Chiar înaintea video-întâlnirii de astăzi dintre Joe Biden şi Vladimir Putin, au apărut o serie de informaţii furnizate de serviciile secrete americane, conform cărora Moscova ar avea în vedere o ofensivă militară la începutul anului viitor, în care ar fi gata să  arunce aproape 200.000 de militari. Ar fi vorba despre 100 de batalioane destinate operaţiunilor tactice, armament greu, artilerie şi alte echipamente sofisticate.

Rusia nu a lansat întâmplător discuţia asupra propriei sale Mari Strategii, ci cu gândul că ameninţând, negocierile ar putea fi mai simple şi rezultatele mai fructuoase. Moscova nu vrea să negocieze, cel puţin în această fază, cu Kievul. Cum scria Dmitri Medvedev, vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, „nu are niciun rost să avem de-a face cu vasalii. Trebuie să discutăm cu suzeranii”. Medvedev enunţa această axiomă a politicii externe ruse înaintea vizitei la Moscova a adjunctei diplomaţiei americane, Victoria Nuland, acum două luni.

O stare de urgenţă domină în cancelariile marilor puteri Occidentale, care observă mişcările Rusiei, dar nu ştiu încă ce fel de răspuns ar trebui să dea. România a fost la rândul ei parte la febrilele întâlniri din ultimele săptămâni. Emisari americani, care, în drum spre Moscova, s-au oprit doar pentru o discuţie pe Aeroportul Otopeni, oficiali cu greutate veniţi la Bucureşti să transmită mesaje şi să sondeze terenul, invitaţii la Washington pentru ministrul de Externe şi pentru şeful SRI. Statele Unite au făcut promisiuni de ridicare a vizelor pentru români, la pachet cu alte trei state aliate, şi i-a dat Bucureştiului acces la tehnologia americană de ultimă generaţie (Dependable Undertaking) şi deci la cumpărături sofisticate, cum ar fi vestitele rachete PATRIOT sol-aer cu bătaie lungă, sistemul lansator multiplu de rachete cu bătaie mare (HIMARS), avioanele multirol F16, transportoarele blindate Piranha 5 şi sistemul de instalaţii mobile de lansare rachete anti-navă.

Infografică hartă conflict estul Ucrainei

Prezenţa militară rusească la graniţa cu Ucraina

În octombrie, când a venit la Bucureşti, secretarul american al Apărării Lloyd J. Austin l-a lăudat pe Nicolae Ciucă, un veteran al războaielor din Irak şi Afganistan, şi a vorbit despre rolul României de lider în regiune în ceea ce priveşte cyber-securitatea şi Legea privind 5G, care elimină concurenţa chineză pe acest tronson. Şeful Pentagonului a ţinut să vorbească despre „contracararea agresivităţii” Rusiei prin „consolidarea prezenţei forţelor armate americane pe teritoriul României”, dar şi prin dezvoltarea forţelor autohtone.

La întâlnirea de la Washington dintre ministrul român de Externe Bogdan Aurescu şi secretarul de stat american Antony Blinken, cei doi au căzut de acord să colaboreze în ce priveşte agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei şi securitatea la Marea Neagră.

Fragilitatea Ucrainei şi ameninţările Rusiei au fost subiecte de discuţie la fiecare întâlnire oficială sau neoficială, dar nu se ştie încă ce le-au propus reprezentanţii americani celor români în acest context tensionat, care durează de la începutul primăverii.

Ce-ar putea face România şi cum ar trebui să se pregătească pentru planurile pe care le fac Statele Unite în regiune? Încă e neclar, fiindcă urmează negocieri serioase. Rusia nu se va mulţumi probabil doar cu promisiunea, fie ea şi scrisă, că NATO nu se va extinde spre vecinătatea ei apropiată, adică spre statele care au făcut parte din Uniunea Sovietică. Temerile Moscovei se îndreaptă spre Georgia şi Ucraina, cu toate că niciuna nu se califică pentru statutul de membru al Alianţei Nord Atlantice, din cauza conflictelor calde sau în curs de încălzire pe care le au la frontierele lor cu Federaţia Rusă.

Moscova a anexat în 2014 Crimeea, teritoriu care aparţine Ucrainei potrivit dreptului internaţional, şi de atunci nimic nu a putut convinge Rusia să restituie peninsula. Totul s-a întâmplat repede şi fără să se tragă niciun foc de armă. Ucraina a cedat Crimeea ca la comandă, sperând, poate, că Vestul o va ajuta să o recapete. Acum Rusia face presiuni, încercând să obţină noi concesii din partea Occidentului, ca şi cum anexarea Crimeei ar fi fost prea puţin. Ameninţarea cu un război fierbinte, care s-ar putea extinde, ar putea să sperie Washingtonul? Ar putea urma noi cedări din partea Vestului?  E posibil, fiindcă aşa cum scria acum 200 de ani Carl von Clausewitz, unul din marii teoreticieni ai războiului, „nu există nicio altă activitate umană care să fie atât de constant şi de universal legată de hazard” cum e războiul.

Rusia strânge probe împotriva Vestului şi caută veriga slabă, care, la momentul potrivit, să răspundă prosteşte unor provocări bine gândite. Tot mai multe incidente sunt menţionate de Moscova la Marea Neagră. Ultima reclamaţie, de acum câteva zile, a fost despre un avion spion al NATO, care ar fi fost depistat pe ruta companiei Aeroflot. Şi ca măsură de retorsiune, două avioane de vânătoare ruseşti au fost trimise vineri în regiunea Mării Negre pentru a escorta două avioane de recunoaştere americane.

Ce planuri are România dacă lucrurile scapă de sub control? Sau ce va trebui să facă în scenariul unei invadări a Ucrainei? Aşteaptă să vadă care este decizia NATO? Se recuză? Sare cu entuziasm în apărarea vecinului atacat? Ce-ar fi cel mai bine să facă? Toate sunt ipoteze, dar nimeni nu le discută la Bucureşti.

Sabina Fati - Deutsche Welle