VIDEO Mari dezastre ecologice care au afectat lumea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dezastrul chimic din Ungaria
Dezastrul chimic din Ungaria

Unda de poluare care provine de la accidentul ecologic din Ungaria a ajuns în tronsonul românesc al Dunării, însă nu afectează calitatea apei, a anunţat marţi Apele Române. Accidentul industrial din Ungaria este încă unul înscris în seria dezastrelor ecologice care produc victime umane, dar distrug şi mediul înconjurător.

Un rezervor aparţinând unei uzine de prelucrare a aluminiului, patronată de compania ungară MAL Zrt, cu sediul la Ajka, s-a fisurat în 4 octombrie, poluând o suprafaţă de 40 de kilometri pătraţi şi distrugând ecosistemul râurilor Torna şi Marcal.

Din rezervor s-au scurs peste 600.000 de metri cubi de deşeuri chimice cu un ph de 12-13. Noroi roşu toxic a ajuns apoi în Raba, afluentul direct al Dunării, apoi chiar în marele fluviu. Până în prezent s-au înregistrat opt morţi, peste 150 de răniţi, sute de case distruse, dar şi numeroşi peşti morţi.

Dezastrul din Ungaria are loc la doar câteva luni după cel din Golful Mexic, produs la aproximativ 65 de kilometri sud de coasta statului american Louisiana. În 20 aprilie, explozia platformei petroliere Deepwater Horizon, aparţinând companiei British Petroleum, a provocat un dezastru ecologic. Circa cinci milioane de barili de ţiţei s-au scurs în Golful Mexic  până la mijlocul lunii iulie, devenind astfel cel mai grav accident din industria petrolieră din istorie. În urma exploziei au murit 11 lucrători, 17 au fost răniţi grav, iar alți 98 ușor.

Oamenii s-au făcut vinovaţi, de-a lungul timpului, de producerea a o serie de dezastre ecologice, care au făcut chiar şi milioane de victime.

15.000 de morţi în accidentul de la uzina Bhopal, India

În dimineaţa zilei de 2 decembrie 1984, în urma unui accident uman, au început să se elibereze în aer cianuri de la uzina de pesticide Union Carbide din Bhopal, India. Circa 45 de tone de derivat gazos de cinaură au fost eliberate în atmosferă, iar câteva mii de oameni au murit înainte ca cineva să îşi dea seama ce se întâmplă. În următoarele luni, bilanţul victimelor a crescut, astfel că s-a ajuns la 15.000 de morţi, iar circa o jumătate de milion de oameni au fost afectaţi. O parte dintre supravieţuitori au orbit, iar alţii au avut probleme cu sistemul osos sau muscular. Mulţi copii s-au născut orbi sau cu diverse handicapuri majore neuromotorii.  Accidentul de la Bhopal este considerat cea mai mare catastrofă industrială, ale cărei efecte încă se resimt.

Bhopal

În iunie 2010, opt persoane, printre care şi Warren Anderson, care în perioada respectivă era preşedintele uzinei, au fost declarate vinovate de un tribunal indian pentru implicare în catastrofa din 1984. Vinovaţii au primit o amendă de 100.000 de rupii (2.100 de dolari) şi doi ani de închisoare.

Cernobîlul încă face victime

Cernobîl

Peste 50 de tone de materiale radioactive au fost eliberate în atmosferă în 26 aprilie 1986, în Ucraina, după explozia reactorului 4 de la Centrala Atomoelectrică Cernobîl. Întreaga lume a aflat de accident abia după câteva zile, când sovieticii au recunoscut că accidentul s-a produs ca urmare a unui test de siguranţă neautorizat. Deşi oficialii de la Kiev şi ONU au afirmat că în urma exploziei au murit 4.000 de oameni în Ucraina, Belarus şi Rusia, multe studii arată că din cauza radiaţilor, care le-au depăşit pe cele cumulate de la Hiroshima si Nagasaki, au decedat zeci de mii de oameni, iar sute de mii încă mai au de suferit. Mii de copii s-au născut cu malformaţii sau au fost diagnosticaţi cu cancer de tiroidă. Sate din apropiere şi chiar un oraş, Pripat, au fost abandonate în totalitate. În prezent, peste 30 de km din jurul centralei sunt încă închişi. Reactorul nr. 4 a fost sigilat într-un sarcofag enorm, care a început însă să se fisureze. Centrala a fost complet închisă în 2000, dar peste 4.000 de oameni încă mai lucrează la ea, pentru întreţinere.

Mii de morţi ca urmare a Marelui Smog

Marele Smog

La jumătatea secolului trecut, mai precis între 5 şi 9 decembrie 1952, Londra a fost sufocată ca urmare a Marelui Smog.  Metropola britanică avea sisteme de încălzire pe bază de cărbune. În 5 decembrie o ceaţă rece s-a lăsat peste Londra şi a apărut un fenomen de inversiune meteo (aer foarte rece la sol şi mai cald deasupra), iar gazele de ardere au format împreună cu ceaţa un nor toxic (smog) la nivelul solului, otrăvind populaţia. Peste 4.000 de oameni au murit în decembrie, iar în lunile următoare s-au înregistrat alte câteva mii de decese. Accidentul a avut drept urmare adoptarea legii “Aer Curat”, în 1956, care prevedea crearea unor zone fără fum, unde era obligatorie folosirea combustibililor care nu produc poluare. Fenomenul s-a repetat însă între 12 - 15 decembrie 1991, provocând decesul a peste 160 de oameni.

Boala “pisicii dansatoare” din oraşul Minamata

Minamata

Mii de oameni s-au îmbolnăvit şi au decedat începând cu anul 1956 în Golful Minamata din Japonia. Apărută iniţial la pisici care aveau convulsii şi se aruncau deseori în mare, boala “pisicii dansatoare” a trecut ulterior la om. Cauza îmbolnăvirii era deversarea de către compania producătoare de plastic Chisso a unor deşeuri care conţineau o mare cantitate de mercur în apă. Mercurul a contaminat peştii, iar localnicii s-au îmbolnăvit după aceea.

Marea Aral, cel mai mare dezastru ecologic orchestrat de om

Marea Aral

În afara accidentelor industriale, există evenimente orchestrate de om, care au puternice efecte negative asupra mediului înconjurător. Un astfel de eveniment a avut loc în anii  '60 în Marea Aral, un lac cu apă sărată. Situat între Uzbekistan şi Kazakhstan, Aral avea o suprafaţă de 60 de mii de kilometri pătraţi, fiind de trei ori cât Moldova şi mai mare ca Irlanda. Lacul avea o adâncime de 70 de metri, fiind alimentat de râurile Amu-Daria şi Syr-Daria. După 1960, în urma marelui plan de irigaţii al Uniunii Sovietice, care a deviat cele două râuri spre Asia Centrală, Marea Aral a început să scadă. În zece ani a scăzut cu doi metri, iar în 20 de ani cu 10 metri.

Secretarul General al ONU, Ban Ki-Moon, afirmat în aprilie 2010, după o călătorie în Asia Centrală, că Marea Artal s-a micşorat cu 90%, devenind un cimitir de nave ruginite în mijlocul unui deşert care se întindea pe zeci de kilometri, în toate direcţiile. “Este clar una dintre cele mai crunte catastrofe de mediu din lume. Am fost şocat”, afima atunci Ban Ki-Moon.

Marea Aral

Marea Aral, un lac plin de viaţă şi cu o vegetaţie bogată, a devenit un deşert care produce furtuni de nisip şi de sare care omoară toate plantele şi are efecte negative asupra sănătăţii oamenilor şi animalelor. Economia locală, bazată pe pescuit, a fost ruinată.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite