Război deschis în CSM. Andrea Chiş: Boicotul e o premieră pe care a început-o Savonea în 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lia Savonea Foto Adevarul
Lia Savonea Foto Adevarul

Luni, după ce Lia Savonea, şefa instituţiei, a anunţat amânarea şedinţei plenului CSM din lipsă de cvorum, a urmat o discuţie aprinsă între aceasta şi magistraţii care au boicotat dezbaterile acuzând faptul că opiniile membrilor nu sunt respectate iar şedinţele nu sunt transparente.

Judecătorul Andrea Chiş, unul dintre cei şapte magistraţi care a semnat scrisoarea, a spus că boicotul de săptămâna trecută nu este o premieră, deoarece la un astfel de demers a participat în trecut şi Lia Savonea.

„Fiecare coleg care lipseşte astăzi are o justificare. Fie este în concediu, fie este în delegaţie. Boicotul - numiţi-l cum vreţi dumneavoastră - de data trecută nu este o premieră a celor şapte colegi care fac acastă solicitare din martie. Este o premieră pe care aţi început-o dumneavoastră, doamna preşedinte, atunci când a fost vorba despre discutarea raportului de audit al Inspecţiei Judiciare pe anul 2016 pe vremea când doamna preşedinte Mariana Ghena conducea acest Consiliu. Cinci membi ai Consiliului au refuzat să participe la plen, lăsând plenul fără cvorum, cu justificarea că protejează dreptul la apărare al inspectorului-şef. Aţi condiţionat participarea la plen de scoaterea de pe ordinea de zi a acelui punct care nu s-a mai discutat niciodată pentru că s-a discutat doar raportul de audit pe 2017. Acum spuneţi că trebuiau să vină colegii şi să discutăm”, a spus Chiş, citată de Mediafax.

În replică, şefa CSM a spus că a fost „întotdeauna deschisă la discuţii” şi le-a reproşat magistraţilor că au trimis scrisoarea de protest presei.

„Din păcate, cererea dumneavoastră şi a colegilor de a se amâna această şedinţă şi a se scoate de pe ordinea de zi - eu am citit-o în presă, trebuie să recunoaştem. Cea de săptămâna trecută. Ea nu a fost solicitată oficial Consiliului, am citit-o în presă. Aţi ales să o trimiteţi în presă şi nu să o discutăm. Puteaţi să coborâţi în şedinţă şi să discutăm”, a spus Savonea.

Judecăturul Mihai Bălan, unul dintre cei şapte magistraţi a susţinut în replică că nu există consultări cu toţi membri şi că se profită de pe urma faptului că există o majoritate. „Dacă punem piciorul în prag şi nu vrem să-i ascultăm pe ceilalţi doar pentru că avem o majoritate, atunci este clar că vom ajunge în aceste situaţii, că ne ridicăm din şedinţă. Acela este boicot adevărat, nu când încercăm să discutăm. Noi v-am rugat ca atunci când veţi face ordinea de zi să ne consultaţi”, a spus Bălan.

„Dacă ajungem să ne consultăm şi cu privire la ordinea de zi, nu vom mai putea funcţiona”, a fost replica Liei Savonea.

Ana Birchall: Fiecare opinie trebuie respectată

Ministrul Justiţiei a intervenit în acest dialog, notând amplificarea tensiunilor, susţinând că fiecare opinie trebuie respectată. Ea a subliniat faptul că raportul GRECO a fost tradus şi că a propus guvernului publicarea acestuia.

„Noi, în momentul în care am primit la Ministerul Justiţiei raportul GRECO, l-am tradus, este deja un memo înaintat către Guvern pentru a se propune publicarea. O să vă anunţ din timp data publicării pentru că după cum ştiţi trebuie să ne consultăm cu cei de la GRECO. (...) Am fost la o secţie, aştept de la dumneavoastră să-mi spuneţi când sunt şi celelalte secţii, dar din punctul meu de vedere, aşa cum am observat eu în toată această perioadă, cred că trebuie să găsim o cale de a depăşi aceste tensiuni care se agravează, escaladează şi nu fac bine nimănui. (...) Asta este solicitarea mea şi sper să putem să depăşim această situaţie de a fi la a treia şedinţă, am venit să avem de unde să ne întoarcem, din punctul meu de vedere. (...) Doresc să particip şi la sedinţa plenului şi la secţia judecători. Dacă puteţi să îmi daţi un calendar cu o lună înainte”, a cerut Birchall.

Solicitarea ministrului nu a fost primită cu răceală de şefa CSM, care a răspuns ironit: „„Cu un an...”. În replică, ministrul a spus că „Este o rugăminte practică”.

„Noi avem mâine şedinţă de secţie. Înteleg că nu ştiţi. Am reţinut rugămintea. Se întâmplă lucruri de neînţeles”, a intervenit în discuţie judecătorul Nicoleta Ţinţ.

Ana Birchall: „Dar mâine este MCV (vizita delegaţiei MCV în România, n.r.). Eu v-am spus cu titlu de rugăminte generală...

Judecătorul Nicoleta Ţinţ intervine: „Eu nu v-am întrerupt, dacă îmi permiteţi”.

„Vorbeşte un judecător, doamna ministru, vă rog”, a intervenit Lia Savonea.

„Suntem membri CSM cu toţii, să ştiţi”, a răspuns Ana Birchall.

„E adevărat, dar vorbeşte un judecător cu grad de curte de apel”, a fost replica Liei Savonea.

Preşedintele CSM, Lia Savonea, a anunţat, luni, că plenul va fi amânat pentru a treia oară, deoarece cei 7 membri care au boicotat şedinţa săptămâna trecută au transmis un e-mail pentru a cere din nou eliminarea de pe ordinea de zi punctele privind SIIJ până sunt dezbătute rapoartele europene.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite