LIVE Voicu s-a oferit să-l ajute pe Căşuneanu pentru ca acesta să accepte apoi cererile "repetate" de bani, susţine avocatul lui Căşuneanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

S-au încheiat audierile la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Judecătorul Florin Costiniu, proaspăt suspendat de CSM, şi oamenii de afaceri Costel Căşuneanuşi Marius Locic aşteaptă decizia instanţei.

UPDATE 20.47 Declaraţii şoc ale avocatului lui Căşuneanu: Senatorul Vociu s-a oferit să-l ajute, pentru a-l obliga să accepte cererile "repetate" de bani

Avocatul care îl apără pe onul de afaceri Costel Căşuneanu în dosarul de corupţie şi dare de mită în care este implicat susţine în
dezbaterile privind cererea DNA de arestare a clientului său, că senatorul Voicu s-a oferit să-l ajute pe acesta, pentru a-l obliga apoi să nu refuze cererile "repetate" de bani, informează agenţia de presă Mediafax.

"Voicu s-a oferit să îl ajute şi apoi s-a folosit de aceste modalităţi pentru a-l obliga pe Căşuneanu să nu refuze cererile repetate de bani. Totodată, Căşuneanu a prezentat şi modalitatea în care a fost efectuată remiterea sumelor de bani, astfel că, din toate interceptările existente sau alte mijloace de probă, nu se poate dovedi că banii acordaţi aveau drept consecinţă cumpărarea de influenţă", se arată în motivarea deciziei iniţiale a ICCJ de arestare pentru 29 de zile a omului de afaceri.

Care sunt elementele care ar susţine nevinovăţia lui Căşuneanu, în opinia avocatului său

Conform documentului citat, avocatul lui Căşuneanu, Gheorghiţă Mateuţ, a mai susţinut, că omul de afaceri a avut o atitudine sinceră atât în declaraţia dată, cât şi "în ceea ce priveşte aspectul că inculpatul Voicu Cătălin l-a perceput ca o persoană de bună credinţă, profitând de slăbiciunea acestuia şi de faptul că era vulnerabil".

"Voicu a încercat, de fiecare dată, să-l impresioneze pe inculpatul Căşuneanu Costel cu prietenii săi, aceştia deţinând funcţii importante, iar el provenind, la rândul său, din rândul poliţiei, respectiv, Serviciile secrete. Sunt împrejurări pe care inculpatul Căşuneanu le-a constatat şi relatat într-un mod firesc în declaraţia dată, complet şi în mod cronologic. Toate acestea sunt modalităţi la limita unei constrângeri morale de a nu refuza cererile de împrumut solicitate de Voicu de la inculpatul Căşuneanu", se arată în motivare.

Avocatul a adus în apărarea clientului său şi decizia nefavorabilă acordată de instanţă în procesul pentru care se presupune că ar fi intervenit Cătălin Voicu. De asemenea, Mateuţ a susţinut că omul de afaceri nu a ştiut niciodată că banii pe care i-a dat lui Voicu nu erau, de fapt, cu titlul de împrumut.

De asemenea, apărătorul omului de afaceri a susţinut că "buna credinţă şi inocenţa inculpatului Căşuneanu Costel" este dată şi de faptul că plata s-a făcut prin intermediul unui angajat al omului de afaceri, lucru care reiese şi din interceptări. Prin urmare, acesta nu avea convingerea că darea acestei sume de bani ar trebui să rămână secretă.

În legătură cu suma de 60.000 de euro, bani daţi lui Voicu de Căşuneanu, omul de afaceri "a relatat în mod sincer", a mai spus Mateuţ, deşi tranzacţia "nu rezultă din nicio probă, nu există niciun element de fapt în acest sens".

"În ceea ce priveşte prezentarea inculpatului judecătorului Florin Costiniu, Voicu Cătălin l-a pus în faţa unui fapt împlinit. De nicăieri nu rezultă că inculpatul Căşuneanu Costel a cerut vreo intervenţie din partea judecătorului. În convorbirile dintre Căşuneanu Costel, Costiniu Florin şi Voicu Cătălin, numai acesta din urmă utilizează un limbaj disimulat", susţine instanţa că ar fi spus, în timpul dezbaterilor, avocatul omului de afaceri Costel Căşuneanu.

UPDATE 19.57 Locic, arestat pentru că nu are repere morale, iar Căşuneanu şi Costiniu, pentru că lăsarea loc în libertate ar creşte neîncredrea în actul justiţiei

Instanţa a încuviinţat cerea de arestare a omului de afaceri Marius Locic deoarece inculpatul nu are repere morale, fiind dispus să rezolve totul prin cumpărarea de influenţă.

"Serviciile pe care le oferă, ca şi sumele mari de bani demonstrează lipsa unor repere morale reale şi disponibilitatea de a rezolva totul prin cumpărarea de influenţă. Totodată, inculpatul are abilitatea de a-şi disimula faptele pretins ilegale în fapte oneste, creând o imagine distorsionată a realităţii. Aceste împrejurări sunt de natură a tulbura opinia publică şi de a-i afecta grav încrederea într-un sistem real de valori, generând atitudini de neîncredere la adresa organelor statului chemate să protejeze ordinea socială", scrie judecătorul Corina Jîjîie în motivarea arestării preventive pentru 29 de zile a lui Locic, document citat de agenţia de presă Mediafax.

"Gravitatea infracţiunii şi modalitatea în care inculpatul a săvârşit pretinsele fapte demonstrează ignorarea deliberată a ordinii de drept şi convingerea că legea trebuie folosită doar ca instrument de înfrângere a acesteia, în realizarea unor scopuri personale, materiale, imediate", se mai arată în motivare.

Magistratul adaugă că inculpatul Marius Locic ignoră ordinea de drept.

"Inculpatul nu pregetă în intenia sa de a penetra mediile sociale care pot să-i asigure siguranţa şi confortul propriu, indiferent că pentru aceasta trebuie să recurgă la săvârşirea de fapte de corupere şi la falsificarea evidenţelor şi înscrisurilor oficiale", scrie Corina Jîjîie.

Dacă Locic a primit mandat de arestare deoarece nu are "moral şi prinţip", Florin Costiniu şi Costel Căşuneanu au ajuns după ggratii deoarece lăsarea lor în libertate ar duce la sporirea neîncrederii opiniei publice în actul de justiţie, arată judecătorul Corina Jîjîie de la instanţa supremă, în motivarea deciziei de arestare a celor doi.

Lăsarea în libertate a lui Căşuneanu şi Costiniu "prezintă un pericol concret pentru ordinea publică".

"Noţiunea de pericol concret pentru ordinea publică trebuie înţeleasă prin prisma naturii infracţiunilor săvârşite, gravitatea acestora dedusă din obiectul juridic căruia îi aduc atingere, calitatea persoanei, modalitatea în care aceasta a săvârşit pretinsa faptă şi, nu în ultimul rând, consecinţele asupra ordinii de drept", scrie judecătorul Jîjîie, citând din lege şi jurisprudenţa CEDO.


"Înalta Curte constată că inculpaţii Căşuneanu Costel şi Costiniu Florin se constituie în persoane cărora condiţia educaţională, profesională şi materială, poziţia socială le conferă statutul unor repere, unor etaloane pentru ceilalţi membri ai societăţii. Căşuneanu Costel este avocat şi este considerat un om de afaceri important. Costiniu Florin este magistrat la instanţa supremă de stat, şef al Secţiei civile şi de proprietate intelectuală şi cadru universitar", se arată în motivarea decizizi de arestare pentru 29 de zzile a celor doi.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) mai constată şi faptul că " o carieră profesională şi socială de succes nu poate constitui un motiv de tratament juridic diferenţiat, discriminator", însă afirmă că datele care caracterizează persoana unui inculpat "trebuie în mod cert avute în vedere la aprecierea pericolului concret al acestuia pentru opinia publică".

"Faptul ca un important om de afaceri să îşi rezolve problemele judiciare prin recurgerea la coruperea magistraţilor, ca şi îndeplinirea de către un înalt magistrat a actelor de trafic de influenţă pentru a deservi interesele omului de afaceri constituie, în mod cert, împrejurări care tulbură profund şi grav opinia publică, determinând reacţii justificate de insecuritate, frământări, luări de poziţie, atitudini de neîncredere faţă de sistemul judiciar şi corpul judecătoresc. Oricând astfel de fapte, săvârşite la un asemenea nivel, sunt de natură să creeze şi să inducă opiniei publice convingerea că legea se opreşte şi nu are eficienţă în faţa şi faţă de astfel de persoane care, prin statutul lor, ar trebui să asigure încrederea societăţii în modul în care mediul de afaceri şi justiţia funcţionează; cu atât mai mult, lăsarea în libertate a acestor persoane ar potenţa starea de neîncredere a opiniei publice cu privire la modul în care organele judiciare aplică legea şi protejează respectarea valorilor sociale care reglementează buna şi corecta desfăşurare a actului de justiţie", apreciază judecătorul Jîjîie în motivarea deciziei, document obţinut de Mediafax.

UPDATE 18.00 Procesul continuă cu expunerile procurorului de şedinţă, după care cei trei inculpaţi vor avea ultimul cuvânt, iar instanţa va rămâne în pronunţare în legătură cu recursul la decizia prin care au fost arestaţi preventiv.

UPDATE 17.30 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în motivarea arestării lui Căşuneanu, Costiniu şi Locic: Interceptările sunt legal obţinute

"Cu privire la legalitatea interceptărilor convorbirilor telefonice şi ambientale, Înalta Curte constată că Parchetul a respectat dispoziţiile legale şi jurisprudenţa în materie, efectuarea lor subsumându-se condiţiilor prevăzute în (...) Codul de procedură penală. (...) Pe de altă parte, Înalta Curte constată că interceptările convorbirilor purtate de inculpaţi au fost consemnate în procese verbale a căror conformitate cu realitatea a fost cerificată de procuror, în condiţiile legii", se precizează în motivarea deciziei de arestare a celor trei.

"În cazul înregistrărilor audio, această autorizare poate fi dată în faza actelor premergătoare, dacă sunt date despre pregătirea săvârşirii unor infracţiuni grave şi pentru identificarea sau localizarea infractorilor, ceea ce implică şi o muncă de informare", se puncteauă în motivarea deciziilor de arest.

"Înalta Curte reţine că aceste probe şi indicii temeinice sunt suficiente pentru a justifica presupunerea rezonabilă a săvârşirii de către inculpaţii Căşuneanu Costel şi Costiniu Florin a infracţiunilor de cumpărare de influenţă  şi, respectiv, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă", se mai punctează în decizia magistraţiolor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

UPDATE 17.00 Avocaţii lui Costiniu, Căşuneanu şi Locic şi-au încheiat pledoariile

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au suspendat pentru scurt timp şedinţa în care se judecată recursul judecătorului Florin Costiniu şi al oamenilor de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic la decizia prin care aceştia au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, după ce avocaţii celor trei şi-au încheiat pledoariile, transmite Agerpres.

UPDATE 16.40 Unul dintre avocaţii lui Florin Costiniu, Viorel Spânu, a reclamat că autorizaţiile de interceptare sunt nelegale şi nu pot fi valorificate deoarece acestea au fost efectuate de SRI, care nu este autoritate de urmărire penală.

Un alt avocat al lui Costiniu, Alice Drăghici, a reamintit că toate probele sunt întemeiate pe aceste interceptări, fiind vorba de nouă mandate de interceptate pe legea siguranţei naţionale, emise de ÎCCJ, informaţii clasificate ca secret de stat. Ea a făcut referire la convorbire telefonică efectuată între Florin Costiniu şi Costel Căşuneanu, purtată de pe telefonul şoferului lui Căşuneanu.

UPDATE 16.10 Avocatul lui Marius Locic a declarat că din cele şase pagini ale motivării instanţei la decizia de arestare a celor trei, cinci pagini sunt copiate din referatul cu propunerea de arestare preventivă, întocmit de procurorii DNA.

UPDATE 15.30 Avocatul lui Costel Căşuneanu, Gheorghiţă Mateuţ, a reluat cele trei excepţii invocate la instanţa de fond. Mateuţ a reclamat neascultarea clientului său la luarea măsurii reţinerii acestuia. Avocatul a explicat că actele întocmite după momentul punerii în mişcare a acţiunii de urmărire penală sunt lovite de nulitate deoarece însăşi punerea în mişcare a acţiunii penale nu s-a făcut potrivit procedurii.

UPDATE 13.10  Judecătorul Florin Costiniu şi oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic au fost arestaţi pentru influenţa acestora în mediile de afaceri, respectiv în mediul juridic, se arată în motivarea  judecătorilor Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), potrivit Hotnews. "Condiţia socială le oferă statutul de repere pentru ceilalţi, cariera profesională de succes nu are rolul de a-i apăra pe aceştia de consecinţele juridice ale factorilor", spune motivarea, judecătorii precizând că prin arestarea celor trei se doreşte a oferi un exemplu în legătură cu funcţionarea Justiţiei.

UPDATE 12.45 Cererea lui Voicu a fost respinsă.

UPDATE 12.00 Judecarea recursului lui Costiniu, Căşuneanu şi a lui Locic, amânată pentru ora 13.30

UPDATE 09.02 A început judecarea cererii lui Voicu. Avocatul a cerut şedinţă secretă. Judecătorul a respins cererea. Pe numele lui Voicu a fost emis un mandat de arestare preventvă pentru 30 de zile.

Cei trei, arestaţi vineri preventiv pentru 29 de zile în dosarul senatorului Cătălin Voicu, solicită cercetarea lor în stare de libertate. Mandatele lor  de arestare sunt valabile până la 8 mai.

Cei trei au fost arestaţi vineri după ce au primit  mandate pentru 29 de zile, magistratul admiţând astfel solicitarea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Procesul celor trei a durat vineri peste 15 ore. Presa nu a avut acces la dezbateri. După anunţarea deciziei, cu puţin înainte de miezul nopţii de vineri spre sâmbătă, Locic nici Căşuneanu nu au dat declaraţii presei.

Este prima oară în sistemul judiciar românesc când împotriva unui judecător (Florin Costiniu) de la cea mai înaltă instanţă din România, respectiv Înalta Curte de Casaţei şi Justiţie, se ia o măsură de arestare preventivă. Inculpatul principal în acest caz este senatorul Cătălin Voicu. El a fost arestat, în 30 martie, sub acuzaţiile de trafic de influenţă în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii, în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată.

Procurorii DNA susţin că în iulie - septembrie 2009 Cătălin Voicu a primit de la Costel Căşuneanu, în două tranşe, sumele de 250.000 de lei şi 200.000 de euro, în schimbul intervenţiei pe lângă magistraţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Florin Costiniu, n.r.), în vederea adoptării unei soluţii favorabile societăţii comerciale la care omul de afaceri era asociat.

În luna august 2009, Cătălin Voicu ar fi pretins şi primit de la Marius Locic suma de 119.000 de lei în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă poliţişti pentru a-i determina să propună o soluţie favorabilă într-un dosar în care acesta era cercetat pentru fapte penale.

Căşuneanu, în celulă cu un fost poliţist

Judecătorul Costiniu, implicat în dosarul Voicu: "Nu am săvârşit nicio faptă penală"

Căşuneanu, Locic şi Costiniu, în labirintul Justiţiei

O convorbire telefonică a presupusului "fin" îi distruge alibiul lui Voicu

Voicu îi trage pe Căşuneanu, Costiniu şi Locic după gratii

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite