea încearcă să îl omoare cu un pumnal dar nu reuşeşte. Furios, Segeste pleacă sigur că, odată cu moartea fratelui, va dispărea şi curajul nebunesc al surorii.

În numele iubirii, Ramise îi cere lui Sigismondo să nu se opună dorinţei ei de răzbunare. Pentru că nu îşi poate ucide tatăl, Sigismondo îi oferă iubitei spada lui şi cere să îi fie luată viaţa. Când  aceasta refuză, Sigismondo încearcă să se sinucidă. Ramise îl opreşte, îl numeşte fiul credincios unui tată trădător şi se retrage. Rămas singur, Sigismondo este sfâşiat între dragostea filială şi cea pentru iubita lui Ramise.

În închisoare, Arminio cere unui paznic să îl cheme pe Varo cu care doreşte să vorbească. Disperată, Tusnelda îi cere soţului să se supună în faţa lui Augustus. Vor face acest gest împreună. Dar Arminio doreşte doar să îl facă pe Varo moştenitorul celei mai scumpe averi – Tusnelda. El cunoaşte sentimentele romanului faţă de soţia lui. Tusnelda este cutremurată de ceea ce aude. Arminio acceptă moartea nu înainte de a-şi exprima dorinţa ca cei doi să îşi găsească împreună alinarea şi pacea sufletească.

Varo ar dori să împlinească imediat dorinţa lui Arminio. Tusnelda însă, refuză, dragostea şi credinţa jurate soţului ei o împiedică să-l urmeze. Pentru a-i atrage atenţia, Varo trebuie să sară în ajutorul rivalului. Impresionat, Varo nu insistă şi îşi pune soarta în mâinile zeului Cupidon. Tusnelda îl asigură că dacă îl va salva pe Arminio, amândoi soţii vor recunoaşte că îşi datorează vieţile romanului cuceritor.

Actul III. În curtea cetăţii s-a ridicat un eşafod înconjurat de soldaţi. Arminio priveşte şi nu poate să nu remarce trufia romanilor. El îşi transformă moartea într-un triumf şi cere să fie condus spre eşafod. Dar Varo porunceşte ca prizonierului să îi fie scoase cătuşele. Segeste protestează dar răspunsul vine ferm: Arminio va muri ca un soldat şi nu înlănţuit, ca un răufăcător de rând. Dar apare Tullio care îi cheamă pe Varo şi pe Segeste la arme: un alt german, conducător de oşti, pe nume Segismero a învins trupele romane. Arminio este condus din nou în temniţă. Varo îi cere lui Segeste să apere cetatea în timp ce el, împreună cu Tullio pleacă spre locul bătăliei.

Tusnelda aşteaptă în faţa unei mese pe care sunt aşezate spada lui Arminio şi un pahar cu otravă, pe care este hotărâtă să îl bea, în momentul în care va primi vestea morţii soţului ei. Ramise apare cu ultimele veşti: Arminio trăieşte dar viaţa îi este în pericol. Ele două trebuie să îl salveze sau, dacă a fost omorât deja, să îl răzbune şi apoi să moară şi ele. Tusnelda este de acord; ia paharul  cu otravă în timp ce Ramise ia spada. Cele două femei se încurajează reciproc şi speră într-o viaţă mai bună.

Sigismondo deplânge soarta lui Arminio. Apar Tusnelda şi Ramise care îi cer să le ajute şi, în caz de refuz, ameninţă că se vor sinucide în faţa lui. Sigismondo le cere să se oprească în timp ce el îşi înştiinţează tatăl. Disperate, Tusnelda încearcă să se otrăvească şi Ramise să se străpungă cu spada. Sigismondo reuşeşte să le oprească. În continuare este sfâşiat între dorinţa de dreptate, dragostea filială şi iubire dar… acum ştie ce trebuie să facă.  Îl eliberează pe Arminio, îi restituie spada şi îl îndeamnă să se grăbească să-i ajute pe germanii care luptă împotriva romanilor. El, Sigismondo va rămâne pe loc pentru a înfrunta mânia tatălui. Segeste apare şi îi reproşează fiului că, în loc să îşi facă datoria faţă de tată, s-a lăsat influenţat de dragostea pentru sora duşmanului. Sigismondo se recunoaşte vinovat de eliberarea lui Arminio dar şi Ramise îşi asumă aceeaşi vină. Furios, Segeste îi pune pe cei doi în lanţuri. Sigismondo îi cere Ramisei să nege implicarea şi să îşi salveze viaţa dar Ramise jură în faţa stelelor că va rămâne, până la capăt, alături de iubitul ei.

Tullio îl sfătuieşte pe Segeste să fugă căci Varo a fost învins iar cetatea a fost eliberată de Arminio. Segeste refuză. Sigismondo vrea să îşi apere tatăl. Apar Arminio înoţit de Tusnelda şi Ramise. El îi ia trădătorului spada. Dar, îl sfătuieşte să alunge ura căci el însuşi, Arminio, a uitat deja cele întâmplate. Segeste este impresionat puternic de atâta generozitate şi bunătate. Îi jură credinţă învingătorului şi cei doi bărbaţi se îmbrăţişează. Arminio doreşte ca sora lui să se căsătorească cu Sigismondo, cel căruia îi datorează libertatea şi viaţa. Eroul îşi îmbrăţişează soţia credincioasă şi cere tuturor să alunge din suflete şi din minţi orice alt sentiment în afara bucuriei.

 CONCERTELE DE LA MIEZUL NOPŢII

Sambata 14 septembrie, ora 22.30    

Ateneul Român

ORCHESTRA „ARMONIA ATENEA”

GEORGE PETROU dirijor

Händel – opera „Arminio” HWV36 (Libret după Antonio Salvi)

MAX EMANUEL CENČIĆ Arminio
SANDRINE PIAU Tusnelda
ALEKSANDRA KUBAS-KRUK Sigismondo
RUXANDRA DONOSE Ramise
SEBASTIAN MONTI Varo
PAVEL KUDINOV Segeste

DAVID DQ LEE Tullio    Tullio

 

                                                                                                        

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: