UPDATE Remus Vulpescu a fost audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Remus Vulpescu este audiat la DNA
Remus Vulpescu este audiat la DNA

Remus Vulpescu, fost şef al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, s-a prezentat, marţi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). La ieşire, Vulpescu a precizat că a fost audiat ca martor într-un dosar în care sunt cercetate fapte comise de directorii unor companii naţionale.

Remus Vulpescu a spus că a dat o declaraţie amănunţită în faţa anchetatorilor, în calitate de martor într-un dosar de corupţie, el afirmând că directorii companiilor naţionale româneşti ar trebui să-şi îndeplinească îndatoririle, ci nu să facă afaceri imobiliare.

„Afacerile imobiliare sunt din păcate o zonă de activitate care nu a încetat, nu a dispărut din activitatea companiilor de stat. Companiile de stat nu trebuie să fie agenţii imobiliare sau dezvoltatori imobiliari, punct. Companiile de stat trebuie să-şi exercite obiectul de activitate şi dacă un manager nu poate să-şi desfăşoare obiectul de activitate trebuie să facă un pas în spate, nu să înceapă să vândă active imobiliare din companie sau să închirieze sau să facă alte tipuri de afaceri pe care le-aţi văzut. Pentru că e prea uşor şi prea legitim ca în situaţii de acest gen să apară bănuieli de interese incorecte, ilegale, de comisioane şi alte astfel de chestii", a arătat Vulpescu.

Întrebat dacă este vorba despre editura de carte Coresi, acesta a spus că nu doreşte să ofere amănunte din discuţiile avute cu anchetatorii şi le-a transmis şefilor de companii naţionale să-şi facă treaba corect şi responsabil sau să se retragă.
 

Remus Vulpescu a ajuns la sediul DNA în jurul orei 13.00 şi le-a spus jurnaliştilor că a fost citat să dea declaraţii într-un dosar privind afaceri imobiliare făcute de o companie naţională. El nu a precizat în ce calitate a fost chemat, spunând că poate fi „martor sau tartor”. Potrivit unor surse judicare, Vulpescu a fost citat marţi la DNA ca martor, arată Mediafax.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite